Am inceput sa fac recrutari imediat dupa Revolutie, chiar din primele luni ale anului 1990, asa ca am fost martorul si observatorul direct si din interior al evolutiei de zi cu zi a relatiilor sociale dintre angajati, dintre angajati, manageri si angajatori, dintre romani si straini, dintre fiecare si fiecare, la modul general.
Atunci, in acei ani, aproape toti voiau sa lucreze pentru firmele straine. Fiecare cu motivele lui, si la inceput nu se facea vreo diferenta intre ele. Daca era straina, era dorita. Dar dupa vreo doi sau trei ani, au inceput sa apara nuante intre preferintele pentru firmele dintr-o tara sau alta, care nuante s-au cristalizat in diferente vizibile in alti cativa ani. Diferente (ierarhii, mai precis spus) care au ramas practic neschimbate pana in ziua de astazi, dupa 20 de ani, adica.
Pe primul loc in preferintele romanilor, fara niciun echivoc si aproape fara exceptie, sunt firmele americane. Nu tin minte sa fi intalnit pe cineva care sa-mi fi spus vreodata ca nu vrea sa lucreze intr-o astfel de firma. Urmeaza cele britanice, la mica distanta, apoi cele nordice: olandeze, scandinave, finlandeze. Dupa ele vin cele germane, austriece si elveticele. Nici acestea nu-mi amintesc sa fi fost mentionate in refuzul ferm al cuiva, dar au fost mai multi care mi-au spus ca prefera sa le evite daca nu au o oferta “de nerefuzat” de la ele. Sub ei sunt francezii, belgienii si irlandezii, care nu au multi admiratori. Daca in cazul nemtilor si al austriecilor au fost doar mentiuni ca nu prea le-ar placea sa lucreze acolo, pentru francezi si belgieni sunt si refuzuri categorice, indiferent de conditii. Dupa ei vin italienii, spaniolii si portughezii, in cazul carora numarul celor care au rezerve il depaseste deja pe cel al doritorilor. Cehii, japonezii si coreenii ar fi tot cam pe acolo. Mai jos ar fi Polonia, tarile baltice, Ungaria si Slovacia, in care cei mai multi angajati s-ar duce doar de nevoie, stransi cu usa sau pentru un salariu semnificativ mai mare decat unul de la o firma olandeza sau germana, de pilda. Grecia si India vin dupa, cu un procentaj destul de mare de refuzuri categorice, indiferent de job si de conditii. Romania e inaintea Bulgariei si a tarilor din fosta Iugoslavie, Turcia tot cam pe acolo, daca nu chiar mai jos putin. Apoi ar fi rusii, iar dupa ei firmele arabesti si chinezesti, desi chinezii incep sa recupereze terenul, in ultima vreme, insa foarte lent, e drept.
Canadienii, australienii, sud-americanii, alti asiatici si cei din Antarctica nu prea au aparut in discutii, de vreme ce sunt, practic, inexistenti pe piata si nu are cine sa vorbeasca despre ei ca sa li se duca vestea si sa-si faca angajatii romani o imagine despre ei, fie ea si incetosata, de bine sau de rau. Totusi, e de asteptat ca australienii si canadienii, cand vor veni, in cele din urma, sa fie destul de atractivi, cel putin la nivelul nemtilor, cred.
Si inca ceva despre multinationale: daca la te zero atractivitatea acestor super-angajatori era, practic, de 100%, aceasta a scazut treptat si incet-incet de-a lungul timpului, sa zicem pana pe la un 73% in zilele noastre, dar asta pentru frumusetea si simbolistica cifrei rotunde de 1% pe an… 🙂 Si va scadea in continuare, tot asa, incet, pana se va ajunge la echilibrul pe care il vedem acum in pietele dezvoltate si mature, cele occidentale, la care ne uitam in permanenta si cu care ne place sa ne masuram.
Comentarii (16)
Off topic: O discutie interesanta despre piata muncii si HR
https://www.zoso.ro/podcast-despre-piata-muncii/
Cred ca tendinta este de crestere a atractivitatii firmelor romanesti nu de scadere a celor straine. Asta probabil pentru ca cei care au lucrat in cele straine au adus valorile si modul de lucru de acolo si incet incet ajung si firmele din RO sa isi schimbe atmosfera de lucru.
Si, si! GB
In termeni de politici scrise pe hirtie, tot acel set de “HR policies and procedures” exista diferente intre firmele de diverse nationalitati?
(….intreb din perspectiva globalizarii sau, lol, “MacDonald”izarii….cind ajungi intr-un aeroport international trebuie sa te uiti la al treilea rind pe insemne ca sa “ghicesti” in ce tara esti !)
Exista diferente foarte mari de la o firma la alta, dar nu am observat vreo legatura evidenta cu tara de origine a compamiei. GB
Le-ai uitat pe cele israeliene, rezervate masochistilor.
Personal m-as feri de franceji ca dracul de tamaie. La restul e discutabil, in functie de companie.
Da, asa este! Israelienii sunt cam prin zona tarilor est europene ca atractivitate. GB
Care sunt motivele respingerii firmelor frantuzesti? Tine de salarizare, mereu sub nivelul celor americane sau intervin si aspecte culturale?
managementul frantuzesc: vorbesc prea mult, explica inutil, sunt mai suspiciosi decat englezii si americanii, nu se tin de cuvant ca altii, nu sunt punctuali etc. GB
As mai adauga ca sunt pompieristi, adica lucreaza mult inainte de deadline si apoi se linistesc. Pana la urma cam seamana cu noi romanii, cred ca asa am fi fost noi daca nu aveam comunism.
Foarte bun articolul si corect. Francezii, italienii, spaniolii, grecii, israelienii sunt de evitat la maxim – din experienta proprie.
Sunt foarte duplicitari, fara coloana vertebrala, au pareri dupa cum bate vantul si de regula sunt de un oportunism feroce. Platesc de regula prost, pe de alta parte expatii de aceasi nationalitate in schimb sunt platiti regeste.
Fata de romani au in general o atitudine condescendenta, de genul “maimuta vorbeste!!!”.
Dar ce atrage in firmele Americane, Britanice etc. pina la cele Turcesti?
Asta ar trebui sa faca cineva in Romania, sa determine care sint asa zisele “best practice”-uri in HR/RH la firme de diverse nationalitati ( cu toate ca la marile multinationale devine greu sa vorbesti de “nationalitate”).
O treaba o stiu foarte bine, din munci recente pe care le-am facut.
In America de Nord incercam sa punem accentul forte mult pe “employee engagement”. Este o notiune destul de larga si difuza, si personal, cind definesc “employee engagement” o fac folosindu-ma de opusul termenului de “engagement” care este “allienation”.
Cu cit scade “alienarea” cu atit creste, sau poate creste “engagement”-ul. Cam asa incercam sa procedam in America.
Servus Mike
OFF TOPIC – in trecut vorbeam la un topic deschis de GB legat de investitii precare in golf, aminteam de un proiect care s a inaugurat azi 14 oct http://www.zf.ro/eveniment/presedintele-iohannis-la-inaugurarea-unui-mare-club-de-golf-privat-din-romania-intram-pe-harta-mondiala-galerie-foto-16767687
Ce sa mai pot zice, draga “un Domn”!
Poate ca nu sint exact pe aceiasi lungime de unda cu multi din Romania caci gindesc ca trebuie nu mari autostrazi ci retea intermodala de transport ( tren, light train-LT, bineinteles si ceva autostrazi etc.), nu trebuie enorme spitale ci minte multa pentru a recrea o retea de sanatate etc. etc.
Dar teren de golf……tichie de margaritar !!
Cred ca exact asta le lipsea Romanilor!
Cum, pai insusi presedintele Romaniei a spus cu toata raspunderea ca acum Romania este pe harta mondiala. Pana acum nu a fost?
Interesante constatari! Intotdeauna statisticile facute profesional releva lucruri foarte importante si sunt instrumente manageriale foarte utile.