Nu-mi aduc aminte sa-mi fi cerut vreun angajator pana acum sa-i gasesc un om civilizat, folosind explicit acest descriptor. Fie ca nu li se pare important, adesea, fie ca il considera un atribut de la sine inteles, din cand in cand, sau pentru ca nu s-au gandit, pur si simplu. Insa eu intotdeauna incep o recrutare cu asta in minte, si ma straduiesc sa o si termin la fel, daca nu cumva clientul vrea cu totul si cu totul altceva.
Sigur, nu eu pot sa-mi propun sa merg atat de departe incat sa-mi dau seama daca omu e cu adevarat civilizat, ca stie (si intelege, mai ales!) marile valori si principii, ca si le-a asumat si internalizat definitiv, ci raman la nivelul analizei comportamentului. Adica daca se poarta civilizat intr-un context social, fie ca el chiar este civilizat sau nu. Pentru ca asta te intereseaza la cei din jurul tau, in interactiunile profesionale (si sociale, in general), adica sa se poarte civilizat, indiferent de motivul pentru care o fac: frica de consecinte sau pentru ca nu fac lucruri urate nici macar atunci cand nu-i vede nimeni. Ce e dincolo de comportament te preocupa doar pentru cei cativa oameni din cercul tau intim de interes. Insa eu nu scriu in public despre dragoste, prietenie, virtute si alte asemenea lucruri patetice…
Toata lumea asociaza instinctiv, adesea fara sa se gandeasca defel, nivelul de civilizatie cu educatia (formala, in primul rand). Intr-o relatie de proportionalitate directa, desigur. Or, asta ar trebui sa-i plaseze pe cei din mediul academic, si, uneori, si pe cei din mediile artistice si culturale, in general, direct pe treapta cea mai de sus a scarii nivelurilor de civilizatie.
Insa markerii sociali ai comportamentului civilizat (reactii predictibile si uniforme, politete, punctualitate, tinerea cuvantului, atentie la nevoile celor din jur, haine si unghii curate, igiena verbala etc.) contrazic aceasta ipoteza! Daca e sa comparam comportamentele celor din cateva categorii sociale reprezentative, vedem cel mai civilizat comportament la cei din mediile diplomatice, desigur, apoi la cei din businessul corporatist si privat, in general. Mai jos pe scara la cei din mediul academic, apoi culturalii si artistii, si la urma de tot cei de la stat. Sigur, cu diferente majore intre orase si regiuni, intre sat si oras, intre Romania si Republica Moldova, intre companiile mari si cele mici, insa aceasta “ierarhie” ad-hoc se mentine surprinzator de precis si in cadrul acestor diviziuni.
E usor de observat ca aceasta ierarhie pare sa fie modelata in mai mare masura de presiunea sociala decat de volumul educatiei formale, si chiar decat calitatea acestaia. In oamenii de business din companiile private poti avea mai multa incredere decat in altii, pentru ca pe acestia ii costa mai mult un comportament necivilizat, si riscurile devierii de la normele sociale sunt mai mari. La stat, presiunea sociala e cea mai mica, nu patesc nimic daca de poarta necivilizat. Deci, de ce ar face-o?
Prin urmare, cand veti fi intrebati cine ar trebui sa-i faca pe romani mai civilizati, raspunsul ar trebui sa fie mai degraba guvernul decat scoala. Si scoala ii poate civiliza pe romani, desigur, numai ca daca incepe sa faca asta in urmatorul ciclu scolar, nu cred ca vom mai fi noi in viata ca sa vedem primele rezultate palpabile.
Rousseau (cred) a spus asta acum 300 de ani: Dati-mi autoritate asupra acestor oameni saraci si eu ii voi face sa se poarte moral fara ca macar sa aiba habar ce e aceea morala. Dar cine sa-si mai aduca aminte…?
Comentarii (4)
despre ce pozitie e vorba?
multumesc.
p.s. nu pretind ca eu as fi civilizat, intreb pentru o cunostinta.
multumesc.
Termenii ar trebui intii definiti, George.
Cum definesti tu “civilizat”?
Se pare ca “civilizat” este cineva care are un comportament care faciliteaza interactiunile sociale in conceptia ta.
Nimic gresit in asta, numai ca interactiunile sociale si comportamentele sociale difera in functie de context.
Ieri am avut o conversatie cu o persoana din Beijing si cu alta din India si mi s-a zis de cineva originar din Nigeria.
Daca as fi aplicat filtrele occidentale&Nord Americane persoanelor cu care am vorbit, care au foarte multe merite, aceste persoane nu sint pe deplin “civilizate”. Ba chiar sint relativ departe de a fi civilizate.
Trebuie definit termenul de “civilizat” si determinat, in contextul Romanesc, ce comportamente si atribute faciliteaza o interactiune sociala pozitiva si ce se intelege prin acea interactiune sociala pozitiva.
@George,
Probabil pentru o persoana Roma traditionala, si chiar si pentru o persoana traditionala din mediul rural din zonele indepartate din Romania, tu nu esti “civilizat”.
Nu este civilizatia lor ceea ce tu consideri civilizatie!
Civilizarea unui individ tine in special de gradul de cultura, de mediul inconjurator – familie, prieteni, colegi etc.
Mediul de viata in care s-a dezvoltat si a activat ca individ si ca apartenenta la anumite grupuri.
Daca luam in calcul conștiința, ea vine si se formeaza tot din mediul de dezvoltare al individului.
Dar cel mai important este ce isi doreste individul. Ce pret pune pe persoanalitatea sa, ca un intreg?
MS.