Toti angajatorii, aproape fara exceptie, spun ca in Romania e greu sa gaseasca oamenii de care au nevoie, ca e o criza perpetua de specialisti, de oameni calificati – si cand spun “calificati” ei se gandesc la un fel de summum, in care intra de toate. Sigur, nu m-a surprins prea tare, e in natuta angajatorului sa fie tot timpul nemultumit, si cei din alte tari spun la fel, insa nu chiar atat de suparat ca aceia de aici. M-am mirat mai mult cand am vazut ca si in timpul crizei, cand gaseai (si gasesti) cu usurinta oameni buni, cu CV-uri foarte tari, discursul angajatorilor a ramas acelasi, nici cu un bemol atenuat.
Si abia de curand m-am lamurit de unde vine diferenta dintre ce te-ai astepta sa primesti de la proprietarul unui CV foarte solid si ceea ce face el in firma ta de angajator, in realitate. In Anglia, in Danemarca sau in America, noul angajat face ceea ce presupuneai, cand ai citit CV-ul, ca ar face daca l-ai angaja, cu precizie aproape subleriana. Si in Romania se poate intampla la fel, insa numai vand angajatul vrea sa faca asta. Or, marea problema este ca la noi multi angajati nu vor sa faca o astfel de “favoare” angajatorului, adica sa munceasca la intreaga lor capacitate si valoare, adica exact pe masura CV-ului. Si sa nu credeti ca e rea intentie pana la capat. Nu, pentru ca cei mai multi o fac subconstient, din reflex, fara sa-si dea seama.
Cand vine vorba despre cunostintele tehnice, in ale meseriei, in ale managementuli, cultura generala, inteligenta, romanii nu sunt cu nimic diferiti de altii. Totusi, rezultatele “celorlalti” sunt sistematic mai bune, angajatorii sunt mai multumiti de ei. Si asta fiindca relatiile sociale din Romania sunt diferite de cele din tarile “asezate”, cu care ne tot place sa ne comparam. Aici nimeni nu are incredere in nimeni, angajatorii sunt convinsi ca angajatii vor sa-i pacaleasca si sa-i fure, angajatii cred invariabil ca firma ii exploateaza, contribuabilul zice la fel despre stat, guvernul despre ei, si tot asa, de sus pana jos si de la un capat la celalalt al tarii. Daca ar sti cat de multi angajati ii detesta, sau chiar ii urasc, multi manageri ar ramane stupefiati, uluiti. Ei nu stiu asta, si nu cred daca le-o spune cineva. Insa eu stiu, pentru ca asta e meseria mea.
Or, ce faci cand cineva nu e cinstit cu tine, sau, mai ales, cand iti vrea raul? Te aperi si chiar te razbuni, cand se ingroasa gluma, il pedepsesti pe angajatorul perfid, cum ai putea sa-i faci un serviciu tocmai dusmanului? Sigur, invatatura, constiinta si religia spun ca nu e bine si nu e moral, si atunci intra subconstientul in actiune, ca sa te protejeze. Si te face el sa lucrezi mai putin si mai prost fara sa-ti dai seama si poti dormi, apoi, linistit…
Mda…in Romania, salariile sunt de vreo zece ori mai mici.
Sa fie platiti oamenii la egalitate cu aia din vest și producativitatea va creste exponential.
Domnule Butunoiu, în principiu aveți dreptate.Dar, am întâlnit și angajatori – firme foarte mari, unde nu conta cât ești de calificat și prima doar legătură de rudenie, prietenie sau amantlac cu bossul. În alta ordine de idei, dacă ești prea specializaț, angajatorul nu te vrea în firma pt ca fie n-are bani sa-ți dea fie vrea sa faci lucruri mai mult sau mai puțin legale.
Domnule Angajator, dacă v-aş spune despre mine că sunt o persoană serioasă, dinamică, flexibilă, etc. oricum nu m-aţi crede. Dacă am două facultăţi şi un master, oricum nu contează. Doresc să fac parte din echipa dumneavoastră doar cu condiţia să îmi oferiţi satisfacţia muncii depuse. Realizările mele profesionale vor fi pe măsura motivaţiei financiare.
Ce părere aveţi?
Mulţumesc!
Oh, maestre, ce dezamăgire …
Şi eu, care, în naivitatea mea, credeam că doriţi să faceţi apologia promovării valorii în afaceri, în investiţii, în educaţie şi, în general, în societate …
Dar, la urma urmei, şi Noul Testament este o sursă de educaţie oficială la noi, fiind obiect de studiu în învăţământul obligatoriu de stat. Iar Pilda Talanţilor din acest Nou Testament, care impune că au valoare doar aceia care sunt capabili de a face bani în orice condiţii – că doar “scopul scuză mijloacele”, nu ? – presupun că obligă orice creştin la practicarea exploatării celorlalţi, a folosirii minciunii, înşelăciunii, şantajului … şi, de aici, până la folosirea ameninţării, terorismului chiar, numai bani să iasă, e doar un pas.
Doar toate se practică de când există lumea ! Lumea animală, desigur …
Mulţumesc pentru informaţie. Măcar ştim cu cine discutăm !!!
Daca modelul dvs de business este de tip “fire and forget”, intr-adevar, intrebarea dvs este legitima. Pe de alta parte, nu santeti dvs acela care spune ca oferiti servicii de acompaniere in cariera profesionala? Pai daca il acompaniati pe cel pe care il recrutati, nu aveti obligatia morala sa va respectati promisiunea si sa va interesati periodic cum merg lucrurile, daca exista problema, sa mediati, etc?
Santeti profesionist sau nu? Ca sa stim cu cine avem a face…
De ce angajatorii care posteaza anunturi de recrutare personal nu sunt interesati in canditati care au trecut pragul varstei de 50 ani, candidati care daca ar avea sansa sa fie intervievati , pot dovedi ca sunt inca si pentru o perioada lunga timp, functionabili.Nici frimele de recrutare nu manifesta interes- un CV este transmis si firmei dvs. de cateva luni.Multumesc pentru un comentariu in acest sens.Mentionez ca in cazul meu, este vorba despre persoana aflata in somaj .
Pentru ca, statistic vorbind, acesti candidati sunt mai putin performanti/ rentabili pentru companie. De aceea sunt lasati intotdeauna la urma, pe listele de rezerve, in cel mai bun caz. GB
In aceeasta situatie cei in jurul a 50 de ani ce sa faca? sa se indrepte numai catre Call-center-uri sau paza .. Se presupune ca in momentul in care faci recrutare pentru o anumita pozitie cauti o persoana care sa se incadreze in cerintele jobului cat mai bine indiferent de sex/varsta / religie.
Sa fie lucizi si sa-si accepte conditia. Daca accepti ca nu mai esti atractiv pentru fotomodelele de pe Beller, de pilda, de ce nu accepti asta si pentru angajator? Vezi vreo diferenta de fond? GB
Esti acceptabil si la 100 de ani pentru fotomodelele de pe Beller si pentru orice angajator daca esti un “asset”*. Esti chiar foarte cautat!!
* Definitia “asset”-ului: “anything that produces future economic benefits”
Cat cinism. Paralela intre fotomodelele de pe Beller si un profesionist specializat intr-un anume domeniu de business este total nepotrivita. Sau vreti sa spuneti ca si intr-un caz si in celalalt vorbim de acelasi lucru, si anume prostitutie? Si haideti, nu va ascundeti dupa deget. Exact la asta v-ati gandit si ati facut referire cand ati mentionat fotomodelele de pe Beller.
Iar daca nu vorbim despre prostitutie, ce treaba are “atractivitatea” in definirea unei relatii de business sau de tip angajator – angajat?
Daca persoana poate sa rezolve problemele pe care le are entitatea juridica, daca are experienta demonstrabila, daca corespunde dpdv al calitatilor umane necesare pentru a fi compatibil cu cultura organizatiei, ce importanta are varsta? Am intalnit persoane care la 65 – 70 ani erau mai lucide decat santeti dvs, domnule GB, si care performau profesional impecabil si cu brio.
esti acelasi cu “Santeti profesionist sau nu?” de mai sus? ar putea explica gradul redus de intelegere care se manifesta sistematic si competitiv
propunere unica: incearca sa intelegi DE CE inainte de a judeca; spre exemplu, in loc de paralela cu prostitutia, incearca paralela cu profesionalismul fotomodelelor
Heh! Daca GB nu ar fi facut referirea la fotomodelele de pe Beller, atunci as fi considerat justificat reprosul. Problema este ca strada Radu Beller are o anumita reputatie in ceea ce priveste personajele care frecventeaza cafenelele din zona iar sintagma utilizata clar are anumite conotatii. De unde si inferenta pe care am facut-o.
In plus, nu eu sant cel care trebuie judecat aici. La urma urmei, acesta este “wall”-ul lui GB, unde acesta isi expune care mai de care idei si mi se pare firesc, din moment ce o face public, sa isi atraga si critici dar si aplauze si admiratie.
Generalizarea nu cred ca e potrivita aici!
Nu ne incadram toti intr-un tipar. Spuneti va rog clientilor dvs sa investeasca in oameni de calitate cu potential si nu in specialisti fara caracter. E mult mai ieftin sa instruiesti un profesionist cu caracter decat sa incerci sa faci ‘om’ dintr-unul fara..
Ei … le-am spus eu, dar ei nu mă ascultă pe mine, îşi ascultă mentorii, care le asigură “protecţia” …
E periculos să nu îl asculţi pe cel care te poate ruina total imediat ce i-ai intrat în dizgraţie. Uitaţi-vă la mulţimea de potentaţi care, ajunşi pe cai mari, şi-au permis să se creadă intangibili. Şi să nu mai dea socoată la stăpân. Sunt în corzi, în beciuri sau în pragul sinuciderii – iar unii chiar s-au sinucis deja.
Dacă nu angajezi pe cine îţi cer ei, ai pus-o ! Şi dacă nu îi pui în funcţiile pe care ţi le sugerează ei, la fel.
Că, dacă ar trebui doar să le asiguri un venit consistent, ai fi mai câştigat ca investitor, dar e musai să le dai şi posibilitatea de a-ţi telecomanda decizia … !
E şi normal să fie aşa, la noi …
De ce ?
Pentru că:
– Cine sunt angajatorii din firmele mici, la noi ?
– Cine sunt reprezentanţii angajatorului în relaţia cu angajaţii în firmele mari, naţionale sau multinaţionale ?
Telecomandaţi sau telecomandanţi, încasatori sau plătitori de taxe de protecţie, care au asigurată protecţia la orice – abuz, ilegalitate sau necaz – situaţie care îi face aroganţi, comportându-se ca nişte stăpâni, deşi în general sunt incompetenţi atât profesional cât şi – mai ales ! – managerial.
Iar rezultatul este cel specific oricărei organizaţii totalitare – adaptarea angajatului pentru supravieţuire, dublată de căutarea disperată a unui alt loc de muncă încă de a doua zi de lucru. Iar despre randament, ce să mai vorbim … ?
Apropo … oare de ce trebuie să ştiu engleza ca să pot comenta aici … ?
Cerere si oferta! Economia de piata!
CV-uri bune – angajati “neangajati” …..salarii acceptate – efort minimalist ….etc.
Oare nu se vede o discordanta intre cerere si oferta?
In perpetua miscare a pietei sintem intr-o faza in care angajatii par a avea puterea.
Ce pot face angajatorii? Sa faca apel la “etica muncii” ca in comunism?
Doua chestiuni: -a ajuns sa conteze mai mult cum scrii decât ce scrii ( dacă ai greșeli de ortografie nu mai contează conținutul, majoritatea idioților fac analiza pe text in loc sa emită și ei o idee , o părere etc) , nu spun ca nu e important sa scrii corect dar susțin ca ce dorești sa transmiți e mai important.
– a doua chestiune se referă la recrutor care are o pregătire tot mai slaba și o experiență scurta de obicei ( un recrutor Bun e scump și e preferat nul ieftin) și firma pierde oameni buni din motive de ”economie”
– a treia chestiune : in România e apreciata mediocritatea. Nu se doresc specialiști. ..
Am citit articolul Dvs.
Daca va trimit un CV cinstit si care nu minte sunt șanse sa găsesc un angajator care are nevoie de un angajat serios si cinstit?
Poate n-am fost atât de sofisticat pe cât ar trebui…
Nu are nimeni de unde sa stie ca e “cinstit”, asa ca toti vor pleca de la ipoteza ca nu este. Prin urmare, construieste-ti strategia bazandu-te pe aceasta ipoteza. GB
Domnule Butunoi dar asa putem considera si noi aplicantii la un job ca angajatorii sunt neseriosi si necinstiti….stiti foarte bine ca angajatorii fac selectie de CV-uri doar asa ca sa le aiba in baza de date…cei care isi doresc un loc de munca traiesc cu speranta ca vor fi angajati…Ce spuneti de un angajator cu renume in Romania care iti vede CV-ul, te cheama la interviu pentru un post anume si dupa interviu te suna si iti spune ca nu esti potrivit pentru acel post…ceea cea era trecut in CV era conform cu realitatea. Sau subalternii directorilor te cheama la un interviu si cand ajungi la interviu directorul te intreaba ce cauti acolo ca nu indeplinesti cerintele necesare postului? Si e vorba tot de o companie renumita in Romania. Din pacate in Romania si in cadrul companiilor private te angajezi doar daca esti ruda cu cineva din conducerea companiei. De ce managementul companiei desemneaza o anumita persoana pentru a face interviul, aceasta persoana considera ca indeplinesti toate conditiile pentru ocuparea postului dar el nu poate lua decizia sa te angajeze. Transmite mai departe sefului iar acesta decide ca sa angajeze pe altcineva. Majoritatea angajatorilor isi merita soarta. Culeg roadele managementului aplicat. Va spun din experienta: atat timp cat la conducerea unei companii e un roman desi investia e straina se duce totul de rapa. Am lucrat cu directori straini care conduceau compania in Romani: adevarati lideri, fara orgolii, deschisi la idei noi, apropiatid e angajati. Directorului roman mereu ii e teama ca va fi altul mai bun ca ei si de frica sa nu isi piarda locul caldut transforma angajatii in roboti.
Pai si asta e evident, cine a spus ca angajatorii sunt mai cinstiti? Ce, sunt alti oameni, extraterestri? Si las-o mai incet cu strainii, nu e diferenta acolo unde crezi, din cate inteleg eu… GB
Angajatii nu sunt dispusi sa dea intreaga masura a priceperii si talentului lor pentru ca in marea lor majoritate angajatorii nu ofera nici pe departe ce-ti pun pe tava la interviu. Asa ca am ramas ca pe vremea comunistilor: noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc.
Daca ar fi corecti angajatorii atunci ar incepe cu primul lucru care se face la orice anunt de job de afara: se publica salariu oferit. Nu, la noi se ascunde pana in ultima faza a discutiilor, pana in ultima clipa. Sunteti cred ca singurul recrutor care am vazut ca in anunturile sale mentioneza si salariu oferit.
pe cand era afara, primeste un telefon de la o firma din Bucuresti:
– Domnule draga, vad ca aveti o experienta si niste calificari total deosebite, fix ce ne trebuie noua.
(Acele calificari fiind: No 1 – 2.500$; No. 2 – 900E; No. 3 – 900E; No. 4 – 1.500$; No. 5 – 600E; No. 6, 7, 8, cate 3-400E fiecare, toate luate pe bune, cu calificative maxime si recunoscute international.)
Nu v-ar interesa un job in Romania?
– Pai, nu prea, sincer.
– Domnule, hai ca ne trebuie, vrem sa mutam muntii din loc, sa facem treaba la cele mai inalte standarde!
– Ok, am acele calficari dorite de dv. Eu in acest moment sunt in cutare tara, pe un proiect. As putea fi disponibil in 2-3 luni. Ca sa nu ne pierdem vremea, nici eu, nici dv, imi puteti da o idee despre ce fel de pachet salarial vorbim? Daca suntem pe aproape, discutam. Daca nu, va urez mult succes mai departe.
– Pai stiti, noi suntem o firma mai mica, dar vrem sa facem treaba buna. Oferim intre 500 si 800E.
– Pe zi?
– Nuuuuu, vai de mine…. Cum sa fie pe zi? Pe luna!
– No bine, mult succes in identificarea unui candidat care sa corespunda cerintelor dv.
Dupa cum bine spun cei din recrutare, gasirea unei veverite mov cu ochii verzi, si care sa lucreze pe doua nuci, poate fi dificila 🙂
Perfect adevarat cele relatate, am fost curios sa vad ce vorbesc angajatii despre mine… culmea tocmai de la cei care nu ma asteptam, care aveau conditii bune negociate, tocmai ei erau nemultumitii principali… Dar ce faci cand ajungi sa vezi ca ii platesti cu mult peste productivitatea lor… iar productivitatea le-a scazut in timp ce salariu le-a crescut! Este corecta decizaia mea… am incetat in conditii amiable astfel de colaborari… Oi fi procedat bine sau nu… vom vedea!
Pe-afara, in firmele mari, angajatii primesc actiuni sau dreptul de a cumpara actiuni la preturi subventionate. Asta ii face partasi intrucatva la profit. Nu mult, dar suficient cat sa se implice si sa dea 100%.
Pe la noi ati vazut pe undeva implementata treaba asta?
Da. La Coca-Cola. Am lucrat pana acum 6 ani si puteai sa cumperi, ca si angajat, cu pana la 3% din salariul lunar, actiuni subventionate. Daca doreai mai multe, plateai pretul intreg.
Si cum ar putea angajatorul sa isi dea seama de intentiile inconstiente sau din reflex ale potentialului angajat dintr-un CV?
Si eu reflectez ce multa vreme la acest paradox legat de lipsa de specialisti de care se plang angajatorii in contrast cu povestile zecilor de oameni (specialisti) cu care am stat de vorba si care isi cauta o slujba sau si-au cautat un timp indelungat, ma includ si pe mine pe lista.
Daca este sa vorbim de lucruri facute din reflex ar fi de adaugat si stereotipurile angajatorilor si pe cele ale celor care isi cauta o slujba.
Poate este nevoie de niste instrumente mai precise de recrutare care sa scoata din calcul partea subiectiva, sa obiectiveze procesul de potrivire intre angajator si angajat, poate profilele candidatilor nu sunt creionate realist. Poate cei de afara reusesc sa depaseasca aceste stereotipuri. Este buna observatia.
true story, poveste ce i s-a intamplat unui prieten, si lungut:
Lucra afara, in Oil & Gas.
Primeste un telefon de la o firma din Romania, pentru un job in tara. Ii raspunde donsoarei de la HR ca, din principiu, nu lucreaza cu firme romanesti. Donsoara insista si ii spune ca se ofera pachet de expatriat. Prietenul se declara dispus sa discute. I se face ofera un pachet intr-adevar, aproape de expatriat. Omul renunta la un job cu vreo 500$/zi in Middle East pe care il avea in palma, cu gandul ca, pentru Romania, i se ofera un salariu bun, iar familiei i-ar fi mai usor in Romania decat intr-o tara araba.
Trec vreo 3 luni, prietenul, plin de entuziasm si idei marete, incearca sa introduca standarde vestice in firma. Apare prima taiere de salariu. Sigur, prietenul nu era obligat sa o accepte, modificarea contractului se face cu acordul partilor.
Entuziasmul scade simtitor, dar prietenul expato-roman tot isi face treaba la superlativ. Audituri international vin si pleaca, potentiali client super incantati si tot tacamul.
Mai trec vreo 3 luni, apare si a 2-a taiere de salariu. Fireste, cu acordul partilor. Alternativa fiind usa. Iar joburile bune nu apar chiar in fiecare zi, nici macar pe piata internationala. Entuziasmul mai scade, dar prietenul inca spune ca, pentru Romania, e relativ ok.
Mai trec inca vreo 3 luni, apare si a 3-a taiere de salariu. Tot cu acordul partilor. Entuziasmul e sub nivelul marii, prietenul isi face treaba si atat. Orice idei de imbunatatire au disparut.
Fiecare taiere de salariu a fost de 20-30%.
Intre timp, a mai fost la niste interviuri pentru joburi de expatriat in afara, si asteapta un rezultat pozitiv. Intr-un timp mai lung sau mai scurt, va reusi sa gaseasca un alt job bun afara, pentru ca are vreo 17 ani de experienta si calificari recunoscute international.
Managementul firmei si patronul se vor intreba, probabil, de ce a fost angajatul atat de ingrat si a plecat, cand avea un salariu atat de bun, pentru care multi din Romania ar fi incantati.
Daca prietenul tau a acceptat sa renunte la 500$/zi pentru un contract in care a negociat de pe pozitii de forta (contract de expat pt. roman in RO) si nu a bagat in contractul ala niste conditii beton, sa-si rupa dintii patronul cand ii reduce salariul (pe pricipiul alternativa e usa) sau cand ii arata usa inainte de termen, atunci nu cred ca angajatorul prietenului tau a pierdut prea mult.
Corect.
Pentru ca in Romania (si subliniez ca in Romania) nu trebuie sa pleci de la premiza ca angajatorul va cauta o relatie onesta, din care sa beneficieze ambele parti, ci de la aceea ca va incerca sa te traga pe cosor.
ok, dar cum ramane cu head hunterii astia care recomanda generatia YUP ca model, cu “misterul” Elenei Udrea la brat… oare head hunterii astia stiu despre ce vorbesc?
Da, sigur. Urmarind reportajul despre generatia YUP la protv(romania te iubesc!), in care se prezentau ca model diversi indivizi printre care si Tudor Breazu, la sfarsit tu apari si prezinti un elogiu acestor indivizi. Peste ani aflam ca defapt acei indivizi sunt defapt generatia cea mai ucigatoare de libertate, poate mai mult decat toti comunistii care ne-au imputit zeci de ani. Pai, cum iti mai permiti sa ne prezinti tot felul de pareri daca ai dat-o chiar atat de tare in bara? nu te doare capu’? Nu crezi ca poate ar fi mai bine sa stai in coltul tau si sa-ti vezi de treaba? Sau mai bine macar apari public si retrageti cuvintele, ai da dovada de intelepciune si demnitate.
Multumesc, dar nu am rabdare sa ma uit. De vreme ce nu am fost niciodata la emisiunile astea si habar nu aveam (m-am uitat intre timp) cine e Breazu asta, inseamna ca au luat niste secvente cu mine din alte emisiuni si le-au pus acolo. GB
George, cand tu te uiti la un CV, aproape sigur il “depunctezi” pe cel care iti trimite un CV cu greseli, litere mancate samd gandind ca e oglinda lui si ca daca nu are grija de imaginea lui, cum sa aiba grija de job?
De ce nu iti verifici propriile texte?
“e in natuta angajatorului”
“insa numai vand angajatul vrea sa faca asta”
Nu recitesc textele inainte sa le public, intr-adevar. Daca le-as reciti, as pierde nu stiu cat timp sa schimb trei sferturi din ce am scris, pentru ca nu mi s-ar parea bine spus sau formulat, sau nu l-as mai publica deloc… GB
Asta te durea pe tine nu? noi romanii mari intelectuali suntem, si ai dracu de rautaciosi. Hai sa dam cu niste rahat, ca sa parem mai destepti. Baiete nu iti da nimeni premiu fiindca ai gasit niste greseli .
Avand in vedere dezechilibrul puterii in relatia angajator – angajat, este absolut de inteles ca un angajat este cel putin circumspect in ceea ce priveste inteniile angajatorului, mai ales ca acesta are la dispozitie o multime de instrumente de coercitie si pedeapsa, in cazul in care angajatul este “recalcitrant”.
Esenta problemei este defapt necesitatea stabilirii unei relatii de incredere intre cele doua parti, ceea ce presupune un pic de deschidere bilaterala. Problema este ca de partea angajatorului, deschiderea trebuie sa fie manifestata de nenumarate persoane care pot influenta sau decide soarta angajatului, ceea ce inseamna ca angajatul trebuie sa aiba capabilitiati solide de socializare, negociere, vanzare (adica sa isi creeze o anumita imagine) si disponibilitatea sa devina membru in cercurile de influenta din organizatie pentru a “se pune bine” cu cei care ii pot sau vor decide viitorul in acea companie.
Daca nu, se cheama ca este tehnocrat, iar pe acestia nu ii prea agreeaza multi. In extremis, se poate sa fie ostracizat pe motiv ca este asocial.
Asta pentru ca, in general, organizatiile au o structura prea putin formalizata si definita pe baza de procese, asa incat, situatii identice sant gestionate diferit. Mai mult, organizatiile incearca sa isi maximizeze profitul in dauna angajatului, ceea ce duce la o situatie de dezechilibru si neincredere.
Sa nu uitam ca nu degeaba se spune ca un angajat, cand demisioneaza, nu divorteaza de companie ci de manageri / management.
Nu cred in eticheta de “neincredere si favoarea de a muncii “.In general marile companii internationale nu dau gres in recrutarea de top si meddle management.Multi sunt promovati prin Europa sau raspund de anumite zone din Europa.
Sunt multumiti de performante, dar la unii angajati marea problema este caracterul ( vine din educatie -aici trebuie lucrat f mult) sau furtul! O alta problema este constanta -perioade in care se lucreaza intens dupa care o perioada de lalaiala.Din cauza acestor probleme suntem clasati sub polonezi sau cehi.
La companiile locale problema este ca proprietarul ( care le stie pe toate si nu accepta alte pareri) are asteptari enorm de mari si nu are rabdare ca acel angajat sa construiasca ceva sau sa vina cu inovatii. Din aceasta cauza multe companii au disparut, altele se chinuie sa supravietuiasca.
Ar trebui luat in calcul si faptul ca in anii 90 si 2000 o parte dintre managerii straini veniti erau slabuti ( nu se inghesuia nimeni intr-o tara de mana a treia )si nu erau interesati sa creasca manageri ( nu era in grila de bonus). Sau adaptat insa imediat la metehnele noastre si au promovatt oameni slabuti dar slugarnici iar unii chiar au inceput sa ” se indulceasca”. Nu uitati ca avem aprox doar 20 -23 ani de experienta manageriala.
Un alt subiect interesant despre care mi-ar placea sa scrieti este despte profesionalismul celor din HR ( companii si head hunting)
D-le Butunoiu, eu lucrez pentru o firma mica lider in Romania pentru ceea ce produce, dar eu nu ma pot bucura pe deplin doar cu satisfactia ca am facut clientii fericiti, atat timp cat salariul meu nu ma bucura indestul. Si atunci cum vreti sa fiu multumit daca eu imi fac munca corect dar firma nu are destui bani sa ma plateasca. O sa spuneti ca e simplu sa plec catre alta firma, o fi corect, dar eu aici lucrez de 13 ani, nu sunt ca cei tineri fara grija, nu ma sustine nimeni daca eu cad, am obligatii samd. Iar in Romania din salariul castigat cinstit nu poti pune bani deoparte. Pentru ca nu vad cum ai putea dintr-un salariu sa pui bani deoparte, sa platesti chirie, rata la o masina, intretinere curenta, cablu, telefonie, energie, gaze samd.
Schimba tara, atunci! In alta parte poti face mai multe cu banii primiti. Nu uita ca traiesti intr-o tara cu un venit mediu pe cap de locuitor de sub 400E. GB
George, povestea asta cu schimbatul tarii ca pe o soseta nu tine. Nimeni nu vorbeste despre impactul pe care il are aceasta despartire in cadrul celulei de baza a societatii: FAMILIA! Nu poti pleca asa pur si simplu pentru ca dincolo se castiga dublu. Asta nu e un sfat de head hunter ci mai degraba de hate hunter!?!
incerc sa ma implic in viata comunitatii in care traiesc; sesizez organele adormite ale acesti tari cand vad ca le cade saliva din gura; imi platesc toate taxele ba chiar pe unele de 2 ori(prietenii stiu de ce); incerc sa imi fac colegii sa nu mai plece din tara demostrandu-le ca viitorul lor si al copiilor lor incepe aici si poate se va termina dincolo; dar nu vreau sa ma laud… am statui in toata tara, astept doar autorizatiile de constructie ca sa le amplasez; ce a facut tara asta pentru mine? stai linistit… nu vreau sa-mi raspunzi, ci doar sa luam aminte… nu vreau ca tara sa se schimbe, ci doar ca fiecare acolo unde e, sa-si faca treaba; atat; e atat de simplu.
Nu, nu e simplu, e extrem (si exponential) de complicat. Teoria spune clar ca oamenii nu vor face asta. Prin urmare, nu e suficient ceea ce ai facut pana acum. GB
Am avut o profa de mate care ne zicea ca suntem atat de prosti incat rezolvam orice problema folosind mereu principiul de ce simplu cand se poate complicat. Sa-si faca fiecare treaba in locul unde este nu e chiar o problema de metafizica!!!
Un material bine scris, chiar daca am o alta opinie despre situatia descrisa. Multi sefi / manageri / etc. nu au calitatile necesare, iar unii chiar nu stiu sa comunice cu colegii lor subalterni. Multi sefi nici nu-si pun problema daca ei ar trebui sa ocupe acel post, sau poate ar fi fost mai bine sa fie altcineva in locul lor. Iar cei care nu au de ales (fiind directori la propria firma), nu fac nimic (dar chiar nimic) ca sa dobandeasca calitatile ce sunt absolut necesare pentru o asemenea pozitie. In cei peste 20 de ani am avut ocazia sa cunosc si sa studiez pe indelete un mare numar de sefi / manageri / etc. Si doar intr-un singur caz pot spune ca am avut onoarea sa-l cunosc. Daca la inceput aveam o mare bunavointa, si dispuneam de o mare energie efervescenta (pe plan profesional, desigur), iata ca azi nu ma pot lauda decat cu un singur sef care a fost bun, ca sef. Si cu o mare lehamite, pentru restul. Pentru cei care nu sunt interesati deloc de subalterni, care nu stiu sa isi responsabilizeze subalternii, care nu stiu sa creeze un climat propice dezvoltarii relatiilor profesionale si inter-umane, si asa mai departe. Am ajuns sa imi spun ca “fiecare ajunge pana la urma intr-o pozitie in care isi demonstreaza propria incompetenta”.
Eu cred ca romanii sunt prea emotionali cand spun “calificati” si de aici si necesitatea de a se umple de doctorate/masterate/titluri/premii a conducatorilor. Daca ar fi mai rationali si ar putea defini fezabil si masurabil ce ar trebui sa produca ca si rezultate angajatul minune este posibil ca in momentul in care acele obiective sunt atinse, atat angajatorul cat si angajatul ar fi multumiti.
Mda, asa or sta lucrurile, dar cum se face domnule Butunoiu ca din toți participanții la selectile organizate de dumneavoastră pe Legea 109, au fost selectați doar “oamenii potriviți” (politruci, securiști, yesmeni etc), care au fost “albiti” prin folosirea firmei dumneavoastră. Apropo, circula un “mit urban” ca de fiecare data când a fost nevoie de “oameni potriviti” au fost adăugați la listele dumneavoastră post factum. Cum se cheamă asta domnule Butunoiu?
Intreaba-i pe cei care au facut legea de ce au facut-o in felul acesta, intreaba si tu cine ia decizia finala si cum, afla cati si cine se inscrie la concursurile astea, sau cum vrei sa le spui, si mai vorbim dupa aceea. Nu-si trimite nimeni CV-ul pentru recrutarile astea, bine ca stati cu totii pe Internet si comentati… GB
Detectez o ușoară iritare, dacă am atins un punct sensibil îmi pare rău domnule Butunoiu. Dar cum dumneavoastră va pricepeți la “de toate”, tot asa avem și noi dreptul de a pune întrebări, mai ales când este vorba de banii publici. Iar dacă credeți ca exista/s-au comis erori în procesul de selectare vorbiți despre ele, nu cred ca s-ar supăra nimeni. Din cate cunosc eu cv-uri s-au depus, dar când jocul e unul cu rezultat știut nu prea contează. Ca sa-l citam pe Tov I.V. Stalin “nu contează cine votează, contează cine numără voturile” ;). Apropo sunteți firma de recrutare sau de selectare? Dacă recrutați, din cate știu eu (bazat pe experienta cu firme similare din alte tari), dumneavoastră ar cam trebui sa găsiți personalul cu pricina, ca vorba aia nu îl așteptăm pe Mesia sa vina sa ne rezolve problemele (cam cum ne place noua romanilor) 😉
E o mare iritare, nu una usoara! Cat despre cautarea candidatilor, de cele mai multe ori ma limitez la cei care respund la anunturi, ar insemna sa fac eforturi iesite din comun ca sa caut si in alta parte, si nu pot sa imi permit la tarifele respective. De fapt, multe firme de stat chiar asta si vor, sa nu caut prea mult, sa ma limitez la candidatii care stiu deja despre job. Aici intreaba-i pe cei de la Guvern de ce au facut lucrurile astfel, eu nu pot face cu mult mai mult decat atat. GB
George, nu te pune nimeni sa lucrezi la tarifele respective. Nu era vorba ca daca esti platit iti faci treaba ca lumea ? Sau nu era vorba acum cativa ani, cand te-ai bagat in asta, ca nu o faci pt bani ? Daca nu gresesc, la un moment dat nici nu te-au acceptat cu tariful cu care te-ai dus, ca era prea mic si au zis ca nu muncesti la banii aia, si a castigat Pedersen ?
Yupi! “De cele mai multe ori ma limitez la cei care raspund la anunturi”.
Ei, exact asa fac si angajatii normali! De cele mai multe ori se limiteaza la a-si face treaba punctual si atat. Minimul suficient. (Atentie, ei sunt angajatii si nu managerii/patronii).
Acelasi principiu il puteti aplica si pe dumneavoastra: cv-ul dumneavoastra de recrutor este foarte bun, insa ceva nu se potriveste! 😐
Vezi ca eu nu ma angajez in fata clientului la mai mult decat atat! Asadar, nu se asteapta la altceva. Sunt cateva cazuri in care fac mai mult (de pilda la Nuclearelectrica, la IFIN si inca in cateva locuri). Nu e chiar acelasi lucru cu situatia angajatului care lasa sa se inteleaga altceva. GB
Nu va angajati, dar ei (clientii) se asteapta la mai mult. Din cauza cv-ului dumneavoastra. Ei anticipeaza aceleasi performante in toate contractele dumneavoastra. Sa depuneti exact acelasi efort. Sigur, sunt preturi/contracte diferite, dar clientii/angajatorii au asteptari egale. Din cauza cv-ului. Ceva gen:”e bun ba, sigur ne va face treaba, chiar si pe 1600 roni! Uita-te la cv-ul asta. Hai sa il luam.”
A, nu mai pomenesc de cazul angajatorului care nu defineste exact asteptarile. Ceva gen: “asta-i bun la lasere, ia uita-te la cv. Va sti el singur ce sa faca, nu trebuie sa ii mai spunem noi. La experienta lui, sigur va reface sabia jedi”. Dar omului nu i se spune ca se vrea sabia jedi, ci doar ca nu a performat, dupa 1 an.
Eu le spun intotdeauna (si cu clentii din privat fac la fel) unde ma opresc cu eforturile. Si tarifele sunt calculate in functie de asta, evident. Uneori tarifele sunt legate de rezultatul final, insa alte ori doar de efortul depus, fara garantia rezultatului. Evident, sumele sunt diferite, proportionale si cu riscurile pe care mi le asum. GB
Si acum la subiect: Pretendentul vine cu un CV iar angajatorul cu un om sau o echipa (care si ei pana nu demult veneau cu un CV) care ii spune/spun pretendentului o poveste si acum:
1. pretendentul nu convinge si nu afla niciodata varianta traita a povestii
2. pretendentul s-a lipit de o pusculita cu bani (minus pt povestitor)
3. povestea nu convinge pretendentul (minus pt povestitor)
4. povestea a fost adevarata sau aproape adevarata iar pretendentul crede in povesti (plus pe toata linia)
Foarte multe probleme ar disparea daca ANGAJATORUL s-ar gandi ca si angajatii sunt oameni care doresc sa poata fi fericiti si respectati.
Pana atunci…toti cei din Romania vom culege ce am sadit.
Am observant ca de ceva timp atacati tema “neincrederii intre indivizi” din societatea romaneasca.
Pana una alta cred ca ati omis un lucru din analiza de mai sus anume “sindromul de inferioritate”.
In plus trebuie sa o spunem raspicat, nu avem aceeasi formare psihica precum indivizii din societatile apuse; acolo exista anumita cultura asezata a muncii, a unui sistem angajator angajat, a liberei initiative, a faptului ca angajatul are partea lui patronul la fel. Din cauza evolutiei sociale a natiunii noastre noi nu avem asa ceva, recurgand in schimb la banuieli si presupuneri vis a vis de cealalta parte; care de cele mai multe ori se dovedesc a fi reale.
In concluzie am o banuiala ca majoritatii romanilor le-ar conveni statutul de subcontractori mai degrab decat angajati din simplul motiv ca urasc autoritatea reprezentata printrun sef sau manager.
Gresesti. Oamenii urasc ipocrizia, minciuna, etc adica urasc managementul prost. Eu lucrez in afara, seful meu doar isi da cu parerea, nu porunceste. Mai fac si ce zice el dar fac si ce cred eu fara sa fac pe desteptul sau pus in gura sau alte romanisme, totul profesional. Altfel zbor ca as fi incompetent sau irascibil, ambele motive de concediere.
Am observant de ceva timp ca atacati tema “neincrederii intre indivizi” din societatea romaneasca.
Pana una alta cred ca ati omis un lucru din analiza de mai sus anume “sindromul de inferioritate”.
In plus trebuie sa o spunem raspicat, nu avem aceeasi formare psihica precum indivizii din societatile apuse; acolo exista o anumita cultura a muncii asezata de sute de ani, a integrarii intrun sistem angajator vs angajat, a liberei initiative, a faptului ca angajatul are partea lui patronul la fel. Din cauza evolutiei sociale a natiunii noastre noi nu avem asa ceva, recurgand in schimb la banuieli si presupuneri vis a vis de cealalta parte; care de cele mai multe ori se dovedesc a fi reale.
Cred ca majoritatea romanilor ar dori mai degrab sa fie un fel de subcontractori mai degraba decat angajati aflati intr-o organigrama la locul lor de munca. Asta insemnand ca urasc autoritatea.
Nimic nou sub soare. Exact la fel spune Dorin Bodea in “Valorile angajatilor romani”, un studiu destul de serios facut. Trist e ca lucrurile nu se vor schimba prea curand. Nu exista disponibilitate de nicio parte: angajat si angajator stau cu vesta anti-glont pe ei si pistolul indreptat spre celalalt si niciunul nu are incredere sa lase primul pistolul jos. De-asta vom mai trai mult timp ca pe front.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Comentarii (78)
Mda…in Romania, salariile sunt de vreo zece ori mai mici.
Sa fie platiti oamenii la egalitate cu aia din vest și producativitatea va creste exponential.
Domnule Butunoiu, în principiu aveți dreptate.Dar, am întâlnit și angajatori – firme foarte mari, unde nu conta cât ești de calificat și prima doar legătură de rudenie, prietenie sau amantlac cu bossul. În alta ordine de idei, dacă ești prea specializaț, angajatorul nu te vrea în firma pt ca fie n-are bani sa-ți dea fie vrea sa faci lucruri mai mult sau mai puțin legale.
Domnule Angajator, dacă v-aş spune despre mine că sunt o persoană serioasă, dinamică, flexibilă, etc. oricum nu m-aţi crede. Dacă am două facultăţi şi un master, oricum nu contează. Doresc să fac parte din echipa dumneavoastră doar cu condiţia să îmi oferiţi satisfacţia muncii depuse. Realizările mele profesionale vor fi pe măsura motivaţiei financiare.
Ce părere aveţi?
Mulţumesc!
Depinde cine e in pozitia de a pune conditii, inainte de toate… GB
Ăsta n-o fi şantaj … ?
Ba da, exact asta este, si se practica de cand lumea exista. GB
Oh, maestre, ce dezamăgire …
Şi eu, care, în naivitatea mea, credeam că doriţi să faceţi apologia promovării valorii în afaceri, în investiţii, în educaţie şi, în general, în societate …
Dar, la urma urmei, şi Noul Testament este o sursă de educaţie oficială la noi, fiind obiect de studiu în învăţământul obligatoriu de stat. Iar Pilda Talanţilor din acest Nou Testament, care impune că au valoare doar aceia care sunt capabili de a face bani în orice condiţii – că doar “scopul scuză mijloacele”, nu ? – presupun că obligă orice creştin la practicarea exploatării celorlalţi, a folosirii minciunii, înşelăciunii, şantajului … şi, de aici, până la folosirea ameninţării, terorismului chiar, numai bani să iasă, e doar un pas.
Doar toate se practică de când există lumea ! Lumea animală, desigur …
Mulţumesc pentru informaţie. Măcar ştim cu cine discutăm !!!
Ce treaba am eu cu santajul dintre angajat si angajator? GB
C. Simona – 04.12.2015 la 2:28 pm
Domnule Angajator … Ce părere aveţi?
Stimabile GB,
Daca modelul dvs de business este de tip “fire and forget”, intr-adevar, intrebarea dvs este legitima. Pe de alta parte, nu santeti dvs acela care spune ca oferiti servicii de acompaniere in cariera profesionala? Pai daca il acompaniati pe cel pe care il recrutati, nu aveti obligatia morala sa va respectati promisiunea si sa va interesati periodic cum merg lucrurile, daca exista problema, sa mediati, etc?
Santeti profesionist sau nu? Ca sa stim cu cine avem a face…
De ce angajatorii care posteaza anunturi de recrutare personal nu sunt interesati in canditati care au trecut pragul varstei de 50 ani, candidati care daca ar avea sansa sa fie intervievati , pot dovedi ca sunt inca si pentru o perioada lunga timp, functionabili.Nici frimele de recrutare nu manifesta interes- un CV este transmis si firmei dvs. de cateva luni.Multumesc pentru un comentariu in acest sens.Mentionez ca in cazul meu, este vorba despre persoana aflata in somaj .
Pentru ca, statistic vorbind, acesti candidati sunt mai putin performanti/ rentabili pentru companie. De aceea sunt lasati intotdeauna la urma, pe listele de rezerve, in cel mai bun caz. GB
In aceeasta situatie cei in jurul a 50 de ani ce sa faca? sa se indrepte numai catre Call-center-uri sau paza .. Se presupune ca in momentul in care faci recrutare pentru o anumita pozitie cauti o persoana care sa se incadreze in cerintele jobului cat mai bine indiferent de sex/varsta / religie.
Sa fie lucizi si sa-si accepte conditia. Daca accepti ca nu mai esti atractiv pentru fotomodelele de pe Beller, de pilda, de ce nu accepti asta si pentru angajator? Vezi vreo diferenta de fond? GB
Esti acceptabil si la 100 de ani pentru fotomodelele de pe Beller si pentru orice angajator daca esti un “asset”*. Esti chiar foarte cautat!!
* Definitia “asset”-ului: “anything that produces future economic benefits”
Cat cinism. Paralela intre fotomodelele de pe Beller si un profesionist specializat intr-un anume domeniu de business este total nepotrivita. Sau vreti sa spuneti ca si intr-un caz si in celalalt vorbim de acelasi lucru, si anume prostitutie? Si haideti, nu va ascundeti dupa deget. Exact la asta v-ati gandit si ati facut referire cand ati mentionat fotomodelele de pe Beller.
Iar daca nu vorbim despre prostitutie, ce treaba are “atractivitatea” in definirea unei relatii de business sau de tip angajator – angajat?
Daca persoana poate sa rezolve problemele pe care le are entitatea juridica, daca are experienta demonstrabila, daca corespunde dpdv al calitatilor umane necesare pentru a fi compatibil cu cultura organizatiei, ce importanta are varsta? Am intalnit persoane care la 65 – 70 ani erau mai lucide decat santeti dvs, domnule GB, si care performau profesional impecabil si cu brio.
esti acelasi cu “Santeti profesionist sau nu?” de mai sus? ar putea explica gradul redus de intelegere care se manifesta sistematic si competitiv
propunere unica: incearca sa intelegi DE CE inainte de a judeca; spre exemplu, in loc de paralela cu prostitutia, incearca paralela cu profesionalismul fotomodelelor
Heh! Daca GB nu ar fi facut referirea la fotomodelele de pe Beller, atunci as fi considerat justificat reprosul. Problema este ca strada Radu Beller are o anumita reputatie in ceea ce priveste personajele care frecventeaza cafenelele din zona iar sintagma utilizata clar are anumite conotatii. De unde si inferenta pe care am facut-o.
In plus, nu eu sant cel care trebuie judecat aici. La urma urmei, acesta este “wall”-ul lui GB, unde acesta isi expune care mai de care idei si mi se pare firesc, din moment ce o face public, sa isi atraga si critici dar si aplauze si admiratie.
Ca asa-i in tenis, nu-i asa?
Generalizarea nu cred ca e potrivita aici!
Nu ne incadram toti intr-un tipar. Spuneti va rog clientilor dvs sa investeasca in oameni de calitate cu potential si nu in specialisti fara caracter. E mult mai ieftin sa instruiesti un profesionist cu caracter decat sa incerci sa faci ‘om’ dintr-unul fara..
Ei … le-am spus eu, dar ei nu mă ascultă pe mine, îşi ascultă mentorii, care le asigură “protecţia” …
E periculos să nu îl asculţi pe cel care te poate ruina total imediat ce i-ai intrat în dizgraţie. Uitaţi-vă la mulţimea de potentaţi care, ajunşi pe cai mari, şi-au permis să se creadă intangibili. Şi să nu mai dea socoată la stăpân. Sunt în corzi, în beciuri sau în pragul sinuciderii – iar unii chiar s-au sinucis deja.
Dacă nu angajezi pe cine îţi cer ei, ai pus-o ! Şi dacă nu îi pui în funcţiile pe care ţi le sugerează ei, la fel.
Că, dacă ar trebui doar să le asiguri un venit consistent, ai fi mai câştigat ca investitor, dar e musai să le dai şi posibilitatea de a-ţi telecomanda decizia … !
E şi normal să fie aşa, la noi …
De ce ?
Pentru că:
– Cine sunt angajatorii din firmele mici, la noi ?
– Cine sunt reprezentanţii angajatorului în relaţia cu angajaţii în firmele mari, naţionale sau multinaţionale ?
Telecomandaţi sau telecomandanţi, încasatori sau plătitori de taxe de protecţie, care au asigurată protecţia la orice – abuz, ilegalitate sau necaz – situaţie care îi face aroganţi, comportându-se ca nişte stăpâni, deşi în general sunt incompetenţi atât profesional cât şi – mai ales ! – managerial.
Iar rezultatul este cel specific oricărei organizaţii totalitare – adaptarea angajatului pentru supravieţuire, dublată de căutarea disperată a unui alt loc de muncă încă de a doua zi de lucru. Iar despre randament, ce să mai vorbim … ?
Apropo … oare de ce trebuie să ştiu engleza ca să pot comenta aici … ?
Cerere si oferta! Economia de piata!
CV-uri bune – angajati “neangajati” …..salarii acceptate – efort minimalist ….etc.
Oare nu se vede o discordanta intre cerere si oferta?
In perpetua miscare a pietei sintem intr-o faza in care angajatii par a avea puterea.
Ce pot face angajatorii? Sa faca apel la “etica muncii” ca in comunism?
Doua chestiuni: -a ajuns sa conteze mai mult cum scrii decât ce scrii ( dacă ai greșeli de ortografie nu mai contează conținutul, majoritatea idioților fac analiza pe text in loc sa emită și ei o idee , o părere etc) , nu spun ca nu e important sa scrii corect dar susțin ca ce dorești sa transmiți e mai important.
– a doua chestiune se referă la recrutor care are o pregătire tot mai slaba și o experiență scurta de obicei ( un recrutor Bun e scump și e preferat nul ieftin) și firma pierde oameni buni din motive de ”economie”
– a treia chestiune : in România e apreciata mediocritatea. Nu se doresc specialiști. ..
Buna ziua,
Am citit articolul Dvs.
Daca va trimit un CV cinstit si care nu minte sunt șanse sa găsesc un angajator care are nevoie de un angajat serios si cinstit?
Poate n-am fost atât de sofisticat pe cât ar trebui…
Va multumesc
Nu are nimeni de unde sa stie ca e “cinstit”, asa ca toti vor pleca de la ipoteza ca nu este. Prin urmare, construieste-ti strategia bazandu-te pe aceasta ipoteza. GB
Domnule Butunoi dar asa putem considera si noi aplicantii la un job ca angajatorii sunt neseriosi si necinstiti….stiti foarte bine ca angajatorii fac selectie de CV-uri doar asa ca sa le aiba in baza de date…cei care isi doresc un loc de munca traiesc cu speranta ca vor fi angajati…Ce spuneti de un angajator cu renume in Romania care iti vede CV-ul, te cheama la interviu pentru un post anume si dupa interviu te suna si iti spune ca nu esti potrivit pentru acel post…ceea cea era trecut in CV era conform cu realitatea. Sau subalternii directorilor te cheama la un interviu si cand ajungi la interviu directorul te intreaba ce cauti acolo ca nu indeplinesti cerintele necesare postului? Si e vorba tot de o companie renumita in Romania. Din pacate in Romania si in cadrul companiilor private te angajezi doar daca esti ruda cu cineva din conducerea companiei. De ce managementul companiei desemneaza o anumita persoana pentru a face interviul, aceasta persoana considera ca indeplinesti toate conditiile pentru ocuparea postului dar el nu poate lua decizia sa te angajeze. Transmite mai departe sefului iar acesta decide ca sa angajeze pe altcineva. Majoritatea angajatorilor isi merita soarta. Culeg roadele managementului aplicat. Va spun din experienta: atat timp cat la conducerea unei companii e un roman desi investia e straina se duce totul de rapa. Am lucrat cu directori straini care conduceau compania in Romani: adevarati lideri, fara orgolii, deschisi la idei noi, apropiatid e angajati. Directorului roman mereu ii e teama ca va fi altul mai bun ca ei si de frica sa nu isi piarda locul caldut transforma angajatii in roboti.
Pai si asta e evident, cine a spus ca angajatorii sunt mai cinstiti? Ce, sunt alti oameni, extraterestri? Si las-o mai incet cu strainii, nu e diferenta acolo unde crezi, din cate inteleg eu… GB
Angajatii nu sunt dispusi sa dea intreaga masura a priceperii si talentului lor pentru ca in marea lor majoritate angajatorii nu ofera nici pe departe ce-ti pun pe tava la interviu. Asa ca am ramas ca pe vremea comunistilor: noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc.
Daca ar fi corecti angajatorii atunci ar incepe cu primul lucru care se face la orice anunt de job de afara: se publica salariu oferit. Nu, la noi se ascunde pana in ultima faza a discutiilor, pana in ultima clipa. Sunteti cred ca singurul recrutor care am vazut ca in anunturile sale mentioneza si salariu oferit.
si inca un true story, de la acelasi prieten:
pe cand era afara, primeste un telefon de la o firma din Bucuresti:
– Domnule draga, vad ca aveti o experienta si niste calificari total deosebite, fix ce ne trebuie noua.
(Acele calificari fiind: No 1 – 2.500$; No. 2 – 900E; No. 3 – 900E; No. 4 – 1.500$; No. 5 – 600E; No. 6, 7, 8, cate 3-400E fiecare, toate luate pe bune, cu calificative maxime si recunoscute international.)
Nu v-ar interesa un job in Romania?
– Pai, nu prea, sincer.
– Domnule, hai ca ne trebuie, vrem sa mutam muntii din loc, sa facem treaba la cele mai inalte standarde!
– Ok, am acele calficari dorite de dv. Eu in acest moment sunt in cutare tara, pe un proiect. As putea fi disponibil in 2-3 luni. Ca sa nu ne pierdem vremea, nici eu, nici dv, imi puteti da o idee despre ce fel de pachet salarial vorbim? Daca suntem pe aproape, discutam. Daca nu, va urez mult succes mai departe.
– Pai stiti, noi suntem o firma mai mica, dar vrem sa facem treaba buna. Oferim intre 500 si 800E.
– Pe zi?
– Nuuuuu, vai de mine…. Cum sa fie pe zi? Pe luna!
– No bine, mult succes in identificarea unui candidat care sa corespunda cerintelor dv.
Dupa cum bine spun cei din recrutare, gasirea unei veverite mov cu ochii verzi, si care sa lucreze pe doua nuci, poate fi dificila 🙂
Perfect adevarat cele relatate, am fost curios sa vad ce vorbesc angajatii despre mine… culmea tocmai de la cei care nu ma asteptam, care aveau conditii bune negociate, tocmai ei erau nemultumitii principali… Dar ce faci cand ajungi sa vezi ca ii platesti cu mult peste productivitatea lor… iar productivitatea le-a scazut in timp ce salariu le-a crescut! Este corecta decizaia mea… am incetat in conditii amiable astfel de colaborari… Oi fi procedat bine sau nu… vom vedea!
Pe-afara, in firmele mari, angajatii primesc actiuni sau dreptul de a cumpara actiuni la preturi subventionate. Asta ii face partasi intrucatva la profit. Nu mult, dar suficient cat sa se implice si sa dea 100%.
Pe la noi ati vazut pe undeva implementata treaba asta?
Si-acum intrebarea de 1000 de puncte: De ce?
Se face si aici destul de des. Nu stiu daca mai mult sau mai putin decat in strainatate, nu am statistici in aceasta privinta. GB
Da. La Coca-Cola. Am lucrat pana acum 6 ani si puteai sa cumperi, ca si angajat, cu pana la 3% din salariul lunar, actiuni subventionate. Daca doreai mai multe, plateai pretul intreg.
Si cum ar putea angajatorul sa isi dea seama de intentiile inconstiente sau din reflex ale potentialului angajat dintr-un CV?
Si eu reflectez ce multa vreme la acest paradox legat de lipsa de specialisti de care se plang angajatorii in contrast cu povestile zecilor de oameni (specialisti) cu care am stat de vorba si care isi cauta o slujba sau si-au cautat un timp indelungat, ma includ si pe mine pe lista.
Daca este sa vorbim de lucruri facute din reflex ar fi de adaugat si stereotipurile angajatorilor si pe cele ale celor care isi cauta o slujba.
Poate este nevoie de niste instrumente mai precise de recrutare care sa scoata din calcul partea subiectiva, sa obiectiveze procesul de potrivire intre angajator si angajat, poate profilele candidatilor nu sunt creionate realist. Poate cei de afara reusesc sa depaseasca aceste stereotipuri. Este buna observatia.
Tocmai, nu are cum sa isi dea seama, asa ca il considera rau intentionat, ab initio (studiile arata ca in 90% din cazuri). GB
true story, poveste ce i s-a intamplat unui prieten, si lungut:
Lucra afara, in Oil & Gas.
Primeste un telefon de la o firma din Romania, pentru un job in tara. Ii raspunde donsoarei de la HR ca, din principiu, nu lucreaza cu firme romanesti. Donsoara insista si ii spune ca se ofera pachet de expatriat. Prietenul se declara dispus sa discute. I se face ofera un pachet intr-adevar, aproape de expatriat. Omul renunta la un job cu vreo 500$/zi in Middle East pe care il avea in palma, cu gandul ca, pentru Romania, i se ofera un salariu bun, iar familiei i-ar fi mai usor in Romania decat intr-o tara araba.
Trec vreo 3 luni, prietenul, plin de entuziasm si idei marete, incearca sa introduca standarde vestice in firma. Apare prima taiere de salariu. Sigur, prietenul nu era obligat sa o accepte, modificarea contractului se face cu acordul partilor.
Entuziasmul scade simtitor, dar prietenul expato-roman tot isi face treaba la superlativ. Audituri international vin si pleaca, potentiali client super incantati si tot tacamul.
Mai trec vreo 3 luni, apare si a 2-a taiere de salariu. Fireste, cu acordul partilor. Alternativa fiind usa. Iar joburile bune nu apar chiar in fiecare zi, nici macar pe piata internationala. Entuziasmul mai scade, dar prietenul inca spune ca, pentru Romania, e relativ ok.
Mai trec inca vreo 3 luni, apare si a 3-a taiere de salariu. Tot cu acordul partilor. Entuziasmul e sub nivelul marii, prietenul isi face treaba si atat. Orice idei de imbunatatire au disparut.
Fiecare taiere de salariu a fost de 20-30%.
Intre timp, a mai fost la niste interviuri pentru joburi de expatriat in afara, si asteapta un rezultat pozitiv. Intr-un timp mai lung sau mai scurt, va reusi sa gaseasca un alt job bun afara, pentru ca are vreo 17 ani de experienta si calificari recunoscute international.
Managementul firmei si patronul se vor intreba, probabil, de ce a fost angajatul atat de ingrat si a plecat, cand avea un salariu atat de bun, pentru care multi din Romania ar fi incantati.
Daca prietenul tau a acceptat sa renunte la 500$/zi pentru un contract in care a negociat de pe pozitii de forta (contract de expat pt. roman in RO) si nu a bagat in contractul ala niste conditii beton, sa-si rupa dintii patronul cand ii reduce salariul (pe pricipiul alternativa e usa) sau cand ii arata usa inainte de termen, atunci nu cred ca angajatorul prietenului tau a pierdut prea mult.
Corect.
Pentru ca in Romania (si subliniez ca in Romania) nu trebuie sa pleci de la premiza ca angajatorul va cauta o relatie onesta, din care sa beneficieze ambele parti, ci de la aceea ca va incerca sa te traga pe cosor.
ok, dar cum ramane cu head hunterii astia care recomanda generatia YUP ca model, cu “misterul” Elenei Udrea la brat… oare head hunterii astia stiu despre ce vorbesc?
Eu nu inteleg ce vrei sa spui, poate reformulezi si detaliezi… GB
Da, sigur. Urmarind reportajul despre generatia YUP la protv(romania te iubesc!), in care se prezentau ca model diversi indivizi printre care si Tudor Breazu, la sfarsit tu apari si prezinti un elogiu acestor indivizi. Peste ani aflam ca defapt acei indivizi sunt defapt generatia cea mai ucigatoare de libertate, poate mai mult decat toti comunistii care ne-au imputit zeci de ani. Pai, cum iti mai permiti sa ne prezinti tot felul de pareri daca ai dat-o chiar atat de tare in bara? nu te doare capu’? Nu crezi ca poate ar fi mai bine sa stai in coltul tau si sa-ti vezi de treaba? Sau mai bine macar apari public si retrageti cuvintele, ai da dovada de intelepciune si demnitate.
Nu stiu cine e Tudor Breazu si nu am fost sau vorbit la Romania te iubesc. Probabil au luat secventa din alta parte. Cand a aparut asta? GB
uite aici in articol reportajul: http://www.tolo.ro/2015/11/11/gala-bute-z-2-lumea-morala-a-lui-tudor-breazu/
Multumesc, dar nu am rabdare sa ma uit. De vreme ce nu am fost niciodata la emisiunile astea si habar nu aveam (m-am uitat intre timp) cine e Breazu asta, inseamna ca au luat niste secvente cu mine din alte emisiuni si le-au pus acolo. GB
George, cand tu te uiti la un CV, aproape sigur il “depunctezi” pe cel care iti trimite un CV cu greseli, litere mancate samd gandind ca e oglinda lui si ca daca nu are grija de imaginea lui, cum sa aiba grija de job?
De ce nu iti verifici propriile texte?
“e in natuta angajatorului”
“insa numai vand angajatul vrea sa faca asta”
Nu recitesc textele inainte sa le public, intr-adevar. Daca le-as reciti, as pierde nu stiu cat timp sa schimb trei sferturi din ce am scris, pentru ca nu mi s-ar parea bine spus sau formulat, sau nu l-as mai publica deloc… GB
Daca pe tine nu te intereseaza…de ce ne-ar interesa pe noi ideile tale ?
Asta te durea pe tine nu? noi romanii mari intelectuali suntem, si ai dracu de rautaciosi. Hai sa dam cu niste rahat, ca sa parem mai destepti. Baiete nu iti da nimeni premiu fiindca ai gasit niste greseli .
Uneori, greselile mici sunt in contracte mari, mari, mari…
Avand in vedere dezechilibrul puterii in relatia angajator – angajat, este absolut de inteles ca un angajat este cel putin circumspect in ceea ce priveste inteniile angajatorului, mai ales ca acesta are la dispozitie o multime de instrumente de coercitie si pedeapsa, in cazul in care angajatul este “recalcitrant”.
Esenta problemei este defapt necesitatea stabilirii unei relatii de incredere intre cele doua parti, ceea ce presupune un pic de deschidere bilaterala. Problema este ca de partea angajatorului, deschiderea trebuie sa fie manifestata de nenumarate persoane care pot influenta sau decide soarta angajatului, ceea ce inseamna ca angajatul trebuie sa aiba capabilitiati solide de socializare, negociere, vanzare (adica sa isi creeze o anumita imagine) si disponibilitatea sa devina membru in cercurile de influenta din organizatie pentru a “se pune bine” cu cei care ii pot sau vor decide viitorul in acea companie.
Daca nu, se cheama ca este tehnocrat, iar pe acestia nu ii prea agreeaza multi. In extremis, se poate sa fie ostracizat pe motiv ca este asocial.
Asta pentru ca, in general, organizatiile au o structura prea putin formalizata si definita pe baza de procese, asa incat, situatii identice sant gestionate diferit. Mai mult, organizatiile incearca sa isi maximizeze profitul in dauna angajatului, ceea ce duce la o situatie de dezechilibru si neincredere.
Sa nu uitam ca nu degeaba se spune ca un angajat, cand demisioneaza, nu divorteaza de companie ci de manageri / management.
Totul este o problema de comunicare – in ambele sensuri.
Buna ziua,
Nu cred in eticheta de “neincredere si favoarea de a muncii “.In general marile companii internationale nu dau gres in recrutarea de top si meddle management.Multi sunt promovati prin Europa sau raspund de anumite zone din Europa.
Sunt multumiti de performante, dar la unii angajati marea problema este caracterul ( vine din educatie -aici trebuie lucrat f mult) sau furtul! O alta problema este constanta -perioade in care se lucreaza intens dupa care o perioada de lalaiala.Din cauza acestor probleme suntem clasati sub polonezi sau cehi.
La companiile locale problema este ca proprietarul ( care le stie pe toate si nu accepta alte pareri) are asteptari enorm de mari si nu are rabdare ca acel angajat sa construiasca ceva sau sa vina cu inovatii. Din aceasta cauza multe companii au disparut, altele se chinuie sa supravietuiasca.
Ar trebui luat in calcul si faptul ca in anii 90 si 2000 o parte dintre managerii straini veniti erau slabuti ( nu se inghesuia nimeni intr-o tara de mana a treia )si nu erau interesati sa creasca manageri ( nu era in grila de bonus). Sau adaptat insa imediat la metehnele noastre si au promovatt oameni slabuti dar slugarnici iar unii chiar au inceput sa ” se indulceasca”. Nu uitati ca avem aprox doar 20 -23 ani de experienta manageriala.
Un alt subiect interesant despre care mi-ar placea sa scrieti este despte profesionalismul celor din HR ( companii si head hunting)
D-le Butunoiu, eu lucrez pentru o firma mica lider in Romania pentru ceea ce produce, dar eu nu ma pot bucura pe deplin doar cu satisfactia ca am facut clientii fericiti, atat timp cat salariul meu nu ma bucura indestul. Si atunci cum vreti sa fiu multumit daca eu imi fac munca corect dar firma nu are destui bani sa ma plateasca. O sa spuneti ca e simplu sa plec catre alta firma, o fi corect, dar eu aici lucrez de 13 ani, nu sunt ca cei tineri fara grija, nu ma sustine nimeni daca eu cad, am obligatii samd. Iar in Romania din salariul castigat cinstit nu poti pune bani deoparte. Pentru ca nu vad cum ai putea dintr-un salariu sa pui bani deoparte, sa platesti chirie, rata la o masina, intretinere curenta, cablu, telefonie, energie, gaze samd.
Schimba tara, atunci! In alta parte poti face mai multe cu banii primiti. Nu uita ca traiesti intr-o tara cu un venit mediu pe cap de locuitor de sub 400E. GB
George, povestea asta cu schimbatul tarii ca pe o soseta nu tine. Nimeni nu vorbeste despre impactul pe care il are aceasta despartire in cadrul celulei de baza a societatii: FAMILIA! Nu poti pleca asa pur si simplu pentru ca dincolo se castiga dublu. Asta nu e un sfat de head hunter ci mai degraba de hate hunter!?!
Inteleg… nu vrei sa schimbi tara, vrei ca tara sa se schimbe… Dar cum? Cine sa o faca? ce ai facut tu pentru asta pana acum? GB
incerc sa ma implic in viata comunitatii in care traiesc; sesizez organele adormite ale acesti tari cand vad ca le cade saliva din gura; imi platesc toate taxele ba chiar pe unele de 2 ori(prietenii stiu de ce); incerc sa imi fac colegii sa nu mai plece din tara demostrandu-le ca viitorul lor si al copiilor lor incepe aici si poate se va termina dincolo; dar nu vreau sa ma laud… am statui in toata tara, astept doar autorizatiile de constructie ca sa le amplasez; ce a facut tara asta pentru mine? stai linistit… nu vreau sa-mi raspunzi, ci doar sa luam aminte… nu vreau ca tara sa se schimbe, ci doar ca fiecare acolo unde e, sa-si faca treaba; atat; e atat de simplu.
Nu, nu e simplu, e extrem (si exponential) de complicat. Teoria spune clar ca oamenii nu vor face asta. Prin urmare, nu e suficient ceea ce ai facut pana acum. GB
Am avut o profa de mate care ne zicea ca suntem atat de prosti incat rezolvam orice problema folosind mereu principiul de ce simplu cand se poate complicat. Sa-si faca fiecare treaba in locul unde este nu e chiar o problema de metafizica!!!
dar ca CV-urile sunt mult infrumusetzate, sublerian aproape, asta nu se pune? 😀
Un material bine scris, chiar daca am o alta opinie despre situatia descrisa. Multi sefi / manageri / etc. nu au calitatile necesare, iar unii chiar nu stiu sa comunice cu colegii lor subalterni. Multi sefi nici nu-si pun problema daca ei ar trebui sa ocupe acel post, sau poate ar fi fost mai bine sa fie altcineva in locul lor. Iar cei care nu au de ales (fiind directori la propria firma), nu fac nimic (dar chiar nimic) ca sa dobandeasca calitatile ce sunt absolut necesare pentru o asemenea pozitie. In cei peste 20 de ani am avut ocazia sa cunosc si sa studiez pe indelete un mare numar de sefi / manageri / etc. Si doar intr-un singur caz pot spune ca am avut onoarea sa-l cunosc. Daca la inceput aveam o mare bunavointa, si dispuneam de o mare energie efervescenta (pe plan profesional, desigur), iata ca azi nu ma pot lauda decat cu un singur sef care a fost bun, ca sef. Si cu o mare lehamite, pentru restul. Pentru cei care nu sunt interesati deloc de subalterni, care nu stiu sa isi responsabilizeze subalternii, care nu stiu sa creeze un climat propice dezvoltarii relatiilor profesionale si inter-umane, si asa mai departe. Am ajuns sa imi spun ca “fiecare ajunge pana la urma intr-o pozitie in care isi demonstreaza propria incompetenta”.
Eu cred ca romanii sunt prea emotionali cand spun “calificati” si de aici si necesitatea de a se umple de doctorate/masterate/titluri/premii a conducatorilor. Daca ar fi mai rationali si ar putea defini fezabil si masurabil ce ar trebui sa produca ca si rezultate angajatul minune este posibil ca in momentul in care acele obiective sunt atinse, atat angajatorul cat si angajatul ar fi multumiti.
Mda, asa or sta lucrurile, dar cum se face domnule Butunoiu ca din toți participanții la selectile organizate de dumneavoastră pe Legea 109, au fost selectați doar “oamenii potriviți” (politruci, securiști, yesmeni etc), care au fost “albiti” prin folosirea firmei dumneavoastră. Apropo, circula un “mit urban” ca de fiecare data când a fost nevoie de “oameni potriviti” au fost adăugați la listele dumneavoastră post factum. Cum se cheamă asta domnule Butunoiu?
Intreaba-i pe cei care au facut legea de ce au facut-o in felul acesta, intreaba si tu cine ia decizia finala si cum, afla cati si cine se inscrie la concursurile astea, sau cum vrei sa le spui, si mai vorbim dupa aceea. Nu-si trimite nimeni CV-ul pentru recrutarile astea, bine ca stati cu totii pe Internet si comentati… GB
Detectez o ușoară iritare, dacă am atins un punct sensibil îmi pare rău domnule Butunoiu. Dar cum dumneavoastră va pricepeți la “de toate”, tot asa avem și noi dreptul de a pune întrebări, mai ales când este vorba de banii publici. Iar dacă credeți ca exista/s-au comis erori în procesul de selectare vorbiți despre ele, nu cred ca s-ar supăra nimeni. Din cate cunosc eu cv-uri s-au depus, dar când jocul e unul cu rezultat știut nu prea contează. Ca sa-l citam pe Tov I.V. Stalin “nu contează cine votează, contează cine numără voturile” ;). Apropo sunteți firma de recrutare sau de selectare? Dacă recrutați, din cate știu eu (bazat pe experienta cu firme similare din alte tari), dumneavoastră ar cam trebui sa găsiți personalul cu pricina, ca vorba aia nu îl așteptăm pe Mesia sa vina sa ne rezolve problemele (cam cum ne place noua romanilor) 😉
E o mare iritare, nu una usoara! Cat despre cautarea candidatilor, de cele mai multe ori ma limitez la cei care respund la anunturi, ar insemna sa fac eforturi iesite din comun ca sa caut si in alta parte, si nu pot sa imi permit la tarifele respective. De fapt, multe firme de stat chiar asta si vor, sa nu caut prea mult, sa ma limitez la candidatii care stiu deja despre job. Aici intreaba-i pe cei de la Guvern de ce au facut lucrurile astfel, eu nu pot face cu mult mai mult decat atat. GB
George, nu te pune nimeni sa lucrezi la tarifele respective. Nu era vorba ca daca esti platit iti faci treaba ca lumea ? Sau nu era vorba acum cativa ani, cand te-ai bagat in asta, ca nu o faci pt bani ? Daca nu gresesc, la un moment dat nici nu te-au acceptat cu tariful cu care te-ai dus, ca era prea mic si au zis ca nu muncesti la banii aia, si a castigat Pedersen ?
E drept, insa am un motiv pentru care fac asta (adica recrutarile pentru stat). Si da, nu o fac pentru bani. GB
Yupi! “De cele mai multe ori ma limitez la cei care raspund la anunturi”.
Ei, exact asa fac si angajatii normali! De cele mai multe ori se limiteaza la a-si face treaba punctual si atat. Minimul suficient. (Atentie, ei sunt angajatii si nu managerii/patronii).
Acelasi principiu il puteti aplica si pe dumneavoastra: cv-ul dumneavoastra de recrutor este foarte bun, insa ceva nu se potriveste! 😐
Vezi ca eu nu ma angajez in fata clientului la mai mult decat atat! Asadar, nu se asteapta la altceva. Sunt cateva cazuri in care fac mai mult (de pilda la Nuclearelectrica, la IFIN si inca in cateva locuri). Nu e chiar acelasi lucru cu situatia angajatului care lasa sa se inteleaga altceva. GB
Nu va angajati, dar ei (clientii) se asteapta la mai mult. Din cauza cv-ului dumneavoastra. Ei anticipeaza aceleasi performante in toate contractele dumneavoastra. Sa depuneti exact acelasi efort. Sigur, sunt preturi/contracte diferite, dar clientii/angajatorii au asteptari egale. Din cauza cv-ului. Ceva gen:”e bun ba, sigur ne va face treaba, chiar si pe 1600 roni! Uita-te la cv-ul asta. Hai sa il luam.”
A, nu mai pomenesc de cazul angajatorului care nu defineste exact asteptarile. Ceva gen: “asta-i bun la lasere, ia uita-te la cv. Va sti el singur ce sa faca, nu trebuie sa ii mai spunem noi. La experienta lui, sigur va reface sabia jedi”. Dar omului nu i se spune ca se vrea sabia jedi, ci doar ca nu a performat, dupa 1 an.
Eu le spun intotdeauna (si cu clentii din privat fac la fel) unde ma opresc cu eforturile. Si tarifele sunt calculate in functie de asta, evident. Uneori tarifele sunt legate de rezultatul final, insa alte ori doar de efortul depus, fara garantia rezultatului. Evident, sumele sunt diferite, proportionale si cu riscurile pe care mi le asum. GB
si la nuclearelectrica pe dna lulache tot dvs ati recrutat-o???dupa ce a dovedit cat de competenta a fost la fondul proprietatea, nu ??? 🙂
Buna ziua,
Si acum la subiect: Pretendentul vine cu un CV iar angajatorul cu un om sau o echipa (care si ei pana nu demult veneau cu un CV) care ii spune/spun pretendentului o poveste si acum:
1. pretendentul nu convinge si nu afla niciodata varianta traita a povestii
2. pretendentul s-a lipit de o pusculita cu bani (minus pt povestitor)
3. povestea nu convinge pretendentul (minus pt povestitor)
4. povestea a fost adevarata sau aproape adevarata iar pretendentul crede in povesti (plus pe toata linia)
Foarte multe probleme ar disparea daca ANGAJATORUL s-ar gandi ca si angajatii sunt oameni care doresc sa poata fi fericiti si respectati.
Pana atunci…toti cei din Romania vom culege ce am sadit.
Buna ziua,
Am observant ca de ceva timp atacati tema “neincrederii intre indivizi” din societatea romaneasca.
Pana una alta cred ca ati omis un lucru din analiza de mai sus anume “sindromul de inferioritate”.
In plus trebuie sa o spunem raspicat, nu avem aceeasi formare psihica precum indivizii din societatile apuse; acolo exista anumita cultura asezata a muncii, a unui sistem angajator angajat, a liberei initiative, a faptului ca angajatul are partea lui patronul la fel. Din cauza evolutiei sociale a natiunii noastre noi nu avem asa ceva, recurgand in schimb la banuieli si presupuneri vis a vis de cealalta parte; care de cele mai multe ori se dovedesc a fi reale.
In concluzie am o banuiala ca majoritatii romanilor le-ar conveni statutul de subcontractori mai degrab decat angajati din simplul motiv ca urasc autoritatea reprezentata printrun sef sau manager.
Gresesti. Oamenii urasc ipocrizia, minciuna, etc adica urasc managementul prost. Eu lucrez in afara, seful meu doar isi da cu parerea, nu porunceste. Mai fac si ce zice el dar fac si ce cred eu fara sa fac pe desteptul sau pus in gura sau alte romanisme, totul profesional. Altfel zbor ca as fi incompetent sau irascibil, ambele motive de concediere.
Buna ziua,
Am observant de ceva timp ca atacati tema “neincrederii intre indivizi” din societatea romaneasca.
Pana una alta cred ca ati omis un lucru din analiza de mai sus anume “sindromul de inferioritate”.
In plus trebuie sa o spunem raspicat, nu avem aceeasi formare psihica precum indivizii din societatile apuse; acolo exista o anumita cultura a muncii asezata de sute de ani, a integrarii intrun sistem angajator vs angajat, a liberei initiative, a faptului ca angajatul are partea lui patronul la fel. Din cauza evolutiei sociale a natiunii noastre noi nu avem asa ceva, recurgand in schimb la banuieli si presupuneri vis a vis de cealalta parte; care de cele mai multe ori se dovedesc a fi reale.
Cred ca majoritatea romanilor ar dori mai degrab sa fie un fel de subcontractori mai degraba decat angajati aflati intr-o organigrama la locul lor de munca. Asta insemnand ca urasc autoritatea.
Nimic nou sub soare. Exact la fel spune Dorin Bodea in “Valorile angajatilor romani”, un studiu destul de serios facut. Trist e ca lucrurile nu se vor schimba prea curand. Nu exista disponibilitate de nicio parte: angajat si angajator stau cu vesta anti-glont pe ei si pistolul indreptat spre celalalt si niciunul nu are incredere sa lase primul pistolul jos. De-asta vom mai trai mult timp ca pe front.