Toata lumea stie ca in aproape orice organizatie, fie ea firma, institutie, partid politic sau orice altceva, exista unul sau cativa oameni, foarte putini, de gandirea si actiunea carora, si de prezenta, in primul rand, depinde totul in organizatia respectiva, si ca fara ei totul incepe sa se duca vertiginos in jos, sau chiar se prabuseste in scurt timp.
Si oricat de putin le place angajatilor sa auda asta, activitatea si rezultatele mai tuturor companiilor depind decisiv de cativa oameni. Manageri, cu foarte, foarte rare exceptii. Cat despre ceilalti, daca pleaca, nu se intampla nimic cu firma. Ca sa nu mai spun ca, de multe ori, ii este chiar mai bine dupa.
Si da, tot de cele mai multe ori, acesti oameni importanti sunt mai inteligenti decat ceilalti, adesea chiar mult mai inteligenti, stiu si inteleg mult mai multe si mai profund, au calitati incomparabil superioare celorlalti, fie ele innascute sau dobandite prin munca, sau prin scoala, prin noroc sau prin toate acestea la un loc.
Un principiu capitalist de baza spune ca fiecare trebuie sa fie platit proportional cu contributia adusa organizatiei si cu rezultatele sale dovedite si masurate. Logic, oricum ai privi lucrurile. Mai ales pentru mine, ca bun matematician si om rational, in general.
Asta insemna ca daca acei oameni minunati aduc o contributie de de cinci ori mai mare la profitul si la bunastarea companiei, trebuie sa primeasca de cinci ori mai multi bani. Daca de zece, de zece ori, de o suta, de o suta de ori, si tot asa.
Ca bun matematician si ca om rational, in general, am crezut si am spus si eu asta, timp de peste o jumatate de secol. Mai ales ca asta citesti in fiecare zi in ziare, auzi la televizor, guvernantii justifica tot asa ce e cu salariile acelea delirante de la stat, si oamenii minunati, insisi, iti fac acest calcul ori de cate ori explica de ce cer acel salariu si nu mai putin.
Acum cateva saptamani, aveam ceva timp liber si l-am folosit ca sa gandesc. Am vazut multe nepotriviri in viata mea si multe mari companii care pareau sa ignore acest principiu, dar de fiecare data lasam ganditul pe mai tarziu, pentru cand voi avea ceva mai mult timp liber.
Mi-e rusine sa spun ca abia acum am avut si eu revelatia ca proportionalitatea aceea din faimosul principiu nu e o proportionalitate directa, ci doar o corelatie. Si ca daca acel manager e de zece ori mai minunat decat un angajat de rand, si are o contributie de zece ori mai mare la mersul firmei, nu e neaparat mai bine pentru companie ca acesta sa fie platit de zece ori mai mult. Ba dimpotriva, as zice eu acum, dupa atata gandire, uitandu-ma din nou in urma si realizand ca cei de marile companii gandisera deja cu mult timp inaintea mea…
Si o intrebare simpla…
Comentarii (24)
In putinele domenii in care se pot calcula efectiv rezultatele muncii tale (plecand de la corelatia ca rezultate de zece ori mai bune inseamna ca esti de zece ori mai destept) se cam respecta si proportionalitatea cand vine vorba de plata, vezi de exemplu traderii din bancile de investitii. Sau chiar in cadrul unei companii, diferenta dintre salariul managementului executiv si cel al esaloanelor de jos.
De aici eu inclin sa cred ca de fapt principiul asta cam e valabil, iar acolo unde nu e, s-ar putea ca nici valoarea sa nu fie de 10 ori mai mare.
Lasand la o parte ca mi se pare aproape imposibil de comentat tema aceasta aici din cauza complexitatii, totusi mie mi se pare ca este in primul rand mai degraba o tema de economie politica decat orice altceva, mai exact o parte a tematicii de distributie a avutiei. “Un principiu capitalist de baza” – conform carei coloraturi doctrinare? Keynes? Ayn Rand? guvernul chinez actual? Si lista poate continua mult si vom trece prin tot curcubeul. Tema este pusa foarte relativ si filosofic. Nu exista de fapt echitate in nici o organizatie din nici un sistem economic, fiindca de fapt natura umana este preponderent pradatoare, si asta din cauza faptului ca primeaza un instinct de supravietuire tipic uman exacerbat – omul, spre deosebire de animal, are tendinta de a acumula mult peste nevoia imediata. Ocazional, se intampla ca sun presiunea inechitatii sa apara idealismul, ca o contra-pondere, insa este exceptia, nu regula. In concluzie, povestea frumoasa ar suna asa: “Eroul” nu are nevoie de fapt de 10 ori mai mult decat ceilalti si atunci accepta chiar si aceiasi remunerare, pana la urma este un efort colectiv. Insa dintr-un sentiment de echitate, ceilalti insista ca el sa primeasca mai mult. Povestea realista suna asa: eroul, ceilalti si conducatorul sunt intr-o continua lupta pentru resurse, care poate lua forme din cele mai diverse: de la o intelegere tacita, trecand prin negociere pasnica si terminand in conflict.
Sit com: GB vorbeste singur iar restul il acompaniaza
Daca cineva vorbeste, si ceilalti il acompaniaza, atunci e logic ca acel cineva nu mai vorbeste singur. Cred ca ai vrut sa spui ca ceilalri il imita in sensul ca vorbesc si ei singuri, asta inseamana altceva. Avand in vedere ca am comentat punctual pe marginea postarii, nu prea inteleg la ce te referi.
Sa-l rugam pe GB sa ne spuna de la cine au ISO 9001 ca sa intelegem “What Makes Us Different”
prima observatie este ca valoarea acestui personaj este data de context, adica organizatie si colegi; al doilea aspect este ca banii nu sunt niciodata o solutie sustenabila;
valoarea lui e data de context, adica de organizatie si de coleg; al doilea aspect este ca nu banii sunt solutia.
Am avut un mesterica bun, pe care il plateam cu 7-8000 ron. I se urcase la cap si chiar facea probleme. Dupa despartire, ceilalti au preluat atributiile lui si s-au descurcat foarte bine. Au capatat incredere in ei. In concluzie, banii multi nu sunt o idee intotdeauna buna sau utila.
E mult de discutat,tine mult de segment,pozitie,zona,climat,valorizarea persoanei etc..
Scopul angajatului e sa ceara cat mai mult iar a angajatorului sa ofere cat mai putin,linia unde se intalnesc cererea cu oferta e pretul corect!
In primul rand, nu exista om intr-o companie care sa fie de neinlocuit. In afara cazului in care afacerea este construita in jurul relatiilor personale pe care la are o persoana, sau le au un grup restrâns de persoane, disparitua unuia sau altuia nu reprezinta un “earth shattering event” si orice organizatie poate sa compenseze.
In ceea ce priveste strategiile pe care o organizatie le defineste pentru a incerca sa aiba succes in construirea unor produse, abordarea unor segmente de piata, asta este un efort de grup, asadar daca un membru al grupului pleaca, nu este o drama.
Acum, referitor la compensatie vs performanta, este o problema complicata. Cum masori performanta? Si cum faci masuratoarea obiectiva?
Daca facem comparatie intre doi selleri, atunci putem compara mere cu mere, dar oricum, un seller are comision de vanzari care se calculeaza dupa o formula. Asadar performanta se regaseste in venituri.
Daca, insa, ne uitam la oameni care nu au legatura cu vanzarile, cum putem determina ca unul este de 10 ori mai performant decat altul? Atentie, masuratoare pe baza de KPI-uri obiective. Altfel, vorbim de un mecanism discretionar, care este subiectiv, incorect si nascator de zazanie.
In cele din urma, presupunând ca am determinat obiectiv raportul de performanta, cum se translateaza in raport de compensare monetara?
Este un subiect destul de complex. Compensarea trebuie sa fie legata de contributie, dar 100% proportionalite nu cred ca functioneaza pentru ca pana la urma este vorba de o contributie colectiva. Nimeni nu lucreaza singur intr-o firma sau mai ales intr-o corporatie. Unii ar putea sa argumenteze ca in vanzari se poate asigura o proportionalitate a contributiei la venit/profit, dar si aici se poate discuta. O persoana mai “destepta” poate sa contribuie mai mult, dar poate pentru ca are clienti mai mari, sau cu potential de crestere mai mare, sau o zona in care consumul acelor produse si servicii este mai mare decat media.
Cu siguranta trebuie sa existe o diferenta, dar aceasta trebuie sa fie corelata cu specificul firmei si produselor vandulte, politicile interne si responsabilitatea totala a pozitiei in firma.
George, modelul tau e mult simplificat si deci si raspunsul va fi simplificat. Matematic, superficial, nu poate fi decat 5x = 5x. Daca dezvolti modelul, raspunsul va fi si el mai nuantat.
Fiind parte a unui grup, o astfel de judecata depinde de multe, pentru ca si “angajatul minune” depinde de altii si de multe alte conditii, situatii, imprejurari….
Si el depinde de altii din jurul lui. Si apoi, chiar este de 5 ori mai eficient tot timpul?
George, “ca bun matematician si om rational” ai simplificat prea mult modelul.
Cind te uiti la unul te uiti si la cum trebuie sa functioneze respectiv contributor individual, parte a unui grup etc.
Daca e contributor individual si contribuie cit 10 altii incearca tu sa il subplatesti!
Pleaca unul singur si lasa o gaura cit zece!!
Daca este parte a unui grup e mai complex. Trebuie sa fi in stare sa determini influenta lui asupra grupului, legaturile intra si extra grup etc. etc.
Modelul tau este prea simplist ca sa fie util.
RADIO EREVAN raspunde: Daca esti DE 10 ORI MAI DESTEPT NU AI SALARIU pentru ca nu muncesti pentru altul.
Eram nedumerit anul trecut la intalnirea pe care am avut-o cu dumneavoastra, fiind atunci intr-un moment de cumpana in cariera mea, sa revin la multinationala sau sa continui in antreprenoriat… Intalnirea a fost edificatoare pentru mine….nici o multinationala si nici o firma de head hunting nu sta sa te urmereasca mai mult decat ai facut in ultimii 3 ani…cine esti, ce profil ai, ce ai mai studiat…etc…de-a gata, toti…succes fee :)…….DAR,
intalnirea cu dumneavoastra mi a aratat cine sunt,multumesc, si atunci am reconfigurat…asa ca, iata parerea mea vis-a-vis de subiectul articolului:
http://sebastianpopa.ro/resursele-umane-aurul-din-firma-ta/
Va multumesc, Sebastian
M-am uitat peste site-ul tau si am citit postarea cu RH.
Dupa cum scrie acolo functia de RH se face undeva in afara “core business”-ului sau in cadrul “core business”-ului, de catre antreprenor.
Draga Sebastian, sa stii si tu ca oricit de imens ar ajunge un business, acele functii de suport se fac si de catre functiunile de suport si de catre “core business”.
Manager-ul functional nu gereaza personalul sau? Managerul functional nu face partea lui de contabilitate? etc. etc. etc.
“Un domn” o sa recunoasca comparatia :)))….. functiile de suport sint …. ca slanina…ba e mai multa slanina intre straturi de carne….ba e mai multa carne intre straturi subtiri de slanina….slanina Ardeleneasca….Prosciuto…Keizer….
servus
nu uita sa preparam mamaliga…auzi in UK daca ajungi sa cauti locatia madamei Francis Atkins…e ceva pe mintea Noastra !
Cinstit sa iti spun, draga “un domn”, eu visez la ziua in care cind ajung in Romania pot sa maninc bucatarie Romanesca de calitate deosebita.
Numai ca se pare ca perspectiva de asa ceva se indeparteaza din ce in ce mai mult.
Se pare ca Romanilor le place mai mult sa copieze asemanator altor popoare colonizate.
De ce ne lasi in aer pe final? 🙂 sau ai o continuare? Oricum, e nevoie de mai multe nuante la proportionalitatea aia.
E suficient de 2 ori, pentru a exista un stimulent atat pentru cel bun, cat si pentru celalalt. Daca se exgereaza cu recompensele, cei mai slabi vor pleca mancand pamantul, iar desteptul ramane singur! Cand omul este chiar un munte de calitati, pot fi gasite alte solutii pentru fidelizarea lui.
Logic, daca unul aduce valoare cit 10 altii care e problema daca 2,4,5,8 din jurul lui pleaca?
Sau nu poate sa aduca de 10 ori mai multa valoare daca nu e “sustinut” de 10 altii?:)))
Ce metode de “fidelizare” ai avea pentru o persoana care produce (in mod independent, si asta e important) cit alti 10 la un loc?
servus Tuturor
daca esti de X10 mai destept inseamna ca salariul este minim pe economie si completarea vine din dividende si plasamente in alte afaceri
Cam asa ma gândeam si eu. Un om cu adevarat competent il pui acționar, nu il tii pe salariu. Dacă nu ii dai actiuni si el nu pleaca si ramane pe salariu inseamna ca nu este atat de competent pe cat se credea. Un asemenea om care este creierul unei organizatii nu are cum sa ramana la statutul de angajat cu salariu lunar.