In urma cu putin timp am citit stupefiat o declaratie a lui Ion Ciuca, oficial in Ministerul Educatiei (directorul Directiei Strategii si Finantare Institutionala), aparuta negru pe alb intr-o cunoscuta publicatie de business: « Baiatul meu s-a angajat in anul trei cand era student la Electronica. Si-a sacrificat un an obtinand rezultate mai slabe tocmai ca sa castige experienta. Si bine a facut ! » Daca nu cumva are vreun interes ascuns sa-l impinga pe “ala micu’” spre prapastie, inseamna ca “binele” acesta il doreste dl Ciuca si celorlalti studenti din Romania. E trist si lamentabil! Dl Ciuca Sr. pur si simplu nu stie ca treaba studentilor e sa invete. Cat mai mult si cat mai bine, pentru a deveni oameni inteligenti, civilizati si cultivati. Si sa se ocupe de lucrurile studentesti. Daca pierd ocazia sa o faca in scoala, slabe sperante sa o mai faca vreodata! Multi raman toata viata doar “isteti” si “descurcareti”, si pentru ei cultura e acelasi lucru cu cultura organizationala. Cu astfel de sfaturi parintesti, dl Ciuca Jr. are toate sansele sa se piarda definitiv in multimea cenusie si sa nu mai poata scoate capul vreodata de acolo. Si asta nu pentru ca nu ar fi avut din ce trai si studia daca nu muncea (serie in declaratia de avere de pe Internet), ci pentru ca dl Ciuca Sr. nu stie ca ar trebui sa-l sfatuiasca pe junior sa fuga mancand pamantul de angajatorii care au nevoie doar de experienta de lucru a studentilor si nu se uita la ce si cum au invatat. Marile firme nu cauta niciodata studenti “cu experienta”, ci oameni inteligenti si civilizati. Chiar foarte civilizati, daca se poate! Oamenii civilizati sunt pur si simplu mai productivi si sunt o investitie mult mai buna, mai ales pe termen lung. Insa putine firme si-i pot perimite. Ceilalti vin cu discursuri si cu articole inselatoare si ademenitoare despre cat de importanta e experienta de lucru la un absolvent de facultate. Si familia Ciuca le cade in plasa. Si apoi dl Ciuca Sr. face declaratii publice, ca sa-i impinga si pe altii. Am vazut si multi profesori care ii indeamna pe studenti sa se duca sa se angajeze. Despre cel putin unul (de profesori vorbesc) stiu sigur ca face asta sperand in fiecare zi sa gaseasca sala goala ca nu-si mai tina cursul si sa-si vada de ale lui. Gurile rele spun ca sunt multi, foarte multi ca el. Dupa vreo 10 ani, acesti fosti studenti vin la mine ca sa ma convinga sa-i recomand pentru posturile mari de la firmele la care multi viseaza sa ajunga sa lucreze. Adesea pot ghici cu usurinta ce voi gasi in CV-urile respective, chiar inainte sa le citesc. Si ghicesc foarte bine si cine si cum va incerca sa ma convinga ca un “MBA in 10 zile” (si nu numai acelea!) poate inlocui cu succes ce nu a facut el in facultate…
Scoala este mai mult sau mai putin inutila. M-am aganjat in anul 3 de facultate, in conditiile in care aveam o bursa de merit (eram a 2-a pe facultate) si mi-a parut rau ca am pierdut cei doi ani, in care puteam invata atat de multe lucruri. Scoala – mai ales a noastra – nu are aplicabilitate practica si daca nu cumva vrei sa devii medic sau inginer (sau alegi o alta profesie tehnica), mai bine muncesti. Programatorii nu in scoala invata sa codeze, ci codand.
Uite aici, Altucher sintetizeaza cel mai bine inutilitatea scolii si prezinta chiar si alternative mult mai inteligente; mai ales cand habar nu ai ce vrei sa faci cu viata ta si te trezesti la 30 de ani cu o scoala in spate si nici o experienta de viata (si sunt multi asa in acest moment in Romania): http://www.huffingtonpost.com/james-altucher/dont-send-your-kids-to-co_b_409900.html
Sper ca nu e prea tarziu sa intru si eu in discutie insa vad aici pareri pro si contra educatiei pe care ti-o formezi in timpul facultatii si dupa.Eu fac parte din categoria celor care au invatat pe rupte in facultate pentru ca imi si placea dar si pentru bursa de studiu (ma ajuta sa imi acopar cheltuielile cu masa,caminul dar si sa raman la locurile fara plata). Cand am terminat am fost dezamagita, nu se uita nimeni peste note, ele nu contau deloc , toti cereau experienta .
Cand …surpriza, am fost angajata, pe un post pe care nu asi fii visat ca voi fii vreodata si am intrebat : de ce m-ati ales pe mine dintre atati candidati, eram un (sau o) neica nimeni, dintr-o familie modesta?
Si mi s-a raspuns: dupa medii, dupa notele din facultate.
De atunci chiar mi-am schimbat parerea si mi-a parut bine ca am invatat si ca am tratat cu seriozitate facultatea.
Buna ziua (pentru prima data in 2013), Dle Butunoiu! M-am trezit, cam tarziu, sa-mi dau si eu cu parerea despre articolul Dvs (e adevarat ca nu am intarziat “decat” aproape doi ani). Cred, cu tot respectul pe care-l merita, probabil, (ei stiu…), toti comentatorii, ca lucrurile s-au cam deviat de la mesajul originar pe care voiati sa-l transmiteti. Multi dintre ei si-au luat-o ca si cand ideia ar fi fost: “la cati ani poti face sex?”. Clar, se poate face de timpuriu, dar cui i-ar folosi? Varsta fiziologica nu are de-a face cu dezvoltarea emotionala si nici cu capacitatea de a asuma dimensiunea sociala a actul sexual. De aceea lucrul asta facut la varste fragede este vazut ca o un act anormal. Cam asa cred ca e si cu “binomul” studii-munca. Nu aporteaza celui care-l experimenteaza niciun beneficiu, nici laboral, nici profesional. Poate, intr-o anumita masura, din punct de vedere social, dar si chestiunea asta e relativa, pentru ca depinde de criteriile (“verzi”, inca in formare) ale fiecarui individ, deci nu sunt prea fiabile, adica, e vorba despre “ceea ce eu credeam la 20 de ani” despre o anumita situatie, nu despre ceea ce formeaza parte din bagajul de criterii mature cu care “defilez” si pe care imi bazez toata viata. Cand eram pusti, in liceul de muzica, prin anii ’70, mergeam la “ciubuce” la teatrul de opera din Constanta. Asta cand era “luna operei si baletului” sau sambetele, cand vreunul dintre instrumentistii angajati avea vreo nunta. Cam la ce mi-a folosit aceasta experienta? Cam la nimic. E adevarat, era “cool”, cum se zice acum in Romania – mai o tigare fumata “aproape oficial” in culise, mai niste rasuri cu fetele din cor, mai o uitatura dupa vreo balerina, “banutii” (pe vremea aia se numeau “lovele”)… Dar pe Bach si pe Mozart i-am invatat la scoala, cu profesorul meu. Si tot la scoala schimbam intre noi discuri cu Oistrach si Menuhin si Isaac Stern si Henrick Szeryng (Itzak Perlmann inca nu inregistrase cu casa de discuri Melodia, stiti Dvs care…) si tot acolo vorbeam cu patos despre cum “a scos” Ruha pasajul “ala” din Iarna de Vivaldi asa cum pustanii de acum vorbesc despre ultimul dribling al lui Messi, spre exemplu. Faceam “clasamente” de nefacut dupa cum ne ducea mintea – “Oistrach are un arcus de un kilometru, dar Szeryng il ia la castraveti” – si, daca ne puneam cu raul, il desfiintam pe Ricci insusi: “asta, in afara de Paganini nu canta nimic!” (ca si cand ar fi fost putin lucru…). La teatru “furam” meseria de “muzicant”. La scoala invatam sa-i apreciem pe “muzicieni” si sa ne dorim (asta e! macar sa ne dorim!) sa fim ca ei. Ce mi-a folosit mai mult in viata dintre cele doua fete ale monedei? Cred ca amandoua. Dar cand stau doar eu, cu mine insumi, si Dumnezeu, probabil, se uita la cat de marunt si singur sunt, ACOLO ma regasesc, in momentele alea de fierbere din tinerete care mi-au marcat iubirile si deziubirile, ambitiile si deziluziile, caderile si luarile de la inceput. Fara acea epoca a vietii mele azi nu as avea nici cat am – dorinta de a fi o persoana decenta. Banii? Sigur, sunt reali si au locul si rostul lor, dar nu banii iti definesc devenirea cu care te prezinti pe lumea cealalta, ca sa zic asa. Experienta profesionala? La 20 de ani credeam ca am ajuns la “parerea finala” in multe privinte, si de atunci in fiecare zi ma conving ca nu era asa. Experienta “de viata”? Nu e graba, vine ea cand iti e dat sa vina (vedeti chestia cu sexul precoce). E adevarat ca viata, in ziua de azi, e insalatoare si predispune la experiente tip “bufet” – sa iei un pic de de-aia, un pic de de-ailalta – dar o masa cu fundament, cum ar zice Chef Karlos Arguiñano, consta in felul I, felul II si desert si se ia asezat. Asa te hranesti, nu numai mananci. Sa-ti iei viata altfel cred ca este cel putin vulgar.
“asa te hranesti, nu numai mananci”. Stiu perfect ce spui. Cei (folosesc pluralul) care agreeaza joaca-experientele a la bufet, joaca au din partea mea. Si, sper din tot sufletul sa nu se supere pe mine, nu de alta, dar multi au fost raniti in corason (orgoliu masculin), cu propriile lor arme. 🙂
Vreau sa aduc la acuzare capacitatea pietei de munca din Romania si a campusurilor universiatre de a pune a dispozitie joburi de student, destul de bine platite si care acopera cel mult 20h de munca pe saptamana. Cu totii stim din filme ca o buna parte din studentii americani au posibilitatea sa lucreaze part-time pentru a se intretine si asta nu ii impiedica sa aiba rezultate bune la scoala/facultate.
Dnule GB, cred ca ati adus o critica foarte aspra la adresa studentilor care vor sa munceasca, si cred ca arati cu degentul in directia gresita. Va rog sa incercati sa va puneti in pantofii studentului de astazi, aveti cursuri si sunteti inscris la o facultate in Bucuresti si ati dori sa aveti un venit de approv 400 lei pe luna care sa va poata acoperi o parte din cheltuieli. Unde puteti gasi un job part-time destinat studentilor care sa va poata aduce un asemenea venit? Ce angajator sa ofera posibilitatea sa lucrati numai 20h pe saptamana? Mai mult, daca ati lucra numai 20h pe saptamana, nu ati putea invata foarte bine si pentru cursurile pe care le urmati la facultate? Nu ati avea timp de ajuns?
Comentariul meu era adresat EXCLUSIV celor care muncesc FARA SA FIE OBLIGATI SA FACA ASTA! Cred ca am si facut undeva precizarea, stiam ca va veni cineva cu exemplul studentului muritor de foame… Nu despre el vorbeam, sa fie bine inteles asta!
Si legat de ultima ta remarca: NU, niciodata nu ai indeajuns timp ca sa inveti bine ce e de invatat. Insa foarte putini, foarte, foarte putini stiu ce e acela invatat, ca inseamna cu totul altceva decat a lua nota de trecere la examene.
Eu sunt de parere ca un student ar putea sa se angajeze atata timp cat el considera ca desi se duce la munca poate sa ajunga la facultate si in acelasi timp sa si invete, daca studentul e genul care trebuie sa toceasca zi de zi materia din scoarta in scoarta doar ca sa ia examenul el nu are ce cauta la munca. dar daca e un student sau o studenta cu gandirea agera poate lua un job part time sau unul cu program 12/24 12/48 si tot sa ia note bune.
Treaba asta cu jobul din facultate am discutat-o si la facultate cu unii profesori si multi sunt de parere ca unii studenti pur si simplu nu fac fata si la munca si la scoala. Desi multi nu sunt de acord, la fel de multi spun “ei bine si daca termini cu 5 si daca termini cu 10 la sfarsit tot inginer economist scrie pe diploma.
Eu unul am facut o intelegere cu ai mei (parintii) ca daca notele imi scad la facultate renunt la job. Am un program de 12/24 12/48 si de multe ori am ajuns dupa tura de noapte la cursuri si e destul de obositor dar, poate parea cam exagerat, dar mereu imi amintesc de reclamele de ursus, cu ambitia primul ingredient al progresului si cu Florin Serban care zice ca nu poti urca o scara cu mainile in buzunar, acesta din urma recunoscand ca a facut multe joburi pentru a se tine in scoala de film si in general. Asa ca ma duc si la facultate nu pot spune ca am note mari adica ca orice student de la 5 la 10 note sunt inscris in diferite programe cel mai nou fiind unul organizat cu ajutorul uniunii europene prin care se incearca educarea studentilor intr-un cadru asemanator firmelor reala, cu aplicatii speciale pe internet si in colaborare cu manageri adevarati.
Acuma fiecare poate sa creada ce vrea, dar eu sunt genul de om caruia ii place sa stea pe banii lui nu pe banii altora si imi place ca atunci cand imi doresc ceva sa pot sa mi-l iau fara sa raspund nimanui. Oricum in momentul asta tot cu parintii stau si deci imi aduc contributia in fiecare luna dar tot reusesc sa pun bani deoparte, sa imi platesc facultatea si sa imi doresc sa fac un master in afara pe banii mei si nu pe ai paritilor.
LA FINAL TOT CE CONTEAZA E AMBITIA SI VISELE, CEL PUTIN PENTRU MINE!
[…] Butunoiu, unul din cei mai cunoscuti head-hunteri de pe piata locala, a postat pe blogul personal, un text prin care respinge categoric ideea ca tinerii sa lucreze in timpul facultatii si ii […]
N-am citit de multă vreme un articol mai aberant decat ăsta.
Nu spun că un student nu trebuie să înveţe însă nu trăim domnule într-un univers utopic din anii tăi de tinereţe. Trăim în Romania.
Probabil te crezi mare filozof aşa că n-are rost să încerc să-ţi explic de ce. În momentul ăsta eşti indignat de faptul că îţi este vorbit aşa şi o să-mi filozofezi că eu sunt ceea ce e rău în ţara asta.
Din fericire am reuşit pe cont propriu şi nu o să prea trebuiască să am de a face cu pseudo-intelectuali ca tine. Îmi pare rău doar de cei care te ascultă.
Probabil ca pentru tine “am resit” inseamna ca te-ai angajat la o firma mare si ca dupa cativa ani ai ajuns la un salariu de 1 – 2,000 Euro. Daca asta inseamna “reusita”, atunci asa e cum spui, se poate “reusi” si fara multa scoala.
Si eu am fost de aceeasi parere, nu m-am angajat in timpul facultatii pt ca vedeam in jurul meu cum toti colegii se lasau incet-incet de scoala ca sa avanseze mai rapid in functie la serviciu si nu mai invatau nimic.
Cu toate acestea, criza aparuta intre timp m-a facut sa regret din ce in ce mai mult ca nu am inceput sa lucrez din timpul facultatii.
Angajatorii nici macar nu citesc aplicatiile de pe site-urile de joburi si cred ca toti aplicantii se confrunta cu asta. Acum angajatul trebuie sa fie eventual proaspat absolvent, dar sa aiba deja vreo 3-5 ani de experienta si sa stie de toate- contabilitate, secretariat, project management, vanzari,… Nu mai are nimeni timp si incredere sa formeze un angajat.
Eu ma aflu undeva la mijloc. Am terminat scoala de ceva vreme, deci nu mai sunt proaspat absolvent, si am acumulat trei ani de experienta. Pe scurt, e cum poate fi mai greu in perioada asta ca sa-ti gasesti un job. Nu intereseaza pe nimeni ca eu invat ultra rapid orice mi se explica si ca pot deveni cea mai buna in orice domeniu.
Pentru mine facultatea a insemnat in primul rand locul unde sa invat strict ceea ce ma intereseaza. Si a mai insemnat ceva mai mult timp liber decat la altii, ceva mai multe optiuni decat la altii. A insemnat posibilitatea a muncesc in paralel cu facultatea si sa imi pot gasi usor un job chiar si in perioade de criza. Ca faci “MBA in 10 zile” sau studii foarte elaborate chiar nu prea conteaza daca atitudinea ta nu este cea de nota 10 si daca nu gandesti ca un invingator mereu.
Foarte interesant articol, o problema de mare actualitate.
Cunosc pe cineva care s-a angajat in anul 3 de facultate, pe vremea cind se faceau 5 ani. Pt a se concentra la job, a intrerupt anul si a terminat facultatea cu mare chin dupa mult timp. In schimb a ajuns mare director de banca.
In Romania de azi e o mare discrepanta intre studiile facute si functiile obtinute, mai ales in domeniul financiar. Sunt oameni in functii importante ce presupun cunostiinte si expertiza, in schimb ei au facultati de doi bani pe la privati sau studii tehnice.
Buna ziua
Am citit cu mare interes acest articol si, teoretic, este impecabil. Practica insa demonstreaza ca in tara noastra sunt mult mai importante “recomandarile” (cunoscutul sistem “PCR”) decat studiile.
Sunt si eu un tanar de 25 de ani, care a absolvit ca sef de promotie un Colegiu Economic si, plin de speranta, a urmat si cursurile unei Facultati de Stiinte Economice (frecventand la zi cursurile si seminariile). Dupa cei 4 ani de studii am reusit sa ma angajez la o institutie financiar-bancara, iar dupa 2 ani de experinta postul meu a fost desfiintat (criza economica si-a facut simtita prezenta).
Cunostintele acumulate in “scoala” nu mi-au fost de mare folos avand in vedere ca am ocupat un job care nu necesita astfel de cunostinte. Consider ca si studiile liceale erau suficiente. In acest caz important este, chiar daca ai cunostinte de specialitate , sa beneficiezi si de un cadru in care sa le poti fructifica, sa-ti poti demonstra calitatile. Iar obtinerea unui astfel de job este foarte dificila (“nepotismul” este la putere). Nu spun ca sunt foarte pregatit sau vre-un talent iesit din comun, dar daca nu ti se ofera posibilitatea de a demonstra nu ai nicio sansa.
Cat despre unii profesori din facultate eu am o parere foarte buna. Multi au demonstrat ca sunt profesionistii, au furnizat multe cazuri concrete si majoritatea chiar practicau “teoria” predata. Dar ei degeaba te invata pe tine, daca pe tine nu te ajuta la nimic.
In speranta ca mai exista entitati care sa aplice cele spuse de dumneavoastra in articol va doresc mult succes in continuare!
Stiu ca astepti un raspuns de la George, dar nu rezist tentatiei : viata ta abia incepe si, crede-ma, te vei convinge de utilitatea celor invatate (sau neinvatate) la scoala pe masura ce te vei apropia de varsta lui George. Unele lucruri nu pot fi testate si constientizate decat dupa ani de experienta de viata.
Pana una alta, nu astepta sa “ti se ofere” ceva, cu atat mai putin “posibilitatea de a demonstra”. Cauta (tu) sau creeaza-ti singur posibilitati de a-ti valorifica si dezvolta capacitatile – si fii sigur ca ai mai multe decat stii !
Iar in privinta lui “a demonstra”… fugi de verbul asta ca de drog, pentru ca da dependenta de ce fac si ce spun ceilalti si e nesanatos !
Din ce ai scris aici, eu sunt convins ca nu esti in stare sa-ti dai seama fara un ajutor din afara despre ce e folositor pentru tine si ce nu e. Cred ca nici prin minte nu-ti trece ca scoala nu trebuie sa-ti fie “folositoare” (cum spui tu!) pentru JOB, ci pentru toata VIATA ta, pana mori! Partea cu “jobul” e marginala fata de restul. Sau, ma rog, asa ar trebui sa fie, in eventualitatea ca viata ta mai inseamna si altceva decat jobul ala despre care vorbesti. Si, nu in ultimul rand, “PCR”-ul ala e mai mult o scuza facila si puerila pentru cei slabi si frustrati, ca sa-si justifice (lor insile, in primul rand!!!) esecurile. Fenomenul e mult, mult, mult mai redus decat vrei tu sa crezi!
D-le Butunoiu, sunt în mare parte de acord cu argumentele dumneavoastră, şi aş vrea să vă pun o întrebare cât se poate de sinceră, un sfat care să vină din partea unuia din domeniu.
Lucram în IT diverse chestiuţe de când mă ştiu, la 19 ani, în primul an de facultate, din motive financiare, a trebuit să-mi găsesc o slujbă. După un pic de experienţă, am zis să risc şi să încep o mică firmă de servicii. Studiind nopţile, şi aplicând ziua ceea ce învăţasem. Între timp am neglijat facultatea, şi am făcut progrese cu firma, până în punctul când o firmă străină mi-a propus să mă ocup de subsidiara ei de aici ca manager.
Între timp am uitat complet de ideea de facultate, dar acum la 23 de ani mi-aş permite financiar facultatea, dar nu mi-o pot permite din cauza timpului, lucrând de dimineaţa până seara, cu angajaţi, proiecte, lucrăm şi pentru piaţa locală şi pentru cea de dincolo. Menţionez că tot ceea ce ştiu am din studiu individual, citind cărţi întregi în PDF, printate ieftin, sau câteodată mă chinuiam direct pe ecran, tuşul fiind scump. Disciplina mi-o călesc acum din plin, având ocazia să lucrez într-un mediu străin, riguros şi în puţinul timp liber mai studiez cultura de business şi cum se fac lucrurile dincolo.
În acest context, unde ar intra facultatea, căreia nu-i contest utilitatea, în tot acest amalgam de lucruri care le fac pe zi ce trece? Mă tem că o să ajung într-o bună zi prea format într-o direcţie ca să mai pot lucra la baze. Baze pe care actual le am din diverse cărţi şi cursuri mai bune sau mai rele.
Dacă se poate puteţi să nici nu publicaţi acest comentariu, sunt interesat mai degrabă de un dialog direct, mulţumesc.
Comentariile se posteaza automat, nu mai trec printr-o faza de aprobare. Daca chiar vrei sa sterg postarea, scrie-mi pe adresa de la birou (gb@georgebutunoiu.com) si o sterg. Pana una-alta, ar trebui sa-ti cumperi o diploma de studii superioare, daca spui ca ai bani, se poate face rost cu mare usurinta. Cu adevarat la scoala nu o sa te mai poti intoarce niciodata, mai bine cauta niste solutii de compromis. Cu niste eforturi foarte mari poti suplini intr-o oarecare masura ce nu ai fi facut la vremea ei cu eforturi mult mai mici si, poate, chiar cu placere, din cand in cand.
In ultima ei parte, discutia a devenit foarte interesanta, apreciez mult cele spuse de AUR si de DEDE. Inclin totusi catre AUR, cu incredere ca fiinta umana, ajunsa la un anumit nivel de dezvoltare (prin educatie si cultura), isi poate gasi fericirea prin experiente si trairi proprii, fara a se raporta la standardul de performanta de moment al societatii. Si fara a fi neaparat o experienta Woodstock sau Flower Power.
Am postat o intrebare (ce alegi ?) pe Ask GB la care va invit sa va exprimati parerile, evident dupa ce vom afla raspunsul lui GB.
Ce a spus AUR referitor la copii si matematica, m-a dus cu gandul la “Be the change you want to see in the world” – Mahatma Gandhi
GB este timpul sa impartasesti ce ai acumulat, celor mici sau celor mari ?
Ca teacher, coach, sensei sau ce crezi ca te implineste mai mult . . .
Si este valabil si pentru alte mari spirite (l-ati ascultat/trait pe Neagu Djuvara cum povesteste despre istorie si societate ?)
lucruri mari == calugarie.
diferit de materialism, viata suportabila etc.
asa ca gata cu ipocrizii si deschide ochii: intr-o lume cotidiana fiecare are nevoie de papa si bani. daca nu esti de acord inseamna ca trebuie sa te faci calugar (si nici acolo nu scapi de efectul “materialismului”).
Iar cu ideea ca studentul trebuie sa se ocupe exclusiv de studii nu-s de acord: invatamantul e facut pentru a indobitoci. Argumente: pentru a lua note mari trebuie sa faci exact cum iti spune profesorul, care in cele mai multe cazuri n-are nici o treaba cu bussines-ul/industria. De aici rezulta o multime … cu note mari care echivaleaza calitatea de vite*. Indr-adevar e o calitate buna pentru angajat, dar nu cred ca si pentru antreprenor.
Avand in vedere ca majoritatea se limiteaza la a fi angajati (la fel ca si directia acestui blog), inseamna ca inca suntem o tara de comunisti, si nu-i de mirare ca multi vor sa se creada intr-o lume ideala (convocand-ul pe Blaga, Karl Marx etc.) pe cand traim intr-o lume non-ideala.
In concluzie, pana n-o sa se adapteze calitatea evaluarii in invatamant astfel incat sa se formeze oameni care sa GANDEASCA, sa aiba CALITATI, INTUITIE si nu doar CUNOSTINTE, focalizarea exclusiva pe studii in timpul facultatii nu trebuie promovata.
*vita == persoana face tot posibilul sa execute ce-i cerut fara sa gandeasca.
Aur, cum spunea Adelaide de Flahaut “Fiecare varsta are jucariile ei”!
Zicala americana “sky is the limit” trebuie luata in contextul prezentului caci “there is no time like the present”.
Bineinteles asta nu inseamna ca nu trebuie sa iti “follow your dream” if you have one, dar dintr-o alta perspectiva.
Si fiinca ai adus vorba de dna Edwards – Dumnezeu sa o ierte caci a murit acum cateva saptamini rapusa de un cancer, la nici 60 ani. Exista posibilitatea ca tratamentele de fertilitate la care a fost supusa sa fi provocat acest cancer!
Teoretic poti face oricand orice – daca te tin puterile! – dar problema e ca nu mai e acelasi farmec!
Ma mir ca zici asta (si nici nu cred!)! Nu demult spuneai ca ai fi plecat din tara daca nu se schimba regimul in 89. Plecat cu schimbare sau fara schimbare tot plecat erai!
Cred ca mai degraba iti place sa te plangi ca o baba (care in sinea ei tot mai crede ca e tanara si frumoasa!).
Aur, probabil ca esti inca f. tanar! Ce nu ai facut la 20 ani nu mai poti face la 30 si la fel ce nu ai facut la 30 nu mai poti la…39! S.a.m.d.!
Da, asa e, pe vremea lui Ceausescu as fi facut orice ca sa o sterg din tara. Insa atunci o faceam din alte motive, nu poti compara una cu alta. Chiar daca as fi reusit, m-as fi intors dup putin timp, nu-mi place sa traiesc in strainatate.
Am 42 de ani, am inceput facultatea la 25 (pana atunci dadeam la o facultate, nu invatam nimic, nu intram, si lucram intr-o fabrica), si intre 25 si 35, 10 ani, am facut tot ce altii au facut in cel putin 20 de ani (e drept, in lumea ante 89). Asta include invatarea limbilor straine temeinic, turismul academic intens, aprofundarea domeniului in care sunt specialist, si in care sunt chiar foarte bun, castigatul banilor, plantatul de pomi si facutul de casa….din care cred ca o sa ma mut curand.
Deci, vorbesc din experienta. Acum colega mea de serviciu, care are 40 de ani, s-a apucat sa invete sa cante la vioara. Eu i-am spus ca va fi un dezastru, dar m-am inselat, si de curand mi-a interpretat o melodie irlandeza, care m-a amuzat foarte si m-a si umplut de respect.
Problema este mindsetul din Romania, ca daca nu ai facut, nici nu mai poti sa faci, si asta este o scuza ca sa te ingrasi, sa stai cu curul pe camasa, sa te vaiti, sa asculti Andri Popa sau Charles Aznavour, sa sa nu mai incerci nimic.
De asta in Romania se dau stiri in care oameni de 55 de ani sunt prezentati de presa ca “batrani”, de asta nimeni nu este in stare sa se recalifice, sa trateze cu respect conceptul de educatie continua si sa il si puna in practica, de asta avem someri care nu se mai pot angaja desi au numai 47 de ani, samd.
Paradoxal, in Romania se fac chiar copii la 63 de ani..sau 67? Nu mai tin minte cati ani avea tipa care a zdruncinat lumea medicala, dar cert e ca a zdruncinat-o. In America nevasta lui John Edwards a facut copiii ei, cu jde mii de tratamente la 47 de ani, dar i-a vrut si i-a facut. Este ceva normal aici.
Scuze, cam totul se poate astazi, daca vrei sa faci. Tipa aia care este globe trotter explorator, e o romanca, profa de geografie, nici ea nu e spring chicken. Cred ca tocmai vaitatul asta de babe batrane, cum spui tu, este problema si faptul ca noi nu stim sa ne facem noua bucurii si sa ne facem placere, decat daca scopul final este un castig financiar. Desi multi au citit Stainhart, prea putini romani au inteles ca “daruind, vei dobandi”, si ca darul, daca nu este ceva ce pretuiesti cu adevarat, nu face nici o diferenta.
Sa stii ca-mi placi! Si, mai ales, imi place comentariul tau energizant!
Si sunt de acord cu tine. Totul se poate, cu conditia sa nu-ti fie lene si sa nu abandonezi, cum fac romanii in general, la primul obstacol.
Constat ca exista o mare problema de atitudine, ca sa zic asa, sociala: cand cineva isi face un proiect, imediat apare corul ‘realistilor’ cu obsedantul ”nu se poate”! Chiar si eu am facut si inca mai fac, din reflex cateodata, aceeasi greseala cu cei din jurul meu: nu ai sanse, vei munci in zadar, la noi nu se poate, etc. S-a intamplat insa ca celalalt sa persevereze in ideea lui si sa reuseasca, acolo unde toti dinaintea sa se lasasera pagubasi. Si a reusit nu intr-unul, ci in cateva proiecte importante. Insa ce tarie de caracter trebuie sa ai ca sa perseverezi cu murmurul corului de piaza rea pe fundal! Si sa nu gasesti sprijin, cand proiectul este unul comunitar, de exemplu, pentru ca ceilalti cred ca nu se poate!
La final, daca reusesti, nu numai ca nu esti felicitat sau sa ti se urmeze exemplul, dar ti se minimizeaza in fel si chip reusita, fiindca celorlalti nu le place, nu au generozitatea si nobletea de caracter sa recunoasca ca s-au inselat, apare invidia si ciuda ca ai reusit in ciuda ‘previziunilor’.
@ AUR si XY aveti dreptate, numai ca senzatia mea este ca GB se refera la un anumit nivel de performanta.
poti face toate lucrurile acelea de care spuneti voi aproape la orice varsta si multe altele, dar nu mai acces intr-un anumit sistem sau la o anumita recunoastere sau nu te mai bucuri la fel etc.
insa aveti dreptate nici a te plange ca nu le mai poti face nu este o solutie.
PS: AUR te rog mult nu o mai da drept exemplu pe Adriana Iliescu. sa faci un copil la 63 de ani, pentru a avea si tu unul al tau, este o dovada de egoism si de cruzime. daca voia sa daruiasca, asa cum spui in continuare, mai bine infia nu unul, ci mai multi. era un dar mult mai mare decat sa se chinuie si sa expuna atat un copil, care nu se va putea bucura cum trebuie de mama lui si de multe alte lucruri. asta si in conditiile in care in Romania sunt multi copii care de-abia au ce manca si cu ce se imbraca. (fa o vizita intr-un sat din Romania.)
Dar de ce se refera GB la un anumit nivel de performanta? Ce, fara “performanta” suntem mai putin oameni?
Am cunoscut cu ani in urma, in Romania, cand eu eram proaspat emigrat si dadeam din coate de ma dureau toate oasele, “ca sa ma afirm, sa fiu primul, sa fac performanta” (asa am fost invatat eu in casa mea cu parinti si bunici intelectuali) o tanar doctorita pediatra, casatorita tot cu un doctor, amandoi de tipul “foarte moale si impiedicat” El, in special, era un “epitome” de impiedicare si in sinea mea o cainam ca si-a ales asa ceva pe viata. El era preparator la medicina, si eu din prima i-am zis ei, fara sa imi dau seama ca proiectam stilul meu pe viata lor, ” lasa, o sa ajunga repede sef de lucrari si conferentiar, si sa vedeti ce clientela o sa aveti amandoi si ce cabinete o sa va deschideti”. Ea mi-a spus senina si gravida – “Dar de ce trebuie sa ajunga conferentiar?” Am ramas tampit, pentru ca niciodata pana atunci nu imi pusesem problema ca, intr-adevar, nu trebuie toti sa fim “cei mai buni” cei mai bogati” ” cei mai profesionisti”, si ca poti sa traiesti foarte bine si fara sa fii tot timpul in cautare de achievement, sau ca poti gasi achievement si in lucruri mai putin sugatoare de sange si de viata. Familia de doctori este foarte bine azi. Au trei copii, o fetita de 18 ani, un baietel de 12, si un bebe nou. El cred ca a ajuns sef de lucrari, in virtutea timpului care a trecut. Nu s-au imbogatit, dar amandoi isi fac meseria bine si cu dedicatie. Insa nu fac performanta, mare cercetare, sau pe acolo. Sunt foarte fericiti, intr-un fel modest si de neinteles pentru majoritatea romanilor actuali. Si chiar si pentre mine.
@ AUR trebuie sa ne spuna GB, daca la asta se refera, eu iti spuneam ce am inteles din toata discutia.
nici eu nu cred ca fericirea iti vine musai daca ajungi la o anumita performanta, ci daca ai lucrurile sau esti in contextele care te fac pe tine fericit si atat. uneori este vorba de performanta, alteori de familie, iar in alte situatii de cate putin din fiecare.
Din vorbele dlui Ciuca nu ai inteles esentialul (you’ve missed the point!).
Dl Ciuca nu il pregateste pe fiul dlui pentru a face fata angajatorilor ci pentru a fi antreprenor!
Cel mai bun exemplu de student mediocru (nu din cauza IQ ci din motive de alte preocupari, vanzari carti etc.etc.) care ajunge anteprenor stralucit… esti tu!
Pai tocmai despre asta am scris si eu !!! Am fost un student stralucit in primii doi ani, dupa care m-am luat cu altele si nu m-am mai tinut de scoala cum trebuia. Acum regret amarnic si o sa platesc toata viata facand o munca idioata de head-hunter si pierzand o buna parte din zi vorbind cu oameni de care mi-e mila. Si mila de mine insumi, evident, cand ma vad in aceasta postura.
OMG, George!!! Dar ce voiai tu sa faci si nu ai reusit until now? Tell us, pleaaaaase?????
Mor de curiozitatem si cred ca m-am molipsit de la toate pisicile astea care te inghesuie pe post acum (cred ca e tornada pisiceasca la orizontul blogului tau si nu te vad bine).
Ce voiai sa faci in ultimii trei ani de facultate, de ce nu ai facut, cu ce te-ai luat, si cine te-a tinut de cap sa nu faci ceea ce voiai sa faci???
Vezi ca e o mare chestie in viata sa ajungi la capacitatea de a-ti asuma actiunile tale, insa fara a te pedepsi pentru ele in mod constant. Cred ca ai nevoie de Dna Prof Stanciulescu, ca expresia asta a ta, cu “amarnic”, imi face frica…
Eu ma uit la tine si vad ca ai destule motive sa fii OK in pielea ta, desi cateodata esti cam pompos. Decat sa te caiesti amarnic, mai bine intreaba-i si pe cei din jurul tau ce cred despre tine…eu cred ca de bine si de tandrete. De ce nu te ierti niciodata, omule?
??? Pai eu nu vad decat un singur motiv pentru care sa fiu “OK in pielea mea”, cum zici tu, insa voi nu-l stiti pe acela, asa ca, in principiu, pot spune ca nu am niciunul. Am ajuns sa nu mai fac nimic din ce as fi vrut si din ce mi-ar fi placut, din lucrurile care sunt importante pentru mine, asa ca viata mea a fost doar un sir de esecuri si de ratari pana acum. Si de resemnat nu ma pot resemna, daca la asta te referi cand vorbesti de “capacitatea de a-ti asuma actiunile tale”. OK, mi le asum, ca eu mi-am facut asta singur, dar nu e nicio consolare aici…
sorry, man, cred ca nu vreau sa aud ce imi spui, din simplul motiv ca lamentoul este ceva ce detest (e drept, am avut parte mai mult de la femei, tu esti o exceptie).
Daca nu iti place, poti oricand sa schimbi, sa faci curat prin viata, printre prieteni, sa iti asumi riscul de a fi singur un timp, de a fi sarac mai mult timp, dar de a face ce iti place si pentru ce crezi ca esti bun. Uneori, ca si in dragoste, iti dai seama ca ce ti-ai dorit nu e chiar o idee buna, cand o pui in practica. Dar macar ai scapat de obsesie si stii ca ai incercat. “At least I tried”, ca in Zbor deasupra unui ciub de cuci.
Cred ca singurele domenii unde nu ar mai fi posibil sa excelezi, sau macar sa devii proficient sunt baletul si gimnstica, in rest cam orice este posibil, daca te dedici si daca ai si ceva talent.
Muzica? Posibil, dar nu daca esti afon. Pictura, posibil, poate nu ca Van Gogh, dar macar ca sa faci critica buna. Literatura? o faci deja. Politica? poti sa o faci, dar nu ai de unde alege.
Deci…stop whining, move to action. Cred ca ai nevoie de o masina tare, imi pare ca asta este incentivul care ii muta din letargie pe barbatii blazati, dar cu potential, din Romania. Sau, why not, o pisica??
Stii bine ca sunt unele lucruri pe care nu le poti face decat la un anumit moment dat. Daca ai pierdut ocazia, s-a terminat (definitiv!). Unul din ele e matematica – asta doar ca sa-ti dau un exemplu. Or, pentru toate lucrurile pe care intr-adevar le-as fi vrut, am pierdut ocaziile, m-am trezit prea tarziu. Dintre lucrurile pe care le am/ pot avea acum la indemana, foarte putine imi plac, nu prea am ce face cu ele.
aha…Stii care e problema ta? Ca vrei sa le faci pe toate singur. Am avut un profesor in Romania care mi-a zis o data”…nici nu stii cat de mult inveti cand incepi sa ii inveti pe altii”.
Daca matematica este ceea ce ti-a placut, nu te opreste nimeni sa te duci la o scoala de copii saraci, sau orbi, sau undeva unde sunt adolescenti care ar vrea sa invete dar nu are cine sa ii invete, si sa ii inveti TU matematica. Probabil nu sunt matematicile superioare de care vrei tu sa te fi ocupat, dar in fapt, daca dai peste un copil supradotat, sau foarte interesat, pe care tu sa il descoperi si sa ii descoperi mintea, tot acolo ajungi. Ma rog, asta daca nu iti e prea greu, daca nu esti prea comod, daca preferi sa si faci ceva, nu numai sa dai bani pentru caritate, si tot asa. Si daca iti plac oamenii si nu iti iubesti prea mult timpul.
Eu sunt in contratimp cu tine cand spui ca sunt lucruri pe care nu le poti face decat la un anumit moment. Dimpotriva, eu cred ca poti face orice, la orice moment, numai sa-ti doresti cu adevarat. Poate nu vei reusi, dar, cum am spus, vei fi incercat. Nu e neaparat sa ajungi pe Everest, daca esti putin mai jos, privelistea e magnifica, si tot esti deja foarte sus. Si vorbesc din experienta.
Eu nu cred ca problema intrarii pe piata muncii in timpul facultatii este o chestiune care poate fi tratata distinct ci numai in contextul realitatilor de zi cu zi. Eu am intrat la facultate in 1997; am lucrat si in facultate, am lucrat si la negru, am repetat un an la facultate, am dat licenta mai tarziu decat trebuia – dar in final m-am ales totusi cu o diploma universitara si mi-am gasit locul intr-o multinationala, situatie care imi asigura un trai cat se poate de decent. Insa ce m-a surprins a fost atitudinea unor persoane de la resursele umane – ca am dat ceva interviuri de-a lungul timpului – fetiscane cu ceva ani mai mici decat mine care pur si simplu nu puteau sa inteleaga cum de nu am putut sa ma tin de facultate si sa mai lucrez si la negru! Foare greu am realizat ca Romania in ultimii vreo 5 ani s-a schimbat brusc fata de tot ce fusese inainte: pratic generatia care era in liceu cand eu faceam foamea in facultate si trebuia sa ma duc la cursuri pe la 8 dimineata si apoi la seminarii la 7 seara, cand parintii mei erau concediati din fabricile inchise in epoca CDR… cand pentru mine 50 de dolari erau o avere – generatia mai tanara zic a intrat in paine direct in epoca multinationalelor pe salarii de sute de euro. Care multinationale au venit practic peste noapte cu o alta paradigma: ofereau salarii mari insa voiau inteligenta, diplome, mastere, performante universitare… Asta e epoca pe care o traim acum. De aceea Ciuca cel mic a gresit ca s-a angajat conform cu realitatea din 2010 (2011). Pentru mine in 1999-2000 angajarea era o chestiune de supravietuire la un nivel cat se poate de fizic!
Am muncit in timpul facultatii, din anul 3 dupa orele de scoala. Am facut-o din dorinta de a-mi demonstra ca pot sa depasesc anumite bariere. E drept, m-am gandit si ca experienta dobandita ma va ajuta pe termen lung, in cariera. Am reusit sa obtin bursa, rezultate remarcabile la finalizarea studiilor si in acelasi timp rezultate foarte bune si la job, un job dinamic, interesant dar totusi stresant si frustrant.
In plan personal, “costurile” au fost foarte mari, ajunsesem la finalul studiilor sa fiu un zombie, noptile pierdute, stresul se resimteau la nivel fizic si pishic. Imediat dupa absolvire mi-am dat demisia de la job si m-am angajat intr-o multinationala, in consultanta pe un domeniu mai apropiat pregatirii mele. Multi dintre fostii colegi de facultate ma invidiau pentru succesul “fulminant” intrucat era si inca mai e la moda sa lucrezi in domeniul in care lucrez eu.
De atunci au trecut 3 ani si in afara de know how cat cuprinde si evident rezultate pe placul angajatorului, n-am obtinut mare lucru. Lucrez in provincie si asta se simte la salariu si perspective.
Cu siguranta daca nu as fi lucrat in timpul facultatii, nu as fi ajuns unde sunt acum, dar cine stie unde as fi ajuns? 🙂 Totusi simt nevoia unui an sabatic, de parca as fi fost cel mai stresat Giem :). Si de multe ori mi se intampla sa ma gandesc daca nu cumva am dat dovada de un comportament nevrotic, crezand in bull shit-urile cu “overachievement”. Si trebuie sa recunosc ca mi-e dor de cursurile si seminariile din faculta si de viata de student, de care colegii mei s-au bucurat. E drept, am si urmat o facultate OK, cu niste super profesori.
Daca ar fi sa o iau de la capat in acelasi fel? Cu siguranta, nu. Mi-as umple timpul cu un internship, studiu personal su as incerca sa dezvolt proiecte proprii, din care sa castig bani in mod direct. Evident, povestea e strict personala si nu ma dau exemplu, cu atat mai mult sa ma victimizez sau “patetizez”
P.S: si ptr Ionel: da, daca lucrezi in Ro diploma de programator te-a ajutat tocmai sa castigi salariul de 6000 EUR / luna, prin scutirea de impozit de care beneficiaza angajatorul tau. in absenta scutirii probabil ca nu ai fi primit un salariu atat de mare…deci vezi? e si facultatea buna la ceva? macar ca te-a invatat niste structuri de date si un pic de algoritmica 🙂
te referi la altceva decat ceea ce se spune in articol. suferi de burout, iar asta nu are strict legatura cu faptul ca ai muncit sau nu in facultate, ci doar ca ai muncit prea mult. puteai face altceva si tot aici ajungeai.
proiecte proprii poti face oricand. numai sa vrei. aici te incurajez. s-ar putea ca asa sa-ti treaca toata starea nasoala.
Are legatura cu munca in facultate e doar o alta latura a problemei pe care sunt sigura ca au trait-o si altii, deci nu cred ca am comentat chiar atat de off topic.
Ideea e ca nu as mai recomanda unui student sa se angajeze in timpul facultatii si sa isi neglijeze chiar si partial scoala, fie ca e nemultumit de informatiile pe care le primeste, fie ca vrea sa capete experienta si crede ca il va ajuta foarte mult in cariera (asa cum a fost in cazul meu). L-as consilia sa incerce sa asimileze cat mai mult din anii studentiei, eventual sa incerce un internship pe domeniul sau, sa incerce inca din anii facultatii sa dezvolte proiecte personale care l-ar putea ajuta in cariera.
Momentan, am proiecte personale care merg bine, multumesc de incurajare 🙂
Initial nu vroiam sa comentez, dar poate ajuta pe cineva. Am terminat si eu o facultate de stat, probabil una din cele mai bune din tara, pe IT. Si am muncit din primul an. Rezultatul facultatii? O ura care mi-a umplut sufletul si de care nu ma pot debarasa. Totul de la indiferenta cadrelor didactice, la pregatirea sub-mediocra a mai mult de jumatate din corpul profesoral. Pasiune? Doar 2-3 profesori, in 4 ani. Daca m-a ajutat la ceva diploma? – la nimic. Acum castig 6000 de euro pe luna, ca programator – ca urmare directa a (si doar a) experientei in munca. Dar dezgustul inca nu mi-a trecut. Exista si un revers, evident. Sunt cateva programe de master (foarte putine), care pot aduce un plus evident atat financiar cat si profesional. Doar ca trebuie rezultate perfecte. Pentru vestici, calea e mai clara, facultate, apoi munca, apoi master. Dar pentru un imigrant, facultatea nu reprezinta nimic in ochii lor. Si se intra intr-un cerc vicios. Acum sa vreau sa fac un astfel de master, imi este aproape imposibil (aproape). Altfel, am fosti colegi care au avut rezultate excelente, au facut si un master mai mult decat decent si lucreaza pe functii de suport, pe salarii mizere.. E o lume perfida si orice eroare de calcul poate avea consecinte neplacute. Pana la urma exista 2 meserii extrem de perfide, repulsive chiar, care ar trebui eradicate aproape in totalitate – aceea de programator si aceea de manager.. Aviz amatorilor. Doar cei foarte buni vor ramane. Iar cei foarte buni sunt cei productivi.
Daca legatura de la cauza la efect ar fi atat de simpla pe cat ti se pare tie, probabil ca ar fi mai bine pentru toata lumea. Si nici daca ordinea cauza – efect e chiar cea care ti se pare tie ca e. De multe ori e chiar invers, insa asta nu se mai vede decat din exterior.
Legatura e complicata de intermediari, neplacut aspect, trebuie sa recunosc. Totusi, punctual, la articol, revelatia scolii romanesti este una ridiculizanta pentru spiritul uman. Nu vad rostul unei facultati facute in Romania, sub nici o forma.
Vezi ca perioada liceului, dar, mai ales, studentia, sunt doua lucruri mult mai complexe si mai insemnate decat pari sa-ti inchipui tu si care nu se rezuma catusi de putin doar la a merge la scoala si la cursuri. Sigur ca universitatea si profesorii au un mare rol in aceasta etapa si ca ar fi de preferat sa fie cat mai bune si cat mai de admirat. Insa daca nu sunt, nu le poti pasa toata responsabilitatea. Te poti descurca la fel de bine si fara ele (desi mult mai greu, dar asta-i viata!) si sa faci tu singur ceea ce altii au norocul sa li se puna la picioare fara eforturi deosebite. Nu toate marile spirite s-au format in marile universitati si alaturi de marii profesori, sa tii bine minte asta!
La fel cum si multe mari spirite au renuntat la facultate.. Diversitatea abunda. Sunt multi domni profesori extraordinari in facultatile romanesti (sau mai bine zis, numarul lor scade vertiginos), dar institutiile in sine sunt corupte profund (mai ales intelectual). Licee bune inca mai sunt, m-am referit strict la institutii de invatamant superior. Iar cercetare fac bine-mersi acum, fara sa ma fi ajutat diploma cu ceva. Mi-ar fi placut grozav un colectiv de oameni cu preocupari similare, de la care sa pot invata ceva, dar jungla ramane jungla.
Ionele, aici te cam inseli: nu “multe mari spirite au renuntat la facultate”, ci foarte putine. Asta daca nu cumva incluzi printre “marile spirite” si pe marii oameni de afaceri, cei care au facut firme foarte mari, despre care se vorbeste in lume.
appo de liceu si facultate – ce faci daca la facultate ai exact, dar exact aceasi materie de specialitate si la acelasi nivel ca in liceu, si deja ai trecut prin asta o data. ce faci daca la master ai exact aceasi materie ca in facultate! (predata pe prinicipiul – profesorul citeste cursul) Ce faci cand incepi discutii libere la seminar si impreuna cu colegii observi ca profesorii nu au informatii actualizate? practic predau dupa cursuri de acum 10 ani. Pe scurt – trebuie desprins din context scoala si lucrul / corect in scoala se invata. faptul ca se lucreaza cu sau fara carte de munca in timpul scolii e similar unui seminar. daca integrezi corect partea cu lucru, e doar un seminar! corect timpul respectiv trebuie utilizat pentru formarea unei baze de informatii – pe care le poti accesa de la facultate sau de la angajator/clienti!
Si atunci de ce incrancenarea asta pe “nu lucrati din facultate”? Pana la urma se poate forma un mare spirit si in afara facultatii, dupa cum bine spuneti.
problema e mult mai complexa, si transcede cu mult articolul. Incepand cu motivatiile pentru care un tanar se inscrie intr-o facultate (o foarte mare parte, daca nu chiar majoritara) aleg un profil fara prea multa gandire (sau este ales pentru el – trebuie sa te faci medic maica, ca si tatal tau a foat medic).
Problema principala este nu facultatea, mersul la facultate, bla bla. Problema principala este cum este privita in societate pregatirea profesionala (si nu numai). Asta datorita si unui sistem de invatamant controversat.
Am zis sa nu lucrezi in facultate daca nu esti obligat sa o faci. Si asta din simplul motiv ca “un mare spirit”, cum ii spui tu, se poate forma mult mai repede si mai usor invatand decat muncind.
GB
Cu tot respectul, nu sunt de acord.
Am facut studentia in anii salbatici 1997-2001, cand locurile de munca pentru studenti erau aproape inexistente. Am lucrat pe toata perioada facultatii oriunde s-a ivit ocazia – in al doilea rand pentru a mai face rost de un banut pentru iesit seara la o bere, dar in primul rand pentru a invata sa ma relationez cu altii. Sa invat sa lucrez la mai multe proiecte in acelasi timp.
Am ales mai degraba sa fac ceva pentru o firma sau un client decat sa merg la un curs (inutil, zic eu) de lexicologie engleza sau de istoria poeziei pre-medievale franceze tinut de seminariste care spuneau “ten millions” sau nu stiau sa foloseasca cum trebuie subjonctivul limbii lui Balzac. In anul I am avut cele mai grele examene (erau cele de “triere” a admisilor) si duceam in spate si doua joburi, dintre care unul de noapte. A doua zi dimineata aveam seminarul celei mai infecte materii, si dupa o noapte nedormita eram cel mai activ, cu materia parcursa la zi. Eram tinar si in putere.
Am trecut peste criticile parintilor si ale colegilor. Mi-am luat examenele cu nota mare, am avut uneori si bursa (4 semestre din 8). Am capatat experienta in campul muncii, am invatat sa imi tratez clientii si semenii cu (zic eu) profesionalism, am invatat sa lucrez pe calculator, iar la absolvire, spre deosebire de colegii mei ajunsi in cvasi-totalitate profesori, am avut de ales spre ce job sa ma indrept. Si acum pot zice ca imi e binisor.
Dar, uitandu-ma la fostele mele colege premiante si bursiere, vad ca marea majoritate sunt fie secretare, fie profesoare. Din punct de vedere profesional, probabil ca le este OK, nu discut alegerile carierei pentru nimeni. Dar din punct de vedere financiar, toate se plang. Eu nu.
Cand predam la facultate (am facut si asta, printre multe altele) le-am spus si eu studentilor sa caute sa se angajeze. Nu, nu ca sa ajungem sa nu imi mai tin orele si sa imi incasez salariul stand acasa. Pur si simplu pentru ca era singura evanghelie pe care o stiam predica. Si o repet oricarui student care indreapta o ureche spre mine. Si daca as redeveni student tânăr, as face-o din nou.
Pai, ca sa inveti sa “relationezi si sa lucrezi la mai multe proiecte in acelasi timp”, cum scrii tu, nu ai nevoie sa te angajezi, nu te opreste nimeni sa o faci sin in facultate sau in jurul ei. Ba, as spune eu, oportunitatile si “profitul” pe care il poti scoate din acestea sunt cu MULT mai mari decat ce poti obtine din lumea microscopica a unei firme. Pe de alta parte, nu toti cei care trec EXACT prin aceleasi experiente si situatii inteleg acelasi lucru din ele. Problema e ca unii care se ocupa mai serios de scoala inteleg SISTEMATIC altceva decat cei care nu o fac. E alegerea fiecaruia, in fond, ce alege si ce vrea sa inteleaga. Evident, vorbim aici despre oameni care au pornit din acelasi punct si sunt la fel de inteligenti, nu comentez diferentele legate de capacitatea intelectuala a fiecaruia.
Draga Groparule (zau, nu stiu de unde va gasiti numele astea, dar e clar ca vi se potrivesc!),
In felul asta ingropi orice tentativa de intelectualizare a tineretului din Romania, in favoarea materialismului social darwinistic, care ajuta la constructia de mall-uri si la mancatul de aripioare picante.
TU nu ai facut nimic prea special si demn de mentionat, in psihologia sociala are si nume: stilul de viata centrat pe “a avea” in detrimentul stilului de viata centrat pe “a fi”..mai este si o carte care cred ca ti s-ar potrivi, dupa cum si statul in America ar fi pe gustul tau – “The Social Psychology of material possessions: to have is to be”
Din pacate, ce spui tu nu confirma decat ca traim intr-o lume stramba, la portile orientului, cu scara valorilor rasturnata, si cu perceptia personala distorsionata despre cate parale facem fiecare.
Tu te feliciti pentru cati bani faci, si le arati cu degetul pe colegele tocilare care fac mai putin, si se plang de asta. Dar tu, responsabilitate sociala ai, in afara propriului portofel?
Tu cu tine ai ce vorbi, cand esti singur si nu mai ai nimic de cumparat?
Viata ta si locul tau pe planeta albastra se masoara in bani?
E tragic sa iti spun asta, pentru ca a spus-o Blaga pe cand noi il studiam in liceu, dar tu inca n-ai aflat, fiind prea ocupat cu produsul si cu relationatul la locul de munca- “Creatia este singurul suras al tragediei noastre”.
Just think about it, man…just think about it…
Colegele nemancate si fara accesorii la moda probabil ca iti invidiaza salariul, dar nu si prestatia…hahaha…pentru ca ex catedra ai ocazia sa participi la creatie, care nu e import export, si nici consumer good.
Cred ca nici nu ai citit Evanghelia, iar daca ai citit-o, nu ai inteles nimic din ea. Pasajul ala din Matei…cu “nu aruncati margaritare in fata porcilor” mai citeste-l o data. Educatia ESTE un margaritar….dar tie iti plac perlele false, nu-i asa? In Romania diferenta oricum nu se vede…decat de catre cei care o au.
Cu tot respectul, confirm cele spuse de Groparu. Am terminat Facultatea de Energetica in 2009, m-am angajat inginer din 2008 (initial tehnician). Deja lucrez de doi ani, am avansat si chiar si acum am impresia ca scoala m-a ajutat foarte putin. Paradoxul este ca cei care au fost plecati cu bursa 6 luni si au dat examenul de licenta la 3 luni dupa pluton au avut de suferit. Nu i-a asteptat niciun angajator pe cei mai luminati studenti (cei cu rezultate cele mai bune la invatatura isi puteau face licenta in strainatate).
Problema nu este neaparat la studenti sau la sistemul de invatamant ci mai degraba a angajatorilor care pur si simplu la angajare se uita numai dupa experienta. Oricum, in urma unor discutii cu foarte multi oameni din mai multe domenii ale ingineriei, pot spune ca in Romania NU SE MAI FACE INGINERIE LA NIVEL INALT, suntem un fel de mana de lucru chinezeasca pentru tenisi asa ca, de ce ar fi nevoie de oameni capabili? Sa-i angajezi pe posturile respective, invata imediat tot si apoi sa te bata la cap ca pot mai mult, vor marire?
80-90% din job-urile care presupun oameni cu studii superioare sau chiar si master pot fi facute lejer de tehnicieni dar in Romania scoatem studenti pe banda rulanta pentru posturi simple.
Vorbesc exclusiv de domeniul ingineriei.
Stiu foarte bine ce spui, nu esti singurul! E pretextul perfect ca sa nu mai inveti, sa nu-ti mai bati capul cu scoala etc.: “scoala e proasta, profesorii sunt tampiti, pe angajatori nu-i intereseaza…” Daca toti ceilalti sunt de vina, ce rost are sa fii tu mai destept decat ceilalti, nu?
In ultimele doua paragrafe am vrut sa spun ca scoala (Politehnica) ne scoate, cumva, supracalificati pentru piata muncii existente de aici dezinteresul angajatorilor pentru oameni care au urmat cu adevarat o facultate. Intr-adevar, atitudinea pe care o am ar putea fi un pretext sa nu mai invat dar cand vezi ca cei care urmeaza pasii ca la carte si se tin de treaba raman de caruta ce sa faci? Am intrat intr-un cerc vicios ciudat.
Halal atitudine mai am!
Post scriptum:
Studentilor le este PERMIS sa lucreze DOAR un anumit numar de ore pe saptamana (nu am retinut exact cate), si sunt platiti cu 7 euro pe ora, 10 in zilele de sarbatoare, dar nu mai mult de 6 ore pe zi. Asta cu forme legale. Ca or mai fi si unii care lucreaza ‘la negru’ – e interesant de vazut. Exista si job-uri platite cu 30 de euro/ora, sau chiar mai mult, de pilda meditatii la matematica in lb japoneza :)… Sunt apreciati studentii care vorbesc bine mai multe limbi straine (a fost unul din criteriile de selectie si in cazul fiului meu), limba engleza fiind indispensabila (cu un certificat care sa ateste nivelul de cunoastere si competentele lingvistice).
Buna ziua,
Am sa-l intreb despre toate, eventual am sa-l rog sa intre pe site-ul dvs., care mi se pare foarte instructiv. Din cate stiu eu pana acum:
– nu se tine cont de lamentatii de niciun tip, cine face fata, bine, cine nu – facultatea nu e obligatorie. Studentii care merg la facultatea respectiva o fac pentru ca vor cu tot dinandinsul sa invete, iar compromisuri profesorii nu prea fac -banuiesc eu ca de aceea si sunt pe o pozitie buna -29 parca in top 100, nu stiu sigur;
– in ceea ce priveste nivelul (intelectual, de pregatire al) colegilor, a fost ‘surprins’ sa constate, la primul impact, ca este unul foarte ridicat, sunt in general oameni la a doua facultate sau care au facut altceva dupa terminarea liceului – voluntariate, etc., prin diferite colturi ale lumii de obicei, media de varsta a studentilor din anul intai este de peste 21 de ani (baiatul meu are 19) si stiu foarte bine pentru ce s-au dus acolo; profesorii sunt foarte bine pregatiti, asistentii la fel, si dupa fiecare curs au loc discutii de consolidare a materiei (studentii pun intrebari si cer lamuriri acolo unde nu au inteles, iar asta imediat dupa curs).
Voi reveni cu raspunsuri la obiect, pentru ca mi se pare important sa existe niste termeni de comparatie… Tare mult as vrea ca lucrurile sa inceapa sa se aseze si la noi, sa nu mai fie posibil sa iasa din facultate licentiati semianalfabeti (cum se intampla acum pe la fac. particulare) alaturi de oameni care chiar au avut interes pentru studiu…
S-ar putea sa fie prematur, tinand cont ca fiul dumneavoastra, student la Berlin, e abia in anul I, dar intrebati-l urmatoarele, iar apoi poate ne comunicati raspunsurile :
1. La cate ore de curs, seminar etc. e OBLIGAT sa participe, daca vrea sa sustina examenele? Ce se intampla daca nu are frecventa ceruta?
2. Cate lucrari are de efectuat, obligatoriu, intr-un semestru si ce se intampla daca nu le preda la timp si la calitatea ceruta?
3. Cate pagini, cu aproximatie, are nevoie sa studieze (sa aprofundeze, nu doar “sa citeasca” sau sa memoreze) intr-un semestru?
4. De cate ore de studiu individual are nevoie, in medie, pentru a avea o sansa sa promoveze un examen?
5. De cate ori a auzit un coleg rugandu-l pe un profesor sa-l “inteleaga” ca el lucreaza si nu are timp de invatat etc. etc., ori sa pretinda ca, daca lucreaza in domeniu, trebuie musai sa primeasca note mari pentru ca stie “practica” si nu are nevoie de “teorie inutila”?
6. Care e procentul studentilor ale caror note se situeaza in jumatatea superioara a grilei de notare (diferita in Germania de cea din Romania)? Care e procentul celor care obtin note maxime?
7. Cine tine cont de eventualele lamentatii de tip “studentii sunt suprasolicitati”, “exigentele sunt prea mari”, “profesorii nu sunt intelegatori” etc.?
Atat cat stiu eu, munca studentilor e incurajata peste tot in lume, pentru ca are multe efecte benefice asupra dezvoltarii individuale, inclusiv asupra gestiunii timpului in perioada studiilor, dar numai ca AUXILIAR al invatarii scolare, nu ca substitut al acesteia.
Pentru studentii angajati cu norma intreaga sunt organizate programe universitare speciale (“la distanta”, “cu frecventa redusa” etc.), dar durata unui astfel de program este mai lunga cu cel putin un an decat cea “cu frecventa normala”, tocmai pentru a le da posibilitatea sa aloce timp suficient studiului – exigentele in ce priveste invatarea sunt aceleasi!
In ce ma priveste, merg pe linia lui George : incurajati-va copiii sa MUNCEASCA intai la scoala si numai apoi “la serviciu” ! Incurajati-i sa invete mai intai “carte” si sa gandeasca profund cum pot sa aplice corect teoria in practica, pentru ca numai in acest fel practica poate deveni “experienta” ! Oricat de slab ar fi (sau ar parea) un curs sau un profesor, daca studentul participa ACTIV, iar apoi intareste, completeaza, corecteaza, prin studiu individual si exercitii practice, ce a inteles la curs / seminar, va invata infinit mai multe, si cu bataie mai lunga, decat se invata prin simpla ucenicie sau rutina la locul de munca, pe care unii le confunda cu “experienta”.
In primul rand vreau sa va felicit si sa va multumesc pentru tot citesc de pe blogul dvs., gratuit :)! Imi place din ce in ce mai mult, chiar eram in cautarea unor astfel de materiale, vroiam sa stiu si eu cu ce se mananca sociologia, despre care se vorbeste din ce in ce mai mult de cativa ani incoace. Pe blogul ES e mai mult decat atat, abia astept sa va citesc si cartile.
In al doilea rand, asa cum ati apreciat, se pare ca e inca prematur pentru baiatul meu sa raspunda la intrebarile pe care le-ati adresat.
(“Nu.
Nu-mi place sa spun nu, dar intrebarile astea ma supra-solicita. Ar trebui sa ma apuc de statistica 😛 O sa raspund la cateva dintre ele, la cele la care pot, dar altadata. Acum mi-e somn, maine lucrez, azi am lucrat, am fost la facultate, sunt treaz de la 6. Ai fi mandra de mine daca ai sti cum mi-am petrecut saptamana: aproape ca nu am facut nimic “inutil”. Nu tu film, teatru, beletristica, nici chiar ziar n-am citit, totul ca sa pot sa ma pregatesc pt facultate, sa lucrez in acelasi timp si sa mai si scriu aplicatia la bursa.
Sunt grozav, ce mai!”)
Am postat raspunsul lui exact, care denota o ‘superba infatuare’, (deocamdata, il las in apele lui) si ca sa va marturisesc ca nu prea stiu cum sa ma port cu copilul meu care e pe cale sa devina adult… Parca ma intimideaza putin (: …
intr-adevar. extrem de interesant blogul doamnei ES. din pacate, insa mi-a luat ceva timp sa o obisnuiesc cu design-ul (este cu atat mai obositor cu cat lucrez mult pe calculator, zilnic).
am tot intrat de vreo trei patru ori pana am reusit sa citesc ceva. dupa ce am trecut de etapa aceasta a fost perfect.
Perfect de acord cu postul dvs.
Cunosc cativa oameni extraordinari in domeniul IT care din cauza tentatiei de a lucra inca din timpul facultatii nu au reusit sa-si valorifice talentul la adevaratul potential.
Din pacate nici mediul nu ajuta: scutirea de impozitare pentru programatori este pe de-o parte buna, dar pe de alta pune mare presiune pe studenti pentru a se angaja in loc sa fie incurajati sa ramana pe studii.
Stau si ma intreb de ce se face “practica” inca din timpul facultatii, pentru TOATE facultatile, daca nu ar fi atit de important sa capete, chiar si studentii, un minim de indeminare in ceea ce vor face dupa terminarea facultatii? Pentru asta eu vad necesar sa fie angajati in bransa pentru care se pregatesc, nu sa lucreze ca ospatari daca ei fac dreptul, de exemplu, si sa aiba privilegiul de a-si face programul in functie de programul de la scoala. De pilda intr-o zi nu poate lucra deloc, in altele doar 4 ore, iar in timpul examenelor sa aiba concediu toata sesiunea. Asta nu i-o accepta nimeni daca nu lucreaza chiar la mama sau la tata in firma, dar, daca se poate, nu vad decit lucruri bune in munca inca din timpul facultatii.
Baiatul meu e student anul I la drept, la zi, facultate de stat. Are un program total haotic, doua ore dimineata, doua la prinz, doua seara. E putin probabil ca ar gasi ceva foarte “adaptabil” si e vorba de anul I, de-abia se adapteaza vietii de student, dar tare mi-as dori sa gaseasca un loc in care, macar in regim de voluntariat, sa poata lucra ca sa vada, in mod concret, ce inseamna meseria pe care si-a ales-o. Chiar si doar in vacante. Cred ca e o dorinta inteligenta si civilizata din partea mea. Poate nu ii place, sa observe asta abia dupa 4 ani de facultate ar fi trist si… neeconomic, mai ales ca timp.
Discutia ar putea sa se lungeasca, bine-nteles, cu multe alte argumente de ambele parti.
Dar cine vorbeste despre practica sau despre internshipuri in articol??? Eu am scris acolo despre angajare, care e cu totul si cu totul altceva.
Intr-adevar, si pe comentariile din Capital am vazut de multe ori spunandu-se ca la facultate nu se face mare lucru, ca profesorii sunt prosti etc. si ca de aia e mai bine sa te angajezi. Mie mi se pare ca dimpotriva, cu atat mai mult ar trebui sa te ocupi de invatatura si sa faci eforturi sa suplinesti ceea ce nu iti dau facultatea in sine sau profesorii.
Si, tot legat de ideea de mai sus. Da, orele sunt puse nu dupa interesul studentilor ci dupa cel al profesorilor, asa ca ei si le pun in functie de cum au de mers la cumparaturi sau sa stea in weekenduri prelungite. Insa o facultate nu inseamna numai cursurile alea, chiar asa proaste cum sunt ele. Se mai pot intampla si alte lucruri: de pilda, exista in fiecare facultate o camera mare, in care sunt multe rafturi pe care sunt randuite niste obiecte din carton si hartie, pe care le poti scoate de pe raft si sa te uiti pe ele. Sa-i spuneti baiatului student ca aia se numeste “biblioteca”, in eventualitatea ca nu stie sau nu a facut inca legatura intre placuta de pe usa si ce e inauntru. Si asta e doar unul dintre exemple…
Multumesc pentru sfaturi. Din fericire sint unul dintre parintii, de invidiat, pe care alti parinti il intreaba cum a procedat ca sa-l faca pe copil sa citeasca si asta dinainte de a merge la scoala. Nu pot sa spun ca citeste, ci ca devoreaza obiectele acelea “din carton si hirtie”. Nu lipsa studiului individual sau indrumat de catre profesori ma ingrijoreaza in facultatea feciorului, ci faptul ca scoala nu iti garanteaza decit, poate, o cariera de succes si nu o viata fericita. As vrea mai mult pentru copilul meu… mai mult decit sa munceasca pe niste bani “frumosi”, as vrea sa-si faca meseria cu bucurie, fie ca e avocat, medic, frizer sau bucatar. Si as vrea sa-i reuseasca din prima, daca nu cer prea mult de la soarta. In lipsa unei experiente minime in cimpul muncii nu vad cum si-ar putea da seama cineva ca ii place sau nu ce face. Acum inteleg, insa, ca nu ati exclus ideea de “a lucra” ci “a te angaja”. In concluzie, nu exista o diferenta de opinie, deci renunt la alte argumente.
In alta ordine de idei: blogul pe teme de gastronomie/ restaurante s-a lansat? Daca e ceva ce ma pasioneaza chiar mai tare decit HR-ul, aia e “arta culinara”.
Nu cred ca o sa se deschida prea curand facultatea care sa-ti garanteze fericirea. Nici macar cea care sa-ti garanteze o cariera de succes. Probabil ca nici nepotii nu o vor apuca, asa ca va trebui sa va cautati fericirea prin metodele consacrate, pentru moment.
E bine sa treci prin cat mai multe experiente in viata (printre altele, ca sa inteleaga mai bine ce i-ar placea si ce nu), insa prin trecerile astea e de preferat sa si inteleaga bine ce vede si ce i se intampla. Nu oricine trece prin multe scoate si un profit din asta. Ba, dimpotriva, pentru multi e o pierdere de vreme. Prin urmare, tot acolo ajungem: inainte de a trece prin multe, e bine sa treci pe la biblioteca si pe la scoala.
Site-ul despre restaurante (www.restograf.ro) e online. Nu e gata inca, e in lucru si in teste pana la sfarsitul lui ianuarie, insa va puteti face o idee destul de clara despre ce e vorba.
Buna ziua, Carmen,
Si eu am un baiat student in primul an. A ales sa studieze stiinte politice in Germania, la Univ. Libera din Berlin, din mai multe motive, unul dintre ele fiind si dezorganizarea care domneste in inv. superior de la noi. Acolo se pare ca lucrurile stau cu totul altfel. In primul rand, programul la facultate este mult mai compact, au inclusiv o zi si jumatate libera (in cazul lui, joi dupa-amiaza si vineri), in afara de week-end. Au dreptul sa lucreze un anumit numar de ore, exista numeroase job-uri pentru studenti chiar in cadrul universitatii (la biblioteca, pe langa profesori, etc.)
Inca inainte de a aplica la aceasta univ. stia exact unde va locui, ce va manca si cat il va costa, cat va fi platit in cazul in care-si va gasi un job (si si-a gasit unul, cu un program extrem de flexibil, la un important muzeu din Berlin), toate informatiile fiind accesibile pe siturile facultatilor. Nu mai vorbesc de solicitudinea si de organizarea impecabila a admiterii! Inclusiv la transport s-au gandit, in taxa de inscriere pe care am platit-o intrand si asigurarea transportului pe intregul semestru (sau an?), adica a primit un card valabil pe toate mijloacele de transport in comun din Berlin si din imprejurimi.
Acolo cei mai multi studenti se intretin singuri, e absolut normal ca un student sa lucreze si sa-si castige banii pentru subzistenta, fiindu-le create conditii in acest sens chiar de catre universitate.
Nu ar fi minunat sa se poata si la noi asa ceva?
Mult succes baiatului tau, in cariera si in viata!
Pare un sistem aproape de perfectiune cel despre care povestesti tu, xy, intotdeauna ma bucur sa aflu si despre experientele altora.
Multumesc mult pentru urari! Lucruri bune si frumoase sa i se intimple si baiatului tau!
GB, multumesc pentru link. Am intrat azi dimineata si inca mai citesc cronici.
Student fiind, insetat de cat mai multe cunostinte, audiaza in paralel cursuri de . . .
Cativa dintre cei ce au procedat astfel: Eminescu, Arsenie Boca, Delavrancea, Bratianu
Parcurgerea bibliografiei obligatorii si a celei facultative reprezinta o buna “umplutura” a pauzelor din program, in mod constant si continuu are avantaje certe privind sedimentarea cunostintelor acumulate
Cat timp este necesar pentru parcurgerea respectivei bibliografii la drept ? In ce ramane, adaugati memoriile si autobiografiile personalitatilor din domeniul de interes.
Nu-mi iese din minte un baiat care-a venit la mine la un interviu anul trecut, un pusti genial, cu facultatea facuta in limba engleza, cu vreo doua burse luate in strainatate, n-aveam ce-i reprosa din punctul de vedere al educatiei si=al civilizatiei. I-am explicat ca raportat la rezultatele academice, jobul pe care i l-ar oferi angajatorul e cu mult sub ce-ar merita el si l-am lasat sa aleaga. Omul nostru m-a rugat cu cerul si cu pamintul sa-l pun pe lista scurta, ca toate ofertele pe care le primise erau gen operator call center si alte prostii. L-am trimis mai departe, nu inainte de a-l sfatui sa faca tot posibilul sa plece din tara, ca nu-i de el aici.
Teoria cu scoala facuta la perfectie si cu cautatul de lucru dupa apartine unui trecut nu foarte indepartat. Vremurile insa se schimba rapid iar copii astia, cu CV-uri beton in brate, constata ca nu-i angajeaza nimeni cu tot cu rezultatele lor magnifice. Undeva teoria trebuie sa se “pupe” cu practica si zau daca stiu ce sfat i-ai fi dat copilului aluia cu rezultate extraordinare, dar o frunza-n vint cind a venit vorba de angajare. Sper sa-si fi facut un rost in strainatate.
Subliniez urmatoarea nuanta: se pune in balanta obtinerea unor rezultate slabe in studentie (echivalent cu diploma lipsita de continut) cu acumularea de experienta (de un nivel discutabil avand in vedere gradul de cunostinte).
Prin reducere la absurd, fara studii/educatie, dar cu experienta in munca vei fi angajat mai usor. Corect, dar societatea si business-ul nu mai progreseaza astfel. Aceasta era valabil la Dickens, Ford & Co .
Daca te referi insa la internship, asta e deja altceva.
Discutam pana la urma de o analiza cost-beneficiu si de o strategie de dezvoltare prin educatie.
“If you are planning for a year, sow rice; if you are planning for a decade, plant trees; if you are planning for a lifetime, educate people.” – Chinese proverb
Pusti genial? Adica vrei sa spui ca tu ai vreo 50de ani? Din poza mi se pare mie ca tu nu esti departe de virsta acelui pusti genial. Putin respect totusi.
Am lucrat pentru un client, mare corporatie cu HQ in UK, care facea angajari in Ro si puneau foarte mult accent pe diplomele obtinute, inclusiv in politica de comp & ben. Mie mi s-a parut un pic ciudat la momentul respectiv, dar e de inteles. In afara, invatamantul superior e in asa fel structurat si evaluat incat garanteaza obtinerea unor competente . iar ca student ai nevoie doar de intenrship, practica (de multe ori e platita prin intermediul unui parteneriat intre mediul privat si facultate) pentru a-ti completa studiile.
la noi in Ro, din pacate ti se cere experienta, imediat dupa ce termini facultatea. Nu cred ca e un criteriu foarte bun, dar se incadreaza perfect in peisajul autohton. Sunt putine domeniile (IT, automotive) in care exista parteneriate intre companii si universitati si care permit studentilor sa efectueze practica platita.
Draga Miorlau Pufos, tu ce studii beton ai?
M-ai lovit in cap cu o caramida cand ti-am citit numele de post, si desi nu spui numai prostii, miauni in stilul celor care au facut facultatea la Dimitrie Cantemir si au degreeuri din alea cu dubla/tripla/cvadrupla specializare, mai ceva ca un Axel: socio-psihologie, psiho-drept, socio-pat, si prosto -psiho- pat.
De ce nu pleci tu din tara mea, ca ar fi mai mult loc liber ca sa ne intoarcem noi, astia cu CVuri de beton, pe care voi nici nu stiti sa le cititi?
Ar fi exclus, intr-adevar sa ne pupam cu voi, din simplul motiv ca noi stim sa pupam pe bune, cu foc si dor, pe cand voi va mirositi aerul din jurul urechilor, cum am vazut eu ca face o mare doamna care poarta Vuitton, acolo tinandu-si mintea. Ce sa facem daca nu ne place Vuittonul, sa il purtam numai ca sa fim din aceeasi gasca cu voi?
Eu sper sa cazi in Vuitton, si noi sa tragem fermoarul peste tine si sa te trimitem in Timbuktu, ca in “Pisicile Aristocrate” un Disney care sigur te va inspira sa te faci si mai lady si inca si mai “cilivizata”, asa, ca de la Plescoi, unde vremurile si manierele nu se schimba, ci numai moda….
Dl Ciuca Sr. si multi altii nu pot decela, pe termen mediu/lung, intre “valoarea” experientei obtinute in munca din studentie si “costul” rezultatelor slabe din facultate. Lipsurile se acumuleaza si nu trebuie sa fii finantist sau fizician ca sa intelegi.
Dar poate ca domnia sa stie ca invatarea este un proces continuu si spera ca Jr. va recupera in timp, uitand ca acumularea este functie de varsta, iar experienta fara o baza de reflectie este doar vechime in campul muncii (stie omul ceva aici).
Sau poate ca in paralel a investit intr-un garaj pentru noul Jobs al ionatanelor dambovitene.
Si cand te gandesti ca este directorul directiei de strategii …
Da, daca nu avea o astfel de functie – si unde? Taman in Ministerul Educatiei! – trecea cu totul neobservat dl Ciuca. Dar omu’ a vrut sa-si impartaseasca public din preaplinul experientei sale…
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Comentarii (107)
Scoala este mai mult sau mai putin inutila. M-am aganjat in anul 3 de facultate, in conditiile in care aveam o bursa de merit (eram a 2-a pe facultate) si mi-a parut rau ca am pierdut cei doi ani, in care puteam invata atat de multe lucruri. Scoala – mai ales a noastra – nu are aplicabilitate practica si daca nu cumva vrei sa devii medic sau inginer (sau alegi o alta profesie tehnica), mai bine muncesti. Programatorii nu in scoala invata sa codeze, ci codand.
Uite aici, Altucher sintetizeaza cel mai bine inutilitatea scolii si prezinta chiar si alternative mult mai inteligente; mai ales cand habar nu ai ce vrei sa faci cu viata ta si te trezesti la 30 de ani cu o scoala in spate si nici o experienta de viata (si sunt multi asa in acest moment in Romania):
http://www.huffingtonpost.com/james-altucher/dont-send-your-kids-to-co_b_409900.html
Saraca fata… Scoala nu e loc de ucenicie, in care sa inveti o meserie de pe urma careia sa iei un salariu imediat dupa. GB
Brilliant internet site…
some time to go through or explore the subject matter or web sites we have now connected to down below the…
Excellent online site…
enough time to browse or check out the written content or internet websites we have connected to underneath the…
Sper ca nu e prea tarziu sa intru si eu in discutie insa vad aici pareri pro si contra educatiei pe care ti-o formezi in timpul facultatii si dupa.Eu fac parte din categoria celor care au invatat pe rupte in facultate pentru ca imi si placea dar si pentru bursa de studiu (ma ajuta sa imi acopar cheltuielile cu masa,caminul dar si sa raman la locurile fara plata). Cand am terminat am fost dezamagita, nu se uita nimeni peste note, ele nu contau deloc , toti cereau experienta .
Cand …surpriza, am fost angajata, pe un post pe care nu asi fii visat ca voi fii vreodata si am intrebat : de ce m-ati ales pe mine dintre atati candidati, eram un (sau o) neica nimeni, dintr-o familie modesta?
Si mi s-a raspuns: dupa medii, dupa notele din facultate.
De atunci chiar mi-am schimbat parerea si mi-a parut bine ca am invatat si ca am tratat cu seriozitate facultatea.
Buna ziua (pentru prima data in 2013), Dle Butunoiu! M-am trezit, cam tarziu, sa-mi dau si eu cu parerea despre articolul Dvs (e adevarat ca nu am intarziat “decat” aproape doi ani). Cred, cu tot respectul pe care-l merita, probabil, (ei stiu…), toti comentatorii, ca lucrurile s-au cam deviat de la mesajul originar pe care voiati sa-l transmiteti. Multi dintre ei si-au luat-o ca si cand ideia ar fi fost: “la cati ani poti face sex?”. Clar, se poate face de timpuriu, dar cui i-ar folosi? Varsta fiziologica nu are de-a face cu dezvoltarea emotionala si nici cu capacitatea de a asuma dimensiunea sociala a actul sexual. De aceea lucrul asta facut la varste fragede este vazut ca o un act anormal. Cam asa cred ca e si cu “binomul” studii-munca. Nu aporteaza celui care-l experimenteaza niciun beneficiu, nici laboral, nici profesional. Poate, intr-o anumita masura, din punct de vedere social, dar si chestiunea asta e relativa, pentru ca depinde de criteriile (“verzi”, inca in formare) ale fiecarui individ, deci nu sunt prea fiabile, adica, e vorba despre “ceea ce eu credeam la 20 de ani” despre o anumita situatie, nu despre ceea ce formeaza parte din bagajul de criterii mature cu care “defilez” si pe care imi bazez toata viata. Cand eram pusti, in liceul de muzica, prin anii ’70, mergeam la “ciubuce” la teatrul de opera din Constanta. Asta cand era “luna operei si baletului” sau sambetele, cand vreunul dintre instrumentistii angajati avea vreo nunta. Cam la ce mi-a folosit aceasta experienta? Cam la nimic. E adevarat, era “cool”, cum se zice acum in Romania – mai o tigare fumata “aproape oficial” in culise, mai niste rasuri cu fetele din cor, mai o uitatura dupa vreo balerina, “banutii” (pe vremea aia se numeau “lovele”)… Dar pe Bach si pe Mozart i-am invatat la scoala, cu profesorul meu. Si tot la scoala schimbam intre noi discuri cu Oistrach si Menuhin si Isaac Stern si Henrick Szeryng (Itzak Perlmann inca nu inregistrase cu casa de discuri Melodia, stiti Dvs care…) si tot acolo vorbeam cu patos despre cum “a scos” Ruha pasajul “ala” din Iarna de Vivaldi asa cum pustanii de acum vorbesc despre ultimul dribling al lui Messi, spre exemplu. Faceam “clasamente” de nefacut dupa cum ne ducea mintea – “Oistrach are un arcus de un kilometru, dar Szeryng il ia la castraveti” – si, daca ne puneam cu raul, il desfiintam pe Ricci insusi: “asta, in afara de Paganini nu canta nimic!” (ca si cand ar fi fost putin lucru…). La teatru “furam” meseria de “muzicant”. La scoala invatam sa-i apreciem pe “muzicieni” si sa ne dorim (asta e! macar sa ne dorim!) sa fim ca ei. Ce mi-a folosit mai mult in viata dintre cele doua fete ale monedei? Cred ca amandoua. Dar cand stau doar eu, cu mine insumi, si Dumnezeu, probabil, se uita la cat de marunt si singur sunt, ACOLO ma regasesc, in momentele alea de fierbere din tinerete care mi-au marcat iubirile si deziubirile, ambitiile si deziluziile, caderile si luarile de la inceput. Fara acea epoca a vietii mele azi nu as avea nici cat am – dorinta de a fi o persoana decenta. Banii? Sigur, sunt reali si au locul si rostul lor, dar nu banii iti definesc devenirea cu care te prezinti pe lumea cealalta, ca sa zic asa. Experienta profesionala? La 20 de ani credeam ca am ajuns la “parerea finala” in multe privinte, si de atunci in fiecare zi ma conving ca nu era asa. Experienta “de viata”? Nu e graba, vine ea cand iti e dat sa vina (vedeti chestia cu sexul precoce). E adevarat ca viata, in ziua de azi, e insalatoare si predispune la experiente tip “bufet” – sa iei un pic de de-aia, un pic de de-ailalta – dar o masa cu fundament, cum ar zice Chef Karlos Arguiñano, consta in felul I, felul II si desert si se ia asezat. Asa te hranesti, nu numai mananci. Sa-ti iei viata altfel cred ca este cel putin vulgar.
Stiu bine ce spui… 🙂 GB
experiente de tip “bufet” :))))
“asa te hranesti, nu numai mananci”. Stiu perfect ce spui. Cei (folosesc pluralul) care agreeaza joaca-experientele a la bufet, joaca au din partea mea. Si, sper din tot sufletul sa nu se supere pe mine, nu de alta, dar multi au fost raniti in corason (orgoliu masculin), cu propriile lor arme. 🙂
🙂 🙂 🙂
sa nu exageram
Website…
Ciuca cel mic s-a angajat. Si rau a facut! « Blogul lui George Butunoiu…
Website…
Ciuca cel mic s-a angajat. Si rau a facut! « Blogul lui George Butunoiu…
Vreau sa aduc la acuzare capacitatea pietei de munca din Romania si a campusurilor universiatre de a pune a dispozitie joburi de student, destul de bine platite si care acopera cel mult 20h de munca pe saptamana. Cu totii stim din filme ca o buna parte din studentii americani au posibilitatea sa lucreaze part-time pentru a se intretine si asta nu ii impiedica sa aiba rezultate bune la scoala/facultate.
Dnule GB, cred ca ati adus o critica foarte aspra la adresa studentilor care vor sa munceasca, si cred ca arati cu degentul in directia gresita. Va rog sa incercati sa va puneti in pantofii studentului de astazi, aveti cursuri si sunteti inscris la o facultate in Bucuresti si ati dori sa aveti un venit de approv 400 lei pe luna care sa va poata acoperi o parte din cheltuieli. Unde puteti gasi un job part-time destinat studentilor care sa va poata aduce un asemenea venit? Ce angajator sa ofera posibilitatea sa lucrati numai 20h pe saptamana? Mai mult, daca ati lucra numai 20h pe saptamana, nu ati putea invata foarte bine si pentru cursurile pe care le urmati la facultate? Nu ati avea timp de ajuns?
Comentariul meu era adresat EXCLUSIV celor care muncesc FARA SA FIE OBLIGATI SA FACA ASTA! Cred ca am si facut undeva precizarea, stiam ca va veni cineva cu exemplul studentului muritor de foame… Nu despre el vorbeam, sa fie bine inteles asta!
Si legat de ultima ta remarca: NU, niciodata nu ai indeajuns timp ca sa inveti bine ce e de invatat. Insa foarte putini, foarte, foarte putini stiu ce e acela invatat, ca inseamna cu totul altceva decat a lua nota de trecere la examene.
GB
Eu sunt de parere ca un student ar putea sa se angajeze atata timp cat el considera ca desi se duce la munca poate sa ajunga la facultate si in acelasi timp sa si invete, daca studentul e genul care trebuie sa toceasca zi de zi materia din scoarta in scoarta doar ca sa ia examenul el nu are ce cauta la munca. dar daca e un student sau o studenta cu gandirea agera poate lua un job part time sau unul cu program 12/24 12/48 si tot sa ia note bune.
Treaba asta cu jobul din facultate am discutat-o si la facultate cu unii profesori si multi sunt de parere ca unii studenti pur si simplu nu fac fata si la munca si la scoala. Desi multi nu sunt de acord, la fel de multi spun “ei bine si daca termini cu 5 si daca termini cu 10 la sfarsit tot inginer economist scrie pe diploma.
Eu unul am facut o intelegere cu ai mei (parintii) ca daca notele imi scad la facultate renunt la job. Am un program de 12/24 12/48 si de multe ori am ajuns dupa tura de noapte la cursuri si e destul de obositor dar, poate parea cam exagerat, dar mereu imi amintesc de reclamele de ursus, cu ambitia primul ingredient al progresului si cu Florin Serban care zice ca nu poti urca o scara cu mainile in buzunar, acesta din urma recunoscand ca a facut multe joburi pentru a se tine in scoala de film si in general. Asa ca ma duc si la facultate nu pot spune ca am note mari adica ca orice student de la 5 la 10 note sunt inscris in diferite programe cel mai nou fiind unul organizat cu ajutorul uniunii europene prin care se incearca educarea studentilor intr-un cadru asemanator firmelor reala, cu aplicatii speciale pe internet si in colaborare cu manageri adevarati.
Acuma fiecare poate sa creada ce vrea, dar eu sunt genul de om caruia ii place sa stea pe banii lui nu pe banii altora si imi place ca atunci cand imi doresc ceva sa pot sa mi-l iau fara sa raspund nimanui. Oricum in momentul asta tot cu parintii stau si deci imi aduc contributia in fiecare luna dar tot reusesc sa pun bani deoparte, sa imi platesc facultatea si sa imi doresc sa fac un master in afara pe banii mei si nu pe ai paritilor.
LA FINAL TOT CE CONTEAZA E AMBITIA SI VISELE, CEL PUTIN PENTRU MINE!
[…] Butunoiu, unul din cei mai cunoscuti head-hunteri de pe piata locala, a postat pe blogul personal, un text prin care respinge categoric ideea ca tinerii sa lucreze in timpul facultatii si ii […]
N-am citit de multă vreme un articol mai aberant decat ăsta.
Nu spun că un student nu trebuie să înveţe însă nu trăim domnule într-un univers utopic din anii tăi de tinereţe. Trăim în Romania.
Probabil te crezi mare filozof aşa că n-are rost să încerc să-ţi explic de ce. În momentul ăsta eşti indignat de faptul că îţi este vorbit aşa şi o să-mi filozofezi că eu sunt ceea ce e rău în ţara asta.
Din fericire am reuşit pe cont propriu şi nu o să prea trebuiască să am de a face cu pseudo-intelectuali ca tine. Îmi pare rău doar de cei care te ascultă.
Probabil ca pentru tine “am resit” inseamna ca te-ai angajat la o firma mare si ca dupa cativa ani ai ajuns la un salariu de 1 – 2,000 Euro. Daca asta inseamna “reusita”, atunci asa e cum spui, se poate “reusi” si fara multa scoala.
GB
Si eu am fost de aceeasi parere, nu m-am angajat in timpul facultatii pt ca vedeam in jurul meu cum toti colegii se lasau incet-incet de scoala ca sa avanseze mai rapid in functie la serviciu si nu mai invatau nimic.
Cu toate acestea, criza aparuta intre timp m-a facut sa regret din ce in ce mai mult ca nu am inceput sa lucrez din timpul facultatii.
Angajatorii nici macar nu citesc aplicatiile de pe site-urile de joburi si cred ca toti aplicantii se confrunta cu asta. Acum angajatul trebuie sa fie eventual proaspat absolvent, dar sa aiba deja vreo 3-5 ani de experienta si sa stie de toate- contabilitate, secretariat, project management, vanzari,… Nu mai are nimeni timp si incredere sa formeze un angajat.
Eu ma aflu undeva la mijloc. Am terminat scoala de ceva vreme, deci nu mai sunt proaspat absolvent, si am acumulat trei ani de experienta. Pe scurt, e cum poate fi mai greu in perioada asta ca sa-ti gasesti un job. Nu intereseaza pe nimeni ca eu invat ultra rapid orice mi se explica si ca pot deveni cea mai buna in orice domeniu.
Pentru mine facultatea a insemnat in primul rand locul unde sa invat strict ceea ce ma intereseaza. Si a mai insemnat ceva mai mult timp liber decat la altii, ceva mai multe optiuni decat la altii. A insemnat posibilitatea a muncesc in paralel cu facultatea si sa imi pot gasi usor un job chiar si in perioade de criza. Ca faci “MBA in 10 zile” sau studii foarte elaborate chiar nu prea conteaza daca atitudinea ta nu este cea de nota 10 si daca nu gandesti ca un invingator mereu.
Foarte interesant articol, o problema de mare actualitate.
Cunosc pe cineva care s-a angajat in anul 3 de facultate, pe vremea cind se faceau 5 ani. Pt a se concentra la job, a intrerupt anul si a terminat facultatea cu mare chin dupa mult timp. In schimb a ajuns mare director de banca.
In Romania de azi e o mare discrepanta intre studiile facute si functiile obtinute, mai ales in domeniul financiar. Sunt oameni in functii importante ce presupun cunostiinte si expertiza, in schimb ei au facultati de doi bani pe la privati sau studii tehnice.
Buna ziua
Am citit cu mare interes acest articol si, teoretic, este impecabil. Practica insa demonstreaza ca in tara noastra sunt mult mai importante “recomandarile” (cunoscutul sistem “PCR”) decat studiile.
Sunt si eu un tanar de 25 de ani, care a absolvit ca sef de promotie un Colegiu Economic si, plin de speranta, a urmat si cursurile unei Facultati de Stiinte Economice (frecventand la zi cursurile si seminariile). Dupa cei 4 ani de studii am reusit sa ma angajez la o institutie financiar-bancara, iar dupa 2 ani de experinta postul meu a fost desfiintat (criza economica si-a facut simtita prezenta).
Cunostintele acumulate in “scoala” nu mi-au fost de mare folos avand in vedere ca am ocupat un job care nu necesita astfel de cunostinte. Consider ca si studiile liceale erau suficiente. In acest caz important este, chiar daca ai cunostinte de specialitate , sa beneficiezi si de un cadru in care sa le poti fructifica, sa-ti poti demonstra calitatile. Iar obtinerea unui astfel de job este foarte dificila (“nepotismul” este la putere). Nu spun ca sunt foarte pregatit sau vre-un talent iesit din comun, dar daca nu ti se ofera posibilitatea de a demonstra nu ai nicio sansa.
Cat despre unii profesori din facultate eu am o parere foarte buna. Multi au demonstrat ca sunt profesionistii, au furnizat multe cazuri concrete si majoritatea chiar practicau “teoria” predata. Dar ei degeaba te invata pe tine, daca pe tine nu te ajuta la nimic.
In speranta ca mai exista entitati care sa aplice cele spuse de dumneavoastra in articol va doresc mult succes in continuare!
Stiu ca astepti un raspuns de la George, dar nu rezist tentatiei : viata ta abia incepe si, crede-ma, te vei convinge de utilitatea celor invatate (sau neinvatate) la scoala pe masura ce te vei apropia de varsta lui George. Unele lucruri nu pot fi testate si constientizate decat dupa ani de experienta de viata.
Pana una alta, nu astepta sa “ti se ofere” ceva, cu atat mai putin “posibilitatea de a demonstra”. Cauta (tu) sau creeaza-ti singur posibilitati de a-ti valorifica si dezvolta capacitatile – si fii sigur ca ai mai multe decat stii !
Iar in privinta lui “a demonstra”… fugi de verbul asta ca de drog, pentru ca da dependenta de ce fac si ce spun ceilalti si e nesanatos !
Din ce ai scris aici, eu sunt convins ca nu esti in stare sa-ti dai seama fara un ajutor din afara despre ce e folositor pentru tine si ce nu e. Cred ca nici prin minte nu-ti trece ca scoala nu trebuie sa-ti fie “folositoare” (cum spui tu!) pentru JOB, ci pentru toata VIATA ta, pana mori! Partea cu “jobul” e marginala fata de restul. Sau, ma rog, asa ar trebui sa fie, in eventualitatea ca viata ta mai inseamna si altceva decat jobul ala despre care vorbesti. Si, nu in ultimul rand, “PCR”-ul ala e mai mult o scuza facila si puerila pentru cei slabi si frustrati, ca sa-si justifice (lor insile, in primul rand!!!) esecurile. Fenomenul e mult, mult, mult mai redus decat vrei tu sa crezi!
GB
D-le Butunoiu, sunt în mare parte de acord cu argumentele dumneavoastră, şi aş vrea să vă pun o întrebare cât se poate de sinceră, un sfat care să vină din partea unuia din domeniu.
Lucram în IT diverse chestiuţe de când mă ştiu, la 19 ani, în primul an de facultate, din motive financiare, a trebuit să-mi găsesc o slujbă. După un pic de experienţă, am zis să risc şi să încep o mică firmă de servicii. Studiind nopţile, şi aplicând ziua ceea ce învăţasem. Între timp am neglijat facultatea, şi am făcut progrese cu firma, până în punctul când o firmă străină mi-a propus să mă ocup de subsidiara ei de aici ca manager.
Între timp am uitat complet de ideea de facultate, dar acum la 23 de ani mi-aş permite financiar facultatea, dar nu mi-o pot permite din cauza timpului, lucrând de dimineaţa până seara, cu angajaţi, proiecte, lucrăm şi pentru piaţa locală şi pentru cea de dincolo. Menţionez că tot ceea ce ştiu am din studiu individual, citind cărţi întregi în PDF, printate ieftin, sau câteodată mă chinuiam direct pe ecran, tuşul fiind scump. Disciplina mi-o călesc acum din plin, având ocazia să lucrez într-un mediu străin, riguros şi în puţinul timp liber mai studiez cultura de business şi cum se fac lucrurile dincolo.
În acest context, unde ar intra facultatea, căreia nu-i contest utilitatea, în tot acest amalgam de lucruri care le fac pe zi ce trece? Mă tem că o să ajung într-o bună zi prea format într-o direcţie ca să mai pot lucra la baze. Baze pe care actual le am din diverse cărţi şi cursuri mai bune sau mai rele.
Dacă se poate puteţi să nici nu publicaţi acest comentariu, sunt interesat mai degrabă de un dialog direct, mulţumesc.
Comentariile se posteaza automat, nu mai trec printr-o faza de aprobare. Daca chiar vrei sa sterg postarea, scrie-mi pe adresa de la birou (gb@georgebutunoiu.com) si o sterg. Pana una-alta, ar trebui sa-ti cumperi o diploma de studii superioare, daca spui ca ai bani, se poate face rost cu mare usurinta. Cu adevarat la scoala nu o sa te mai poti intoarce niciodata, mai bine cauta niste solutii de compromis. Cu niste eforturi foarte mari poti suplini intr-o oarecare masura ce nu ai fi facut la vremea ei cu eforturi mult mai mici si, poate, chiar cu placere, din cand in cand.
GB
In ultima ei parte, discutia a devenit foarte interesanta, apreciez mult cele spuse de AUR si de DEDE. Inclin totusi catre AUR, cu incredere ca fiinta umana, ajunsa la un anumit nivel de dezvoltare (prin educatie si cultura), isi poate gasi fericirea prin experiente si trairi proprii, fara a se raporta la standardul de performanta de moment al societatii. Si fara a fi neaparat o experienta Woodstock sau Flower Power.
Am postat o intrebare (ce alegi ?) pe Ask GB la care va invit sa va exprimati parerile, evident dupa ce vom afla raspunsul lui GB.
Ce a spus AUR referitor la copii si matematica, m-a dus cu gandul la “Be the change you want to see in the world” – Mahatma Gandhi
GB este timpul sa impartasesti ce ai acumulat, celor mici sau celor mari ?
Ca teacher, coach, sensei sau ce crezi ca te implineste mai mult . . .
Si este valabil si pentru alte mari spirite (l-ati ascultat/trait pe Neagu Djuvara cum povesteste despre istorie si societate ?)
intr-un fel GB face deja asta – conferinte, blog, raspunde la intrebari etc.
mai mult sau mai putin colateral, printe alte activitati
ai vrea sa faca numai asta?
eu doar am deschis o poarta
Eu vorbeam despre lucrurile mari, nu despre cum sa-ti faci viata mai suportabila, sau chiar mai frumoasa si utila.
GB
Defineste te rog “lucrurile mari”
Astea nu se definesc, toata lumea stie despre ce e vorba (desi fiecare se gandeste la altceva – tocmai de aceea nu se pot “defini”).
GB
Un exemplu ? Multumesc.
care sunt lucrurile tale mari? la ce te gandesti?
Sunt cele care se gasesc in literatura de vreo 2000 de ani sau chiar mai mult, in filosofie si prin alte locuri, intoarse pe toate partile, nimic nou…
GB
lucruri mari == calugarie.
diferit de materialism, viata suportabila etc.
asa ca gata cu ipocrizii si deschide ochii: intr-o lume cotidiana fiecare are nevoie de papa si bani. daca nu esti de acord inseamna ca trebuie sa te faci calugar (si nici acolo nu scapi de efectul “materialismului”).
Iar cu ideea ca studentul trebuie sa se ocupe exclusiv de studii nu-s de acord: invatamantul e facut pentru a indobitoci. Argumente: pentru a lua note mari trebuie sa faci exact cum iti spune profesorul, care in cele mai multe cazuri n-are nici o treaba cu bussines-ul/industria. De aici rezulta o multime … cu note mari care echivaleaza calitatea de vite*. Indr-adevar e o calitate buna pentru angajat, dar nu cred ca si pentru antreprenor.
Avand in vedere ca majoritatea se limiteaza la a fi angajati (la fel ca si directia acestui blog), inseamna ca inca suntem o tara de comunisti, si nu-i de mirare ca multi vor sa se creada intr-o lume ideala (convocand-ul pe Blaga, Karl Marx etc.) pe cand traim intr-o lume non-ideala.
In concluzie, pana n-o sa se adapteze calitatea evaluarii in invatamant astfel incat sa se formeze oameni care sa GANDEASCA, sa aiba CALITATI, INTUITIE si nu doar CUNOSTINTE, focalizarea exclusiva pe studii in timpul facultatii nu trebuie promovata.
*vita == persoana face tot posibilul sa execute ce-i cerut fara sa gandeasca.
vezi ca a invata si a lua numai note mari nu e obligatoriu acelasi lucru.
GB
🙂
Aur, cum spunea Adelaide de Flahaut “Fiecare varsta are jucariile ei”!
Zicala americana “sky is the limit” trebuie luata in contextul prezentului caci “there is no time like the present”.
Bineinteles asta nu inseamna ca nu trebuie sa iti “follow your dream” if you have one, dar dintr-o alta perspectiva.
Si fiinca ai adus vorba de dna Edwards – Dumnezeu sa o ierte caci a murit acum cateva saptamini rapusa de un cancer, la nici 60 ani. Exista posibilitatea ca tratamentele de fertilitate la care a fost supusa sa fi provocat acest cancer!
Teoretic poti face oricand orice – daca te tin puterile! – dar problema e ca nu mai e acelasi farmec!
George,
Cred ca singura ta greseala (dar mare e adevarat) este ca nu ai plecat din tara… In rest toate au decurs de la sine….Acum e intr-adevar prea tarziu!
Aparent da, numai ca eu nu sunt un om care ar puea trai in alta tara. Poate cate un an, din cand in cand, dar niciodata definitiv.
GB
Ma mir ca zici asta (si nici nu cred!)! Nu demult spuneai ca ai fi plecat din tara daca nu se schimba regimul in 89. Plecat cu schimbare sau fara schimbare tot plecat erai!
Cred ca mai degraba iti place sa te plangi ca o baba (care in sinea ei tot mai crede ca e tanara si frumoasa!).
Aur, probabil ca esti inca f. tanar! Ce nu ai facut la 20 ani nu mai poti face la 30 si la fel ce nu ai facut la 30 nu mai poti la…39! S.a.m.d.!
Da, asa e, pe vremea lui Ceausescu as fi facut orice ca sa o sterg din tara. Insa atunci o faceam din alte motive, nu poti compara una cu alta. Chiar daca as fi reusit, m-as fi intors dup putin timp, nu-mi place sa traiesc in strainatate.
GB
De ce nu-ti place?
Am 42 de ani, am inceput facultatea la 25 (pana atunci dadeam la o facultate, nu invatam nimic, nu intram, si lucram intr-o fabrica), si intre 25 si 35, 10 ani, am facut tot ce altii au facut in cel putin 20 de ani (e drept, in lumea ante 89). Asta include invatarea limbilor straine temeinic, turismul academic intens, aprofundarea domeniului in care sunt specialist, si in care sunt chiar foarte bun, castigatul banilor, plantatul de pomi si facutul de casa….din care cred ca o sa ma mut curand.
Deci, vorbesc din experienta. Acum colega mea de serviciu, care are 40 de ani, s-a apucat sa invete sa cante la vioara. Eu i-am spus ca va fi un dezastru, dar m-am inselat, si de curand mi-a interpretat o melodie irlandeza, care m-a amuzat foarte si m-a si umplut de respect.
Problema este mindsetul din Romania, ca daca nu ai facut, nici nu mai poti sa faci, si asta este o scuza ca sa te ingrasi, sa stai cu curul pe camasa, sa te vaiti, sa asculti Andri Popa sau Charles Aznavour, sa sa nu mai incerci nimic.
De asta in Romania se dau stiri in care oameni de 55 de ani sunt prezentati de presa ca “batrani”, de asta nimeni nu este in stare sa se recalifice, sa trateze cu respect conceptul de educatie continua si sa il si puna in practica, de asta avem someri care nu se mai pot angaja desi au numai 47 de ani, samd.
Paradoxal, in Romania se fac chiar copii la 63 de ani..sau 67? Nu mai tin minte cati ani avea tipa care a zdruncinat lumea medicala, dar cert e ca a zdruncinat-o. In America nevasta lui John Edwards a facut copiii ei, cu jde mii de tratamente la 47 de ani, dar i-a vrut si i-a facut. Este ceva normal aici.
Scuze, cam totul se poate astazi, daca vrei sa faci. Tipa aia care este globe trotter explorator, e o romanca, profa de geografie, nici ea nu e spring chicken. Cred ca tocmai vaitatul asta de babe batrane, cum spui tu, este problema si faptul ca noi nu stim sa ne facem noua bucurii si sa ne facem placere, decat daca scopul final este un castig financiar. Desi multi au citit Stainhart, prea putini romani au inteles ca “daruind, vei dobandi”, si ca darul, daca nu este ceva ce pretuiesti cu adevarat, nu face nici o diferenta.
Sa stii ca-mi placi! Si, mai ales, imi place comentariul tau energizant!
Si sunt de acord cu tine. Totul se poate, cu conditia sa nu-ti fie lene si sa nu abandonezi, cum fac romanii in general, la primul obstacol.
Constat ca exista o mare problema de atitudine, ca sa zic asa, sociala: cand cineva isi face un proiect, imediat apare corul ‘realistilor’ cu obsedantul ”nu se poate”! Chiar si eu am facut si inca mai fac, din reflex cateodata, aceeasi greseala cu cei din jurul meu: nu ai sanse, vei munci in zadar, la noi nu se poate, etc. S-a intamplat insa ca celalalt sa persevereze in ideea lui si sa reuseasca, acolo unde toti dinaintea sa se lasasera pagubasi. Si a reusit nu intr-unul, ci in cateva proiecte importante. Insa ce tarie de caracter trebuie sa ai ca sa perseverezi cu murmurul corului de piaza rea pe fundal! Si sa nu gasesti sprijin, cand proiectul este unul comunitar, de exemplu, pentru ca ceilalti cred ca nu se poate!
La final, daca reusesti, nu numai ca nu esti felicitat sau sa ti se urmeze exemplul, dar ti se minimizeaza in fel si chip reusita, fiindca celorlalti nu le place, nu au generozitatea si nobletea de caracter sa recunoasca ca s-au inselat, apare invidia si ciuda ca ai reusit in ciuda ‘previziunilor’.
@ AUR si XY aveti dreptate, numai ca senzatia mea este ca GB se refera la un anumit nivel de performanta.
poti face toate lucrurile acelea de care spuneti voi aproape la orice varsta si multe altele, dar nu mai acces intr-un anumit sistem sau la o anumita recunoastere sau nu te mai bucuri la fel etc.
insa aveti dreptate nici a te plange ca nu le mai poti face nu este o solutie.
PS: AUR te rog mult nu o mai da drept exemplu pe Adriana Iliescu. sa faci un copil la 63 de ani, pentru a avea si tu unul al tau, este o dovada de egoism si de cruzime. daca voia sa daruiasca, asa cum spui in continuare, mai bine infia nu unul, ci mai multi. era un dar mult mai mare decat sa se chinuie si sa expuna atat un copil, care nu se va putea bucura cum trebuie de mama lui si de multe alte lucruri. asta si in conditiile in care in Romania sunt multi copii care de-abia au ce manca si cu ce se imbraca. (fa o vizita intr-un sat din Romania.)
Dar de ce se refera GB la un anumit nivel de performanta? Ce, fara “performanta” suntem mai putin oameni?
Am cunoscut cu ani in urma, in Romania, cand eu eram proaspat emigrat si dadeam din coate de ma dureau toate oasele, “ca sa ma afirm, sa fiu primul, sa fac performanta” (asa am fost invatat eu in casa mea cu parinti si bunici intelectuali) o tanar doctorita pediatra, casatorita tot cu un doctor, amandoi de tipul “foarte moale si impiedicat” El, in special, era un “epitome” de impiedicare si in sinea mea o cainam ca si-a ales asa ceva pe viata. El era preparator la medicina, si eu din prima i-am zis ei, fara sa imi dau seama ca proiectam stilul meu pe viata lor, ” lasa, o sa ajunga repede sef de lucrari si conferentiar, si sa vedeti ce clientela o sa aveti amandoi si ce cabinete o sa va deschideti”. Ea mi-a spus senina si gravida – “Dar de ce trebuie sa ajunga conferentiar?” Am ramas tampit, pentru ca niciodata pana atunci nu imi pusesem problema ca, intr-adevar, nu trebuie toti sa fim “cei mai buni” cei mai bogati” ” cei mai profesionisti”, si ca poti sa traiesti foarte bine si fara sa fii tot timpul in cautare de achievement, sau ca poti gasi achievement si in lucruri mai putin sugatoare de sange si de viata. Familia de doctori este foarte bine azi. Au trei copii, o fetita de 18 ani, un baietel de 12, si un bebe nou. El cred ca a ajuns sef de lucrari, in virtutea timpului care a trecut. Nu s-au imbogatit, dar amandoi isi fac meseria bine si cu dedicatie. Insa nu fac performanta, mare cercetare, sau pe acolo. Sunt foarte fericiti, intr-un fel modest si de neinteles pentru majoritatea romanilor actuali. Si chiar si pentre mine.
@ AUR trebuie sa ne spuna GB, daca la asta se refera, eu iti spuneam ce am inteles din toata discutia.
nici eu nu cred ca fericirea iti vine musai daca ajungi la o anumita performanta, ci daca ai lucrurile sau esti in contextele care te fac pe tine fericit si atat. uneori este vorba de performanta, alteori de familie, iar in alte situatii de cate putin din fiecare.
George,
Din vorbele dlui Ciuca nu ai inteles esentialul (you’ve missed the point!).
Dl Ciuca nu il pregateste pe fiul dlui pentru a face fata angajatorilor ci pentru a fi antreprenor!
Cel mai bun exemplu de student mediocru (nu din cauza IQ ci din motive de alte preocupari, vanzari carti etc.etc.) care ajunge anteprenor stralucit… esti tu!
Pai tocmai despre asta am scris si eu !!! Am fost un student stralucit in primii doi ani, dupa care m-am luat cu altele si nu m-am mai tinut de scoala cum trebuia. Acum regret amarnic si o sa platesc toata viata facand o munca idioata de head-hunter si pierzand o buna parte din zi vorbind cu oameni de care mi-e mila. Si mila de mine insumi, evident, cand ma vad in aceasta postura.
GB
OMG, George!!! Dar ce voiai tu sa faci si nu ai reusit until now? Tell us, pleaaaaase?????
Mor de curiozitatem si cred ca m-am molipsit de la toate pisicile astea care te inghesuie pe post acum (cred ca e tornada pisiceasca la orizontul blogului tau si nu te vad bine).
Ce voiai sa faci in ultimii trei ani de facultate, de ce nu ai facut, cu ce te-ai luat, si cine te-a tinut de cap sa nu faci ceea ce voiai sa faci???
Vezi ca e o mare chestie in viata sa ajungi la capacitatea de a-ti asuma actiunile tale, insa fara a te pedepsi pentru ele in mod constant. Cred ca ai nevoie de Dna Prof Stanciulescu, ca expresia asta a ta, cu “amarnic”, imi face frica…
Eu ma uit la tine si vad ca ai destule motive sa fii OK in pielea ta, desi cateodata esti cam pompos. Decat sa te caiesti amarnic, mai bine intreaba-i si pe cei din jurul tau ce cred despre tine…eu cred ca de bine si de tandrete. De ce nu te ierti niciodata, omule?
??? Pai eu nu vad decat un singur motiv pentru care sa fiu “OK in pielea mea”, cum zici tu, insa voi nu-l stiti pe acela, asa ca, in principiu, pot spune ca nu am niciunul. Am ajuns sa nu mai fac nimic din ce as fi vrut si din ce mi-ar fi placut, din lucrurile care sunt importante pentru mine, asa ca viata mea a fost doar un sir de esecuri si de ratari pana acum. Si de resemnat nu ma pot resemna, daca la asta te referi cand vorbesti de “capacitatea de a-ti asuma actiunile tale”. OK, mi le asum, ca eu mi-am facut asta singur, dar nu e nicio consolare aici…
GB
sorry, man, cred ca nu vreau sa aud ce imi spui, din simplul motiv ca lamentoul este ceva ce detest (e drept, am avut parte mai mult de la femei, tu esti o exceptie).
Daca nu iti place, poti oricand sa schimbi, sa faci curat prin viata, printre prieteni, sa iti asumi riscul de a fi singur un timp, de a fi sarac mai mult timp, dar de a face ce iti place si pentru ce crezi ca esti bun. Uneori, ca si in dragoste, iti dai seama ca ce ti-ai dorit nu e chiar o idee buna, cand o pui in practica. Dar macar ai scapat de obsesie si stii ca ai incercat. “At least I tried”, ca in Zbor deasupra unui ciub de cuci.
Cred ca singurele domenii unde nu ar mai fi posibil sa excelezi, sau macar sa devii proficient sunt baletul si gimnstica, in rest cam orice este posibil, daca te dedici si daca ai si ceva talent.
Muzica? Posibil, dar nu daca esti afon. Pictura, posibil, poate nu ca Van Gogh, dar macar ca sa faci critica buna. Literatura? o faci deja. Politica? poti sa o faci, dar nu ai de unde alege.
Deci…stop whining, move to action. Cred ca ai nevoie de o masina tare, imi pare ca asta este incentivul care ii muta din letargie pe barbatii blazati, dar cu potential, din Romania. Sau, why not, o pisica??
Stii bine ca sunt unele lucruri pe care nu le poti face decat la un anumit moment dat. Daca ai pierdut ocazia, s-a terminat (definitiv!). Unul din ele e matematica – asta doar ca sa-ti dau un exemplu. Or, pentru toate lucrurile pe care intr-adevar le-as fi vrut, am pierdut ocaziile, m-am trezit prea tarziu. Dintre lucrurile pe care le am/ pot avea acum la indemana, foarte putine imi plac, nu prea am ce face cu ele.
GB
aha…Stii care e problema ta? Ca vrei sa le faci pe toate singur. Am avut un profesor in Romania care mi-a zis o data”…nici nu stii cat de mult inveti cand incepi sa ii inveti pe altii”.
Daca matematica este ceea ce ti-a placut, nu te opreste nimeni sa te duci la o scoala de copii saraci, sau orbi, sau undeva unde sunt adolescenti care ar vrea sa invete dar nu are cine sa ii invete, si sa ii inveti TU matematica. Probabil nu sunt matematicile superioare de care vrei tu sa te fi ocupat, dar in fapt, daca dai peste un copil supradotat, sau foarte interesat, pe care tu sa il descoperi si sa ii descoperi mintea, tot acolo ajungi. Ma rog, asta daca nu iti e prea greu, daca nu esti prea comod, daca preferi sa si faci ceva, nu numai sa dai bani pentru caritate, si tot asa. Si daca iti plac oamenii si nu iti iubesti prea mult timpul.
Eu sunt in contratimp cu tine cand spui ca sunt lucruri pe care nu le poti face decat la un anumit moment. Dimpotriva, eu cred ca poti face orice, la orice moment, numai sa-ti doresti cu adevarat. Poate nu vei reusi, dar, cum am spus, vei fi incercat. Nu e neaparat sa ajungi pe Everest, daca esti putin mai jos, privelistea e magnifica, si tot esti deja foarte sus. Si vorbesc din experienta.
Eu nu cred ca problema intrarii pe piata muncii in timpul facultatii este o chestiune care poate fi tratata distinct ci numai in contextul realitatilor de zi cu zi. Eu am intrat la facultate in 1997; am lucrat si in facultate, am lucrat si la negru, am repetat un an la facultate, am dat licenta mai tarziu decat trebuia – dar in final m-am ales totusi cu o diploma universitara si mi-am gasit locul intr-o multinationala, situatie care imi asigura un trai cat se poate de decent. Insa ce m-a surprins a fost atitudinea unor persoane de la resursele umane – ca am dat ceva interviuri de-a lungul timpului – fetiscane cu ceva ani mai mici decat mine care pur si simplu nu puteau sa inteleaga cum de nu am putut sa ma tin de facultate si sa mai lucrez si la negru! Foare greu am realizat ca Romania in ultimii vreo 5 ani s-a schimbat brusc fata de tot ce fusese inainte: pratic generatia care era in liceu cand eu faceam foamea in facultate si trebuia sa ma duc la cursuri pe la 8 dimineata si apoi la seminarii la 7 seara, cand parintii mei erau concediati din fabricile inchise in epoca CDR… cand pentru mine 50 de dolari erau o avere – generatia mai tanara zic a intrat in paine direct in epoca multinationalelor pe salarii de sute de euro. Care multinationale au venit practic peste noapte cu o alta paradigma: ofereau salarii mari insa voiau inteligenta, diplome, mastere, performante universitare… Asta e epoca pe care o traim acum. De aceea Ciuca cel mic a gresit ca s-a angajat conform cu realitatea din 2010 (2011). Pentru mine in 1999-2000 angajarea era o chestiune de supravietuire la un nivel cat se poate de fizic!
Am muncit in timpul facultatii, din anul 3 dupa orele de scoala. Am facut-o din dorinta de a-mi demonstra ca pot sa depasesc anumite bariere. E drept, m-am gandit si ca experienta dobandita ma va ajuta pe termen lung, in cariera. Am reusit sa obtin bursa, rezultate remarcabile la finalizarea studiilor si in acelasi timp rezultate foarte bune si la job, un job dinamic, interesant dar totusi stresant si frustrant.
In plan personal, “costurile” au fost foarte mari, ajunsesem la finalul studiilor sa fiu un zombie, noptile pierdute, stresul se resimteau la nivel fizic si pishic. Imediat dupa absolvire mi-am dat demisia de la job si m-am angajat intr-o multinationala, in consultanta pe un domeniu mai apropiat pregatirii mele. Multi dintre fostii colegi de facultate ma invidiau pentru succesul “fulminant” intrucat era si inca mai e la moda sa lucrezi in domeniul in care lucrez eu.
De atunci au trecut 3 ani si in afara de know how cat cuprinde si evident rezultate pe placul angajatorului, n-am obtinut mare lucru. Lucrez in provincie si asta se simte la salariu si perspective.
Cu siguranta daca nu as fi lucrat in timpul facultatii, nu as fi ajuns unde sunt acum, dar cine stie unde as fi ajuns? 🙂 Totusi simt nevoia unui an sabatic, de parca as fi fost cel mai stresat Giem :). Si de multe ori mi se intampla sa ma gandesc daca nu cumva am dat dovada de un comportament nevrotic, crezand in bull shit-urile cu “overachievement”. Si trebuie sa recunosc ca mi-e dor de cursurile si seminariile din faculta si de viata de student, de care colegii mei s-au bucurat. E drept, am si urmat o facultate OK, cu niste super profesori.
Daca ar fi sa o iau de la capat in acelasi fel? Cu siguranta, nu. Mi-as umple timpul cu un internship, studiu personal su as incerca sa dezvolt proiecte proprii, din care sa castig bani in mod direct. Evident, povestea e strict personala si nu ma dau exemplu, cu atat mai mult sa ma victimizez sau “patetizez”
P.S: si ptr Ionel: da, daca lucrezi in Ro diploma de programator te-a ajutat tocmai sa castigi salariul de 6000 EUR / luna, prin scutirea de impozit de care beneficiaza angajatorul tau. in absenta scutirii probabil ca nu ai fi primit un salariu atat de mare…deci vezi? e si facultatea buna la ceva? macar ca te-a invatat niste structuri de date si un pic de algoritmica 🙂
te referi la altceva decat ceea ce se spune in articol. suferi de burout, iar asta nu are strict legatura cu faptul ca ai muncit sau nu in facultate, ci doar ca ai muncit prea mult. puteai face altceva si tot aici ajungeai.
proiecte proprii poti face oricand. numai sa vrei. aici te incurajez. s-ar putea ca asa sa-ti treaca toata starea nasoala.
Are legatura cu munca in facultate e doar o alta latura a problemei pe care sunt sigura ca au trait-o si altii, deci nu cred ca am comentat chiar atat de off topic.
Ideea e ca nu as mai recomanda unui student sa se angajeze in timpul facultatii si sa isi neglijeze chiar si partial scoala, fie ca e nemultumit de informatiile pe care le primeste, fie ca vrea sa capete experienta si crede ca il va ajuta foarte mult in cariera (asa cum a fost in cazul meu). L-as consilia sa incerce sa asimileze cat mai mult din anii studentiei, eventual sa incerce un internship pe domeniul sau, sa incerce inca din anii facultatii sa dezvolte proiecte personale care l-ar putea ajuta in cariera.
Momentan, am proiecte personale care merg bine, multumesc de incurajare 🙂
felicitari.
n-am zis ca esti cu totul off, insa oboseala cauzata de munca poate aparea oricand.
Initial nu vroiam sa comentez, dar poate ajuta pe cineva. Am terminat si eu o facultate de stat, probabil una din cele mai bune din tara, pe IT. Si am muncit din primul an. Rezultatul facultatii? O ura care mi-a umplut sufletul si de care nu ma pot debarasa. Totul de la indiferenta cadrelor didactice, la pregatirea sub-mediocra a mai mult de jumatate din corpul profesoral. Pasiune? Doar 2-3 profesori, in 4 ani. Daca m-a ajutat la ceva diploma? – la nimic. Acum castig 6000 de euro pe luna, ca programator – ca urmare directa a (si doar a) experientei in munca. Dar dezgustul inca nu mi-a trecut. Exista si un revers, evident. Sunt cateva programe de master (foarte putine), care pot aduce un plus evident atat financiar cat si profesional. Doar ca trebuie rezultate perfecte. Pentru vestici, calea e mai clara, facultate, apoi munca, apoi master. Dar pentru un imigrant, facultatea nu reprezinta nimic in ochii lor. Si se intra intr-un cerc vicios. Acum sa vreau sa fac un astfel de master, imi este aproape imposibil (aproape). Altfel, am fosti colegi care au avut rezultate excelente, au facut si un master mai mult decat decent si lucreaza pe functii de suport, pe salarii mizere.. E o lume perfida si orice eroare de calcul poate avea consecinte neplacute. Pana la urma exista 2 meserii extrem de perfide, repulsive chiar, care ar trebui eradicate aproape in totalitate – aceea de programator si aceea de manager.. Aviz amatorilor. Doar cei foarte buni vor ramane. Iar cei foarte buni sunt cei productivi.
Daca legatura de la cauza la efect ar fi atat de simpla pe cat ti se pare tie, probabil ca ar fi mai bine pentru toata lumea. Si nici daca ordinea cauza – efect e chiar cea care ti se pare tie ca e. De multe ori e chiar invers, insa asta nu se mai vede decat din exterior.
GB
Legatura e complicata de intermediari, neplacut aspect, trebuie sa recunosc. Totusi, punctual, la articol, revelatia scolii romanesti este una ridiculizanta pentru spiritul uman. Nu vad rostul unei facultati facute in Romania, sub nici o forma.
Vezi ca perioada liceului, dar, mai ales, studentia, sunt doua lucruri mult mai complexe si mai insemnate decat pari sa-ti inchipui tu si care nu se rezuma catusi de putin doar la a merge la scoala si la cursuri. Sigur ca universitatea si profesorii au un mare rol in aceasta etapa si ca ar fi de preferat sa fie cat mai bune si cat mai de admirat. Insa daca nu sunt, nu le poti pasa toata responsabilitatea. Te poti descurca la fel de bine si fara ele (desi mult mai greu, dar asta-i viata!) si sa faci tu singur ceea ce altii au norocul sa li se puna la picioare fara eforturi deosebite. Nu toate marile spirite s-au format in marile universitati si alaturi de marii profesori, sa tii bine minte asta!
GB
like. ultima fraza, mai ales.
La fel cum si multe mari spirite au renuntat la facultate.. Diversitatea abunda. Sunt multi domni profesori extraordinari in facultatile romanesti (sau mai bine zis, numarul lor scade vertiginos), dar institutiile in sine sunt corupte profund (mai ales intelectual). Licee bune inca mai sunt, m-am referit strict la institutii de invatamant superior. Iar cercetare fac bine-mersi acum, fara sa ma fi ajutat diploma cu ceva. Mi-ar fi placut grozav un colectiv de oameni cu preocupari similare, de la care sa pot invata ceva, dar jungla ramane jungla.
Ionele, aici te cam inseli: nu “multe mari spirite au renuntat la facultate”, ci foarte putine. Asta daca nu cumva incluzi printre “marile spirite” si pe marii oameni de afaceri, cei care au facut firme foarte mari, despre care se vorbeste in lume.
GB
appo de liceu si facultate – ce faci daca la facultate ai exact, dar exact aceasi materie de specialitate si la acelasi nivel ca in liceu, si deja ai trecut prin asta o data. ce faci daca la master ai exact aceasi materie ca in facultate! (predata pe prinicipiul – profesorul citeste cursul) Ce faci cand incepi discutii libere la seminar si impreuna cu colegii observi ca profesorii nu au informatii actualizate? practic predau dupa cursuri de acum 10 ani. Pe scurt – trebuie desprins din context scoala si lucrul / corect in scoala se invata. faptul ca se lucreaza cu sau fara carte de munca in timpul scolii e similar unui seminar. daca integrezi corect partea cu lucru, e doar un seminar! corect timpul respectiv trebuie utilizat pentru formarea unei baze de informatii – pe care le poti accesa de la facultate sau de la angajator/clienti!
Pai e simplu! Te duci la biblioteca, iei niste carti si incepi sa citesti…
GB
Si atunci de ce incrancenarea asta pe “nu lucrati din facultate”? Pana la urma se poate forma un mare spirit si in afara facultatii, dupa cum bine spuneti.
problema e mult mai complexa, si transcede cu mult articolul. Incepand cu motivatiile pentru care un tanar se inscrie intr-o facultate (o foarte mare parte, daca nu chiar majoritara) aleg un profil fara prea multa gandire (sau este ales pentru el – trebuie sa te faci medic maica, ca si tatal tau a foat medic).
Problema principala este nu facultatea, mersul la facultate, bla bla. Problema principala este cum este privita in societate pregatirea profesionala (si nu numai). Asta datorita si unui sistem de invatamant controversat.
Am zis sa nu lucrezi in facultate daca nu esti obligat sa o faci. Si asta din simplul motiv ca “un mare spirit”, cum ii spui tu, se poate forma mult mai repede si mai usor invatand decat muncind.
GB
si, la ce-ti foloseste maretul “spirit” daca esti obligat sa inchizi ochii?
poate doar la a deveni un inadaptat, doar pentru ca tu nu ai gasit in altii ceea ce cautai. Prea mult “clasic”strica, “contemporanul” primeaza.
mare dreptate ai
Cu tot respectul, nu sunt de acord.
Am facut studentia in anii salbatici 1997-2001, cand locurile de munca pentru studenti erau aproape inexistente. Am lucrat pe toata perioada facultatii oriunde s-a ivit ocazia – in al doilea rand pentru a mai face rost de un banut pentru iesit seara la o bere, dar in primul rand pentru a invata sa ma relationez cu altii. Sa invat sa lucrez la mai multe proiecte in acelasi timp.
Am ales mai degraba sa fac ceva pentru o firma sau un client decat sa merg la un curs (inutil, zic eu) de lexicologie engleza sau de istoria poeziei pre-medievale franceze tinut de seminariste care spuneau “ten millions” sau nu stiau sa foloseasca cum trebuie subjonctivul limbii lui Balzac. In anul I am avut cele mai grele examene (erau cele de “triere” a admisilor) si duceam in spate si doua joburi, dintre care unul de noapte. A doua zi dimineata aveam seminarul celei mai infecte materii, si dupa o noapte nedormita eram cel mai activ, cu materia parcursa la zi. Eram tinar si in putere.
Am trecut peste criticile parintilor si ale colegilor. Mi-am luat examenele cu nota mare, am avut uneori si bursa (4 semestre din 8). Am capatat experienta in campul muncii, am invatat sa imi tratez clientii si semenii cu (zic eu) profesionalism, am invatat sa lucrez pe calculator, iar la absolvire, spre deosebire de colegii mei ajunsi in cvasi-totalitate profesori, am avut de ales spre ce job sa ma indrept. Si acum pot zice ca imi e binisor.
Dar, uitandu-ma la fostele mele colege premiante si bursiere, vad ca marea majoritate sunt fie secretare, fie profesoare. Din punct de vedere profesional, probabil ca le este OK, nu discut alegerile carierei pentru nimeni. Dar din punct de vedere financiar, toate se plang. Eu nu.
Cand predam la facultate (am facut si asta, printre multe altele) le-am spus si eu studentilor sa caute sa se angajeze. Nu, nu ca sa ajungem sa nu imi mai tin orele si sa imi incasez salariul stand acasa. Pur si simplu pentru ca era singura evanghelie pe care o stiam predica. Si o repet oricarui student care indreapta o ureche spre mine. Si daca as redeveni student tânăr, as face-o din nou.
Pai, ca sa inveti sa “relationezi si sa lucrezi la mai multe proiecte in acelasi timp”, cum scrii tu, nu ai nevoie sa te angajezi, nu te opreste nimeni sa o faci sin in facultate sau in jurul ei. Ba, as spune eu, oportunitatile si “profitul” pe care il poti scoate din acestea sunt cu MULT mai mari decat ce poti obtine din lumea microscopica a unei firme. Pe de alta parte, nu toti cei care trec EXACT prin aceleasi experiente si situatii inteleg acelasi lucru din ele. Problema e ca unii care se ocupa mai serios de scoala inteleg SISTEMATIC altceva decat cei care nu o fac. E alegerea fiecaruia, in fond, ce alege si ce vrea sa inteleaga. Evident, vorbim aici despre oameni care au pornit din acelasi punct si sunt la fel de inteligenti, nu comentez diferentele legate de capacitatea intelectuala a fiecaruia.
GB
Draga Groparule (zau, nu stiu de unde va gasiti numele astea, dar e clar ca vi se potrivesc!),
In felul asta ingropi orice tentativa de intelectualizare a tineretului din Romania, in favoarea materialismului social darwinistic, care ajuta la constructia de mall-uri si la mancatul de aripioare picante.
TU nu ai facut nimic prea special si demn de mentionat, in psihologia sociala are si nume: stilul de viata centrat pe “a avea” in detrimentul stilului de viata centrat pe “a fi”..mai este si o carte care cred ca ti s-ar potrivi, dupa cum si statul in America ar fi pe gustul tau – “The Social Psychology of material possessions: to have is to be”
Din pacate, ce spui tu nu confirma decat ca traim intr-o lume stramba, la portile orientului, cu scara valorilor rasturnata, si cu perceptia personala distorsionata despre cate parale facem fiecare.
Tu te feliciti pentru cati bani faci, si le arati cu degetul pe colegele tocilare care fac mai putin, si se plang de asta. Dar tu, responsabilitate sociala ai, in afara propriului portofel?
Tu cu tine ai ce vorbi, cand esti singur si nu mai ai nimic de cumparat?
Viata ta si locul tau pe planeta albastra se masoara in bani?
E tragic sa iti spun asta, pentru ca a spus-o Blaga pe cand noi il studiam in liceu, dar tu inca n-ai aflat, fiind prea ocupat cu produsul si cu relationatul la locul de munca- “Creatia este singurul suras al tragediei noastre”.
Just think about it, man…just think about it…
Colegele nemancate si fara accesorii la moda probabil ca iti invidiaza salariul, dar nu si prestatia…hahaha…pentru ca ex catedra ai ocazia sa participi la creatie, care nu e import export, si nici consumer good.
Cred ca nici nu ai citit Evanghelia, iar daca ai citit-o, nu ai inteles nimic din ea. Pasajul ala din Matei…cu “nu aruncati margaritare in fata porcilor” mai citeste-l o data. Educatia ESTE un margaritar….dar tie iti plac perlele false, nu-i asa? In Romania diferenta oricum nu se vede…decat de catre cei care o au.
Cu tot respectul, confirm cele spuse de Groparu. Am terminat Facultatea de Energetica in 2009, m-am angajat inginer din 2008 (initial tehnician). Deja lucrez de doi ani, am avansat si chiar si acum am impresia ca scoala m-a ajutat foarte putin. Paradoxul este ca cei care au fost plecati cu bursa 6 luni si au dat examenul de licenta la 3 luni dupa pluton au avut de suferit. Nu i-a asteptat niciun angajator pe cei mai luminati studenti (cei cu rezultate cele mai bune la invatatura isi puteau face licenta in strainatate).
Problema nu este neaparat la studenti sau la sistemul de invatamant ci mai degraba a angajatorilor care pur si simplu la angajare se uita numai dupa experienta. Oricum, in urma unor discutii cu foarte multi oameni din mai multe domenii ale ingineriei, pot spune ca in Romania NU SE MAI FACE INGINERIE LA NIVEL INALT, suntem un fel de mana de lucru chinezeasca pentru tenisi asa ca, de ce ar fi nevoie de oameni capabili? Sa-i angajezi pe posturile respective, invata imediat tot si apoi sa te bata la cap ca pot mai mult, vor marire?
80-90% din job-urile care presupun oameni cu studii superioare sau chiar si master pot fi facute lejer de tehnicieni dar in Romania scoatem studenti pe banda rulanta pentru posturi simple.
Vorbesc exclusiv de domeniul ingineriei.
Stiu foarte bine ce spui, nu esti singurul! E pretextul perfect ca sa nu mai inveti, sa nu-ti mai bati capul cu scoala etc.: “scoala e proasta, profesorii sunt tampiti, pe angajatori nu-i intereseaza…” Daca toti ceilalti sunt de vina, ce rost are sa fii tu mai destept decat ceilalti, nu?
GB
In ultimele doua paragrafe am vrut sa spun ca scoala (Politehnica) ne scoate, cumva, supracalificati pentru piata muncii existente de aici dezinteresul angajatorilor pentru oameni care au urmat cu adevarat o facultate. Intr-adevar, atitudinea pe care o am ar putea fi un pretext sa nu mai invat dar cand vezi ca cei care urmeaza pasii ca la carte si se tin de treaba raman de caruta ce sa faci? Am intrat intr-un cerc vicios ciudat.
Halal atitudine mai am!
NICIO SCOALA NU TE SCOATE SUPRACALIFICAT! Fi serios, nu te amagi singur! Asta e un mit pe care il “inghit” foarte multi, cu multa pofta…
GB
“stilul de viata centrat pe “a avea” in detrimentul stilului de viata centrat pe “a fi” ” … cat mi-a placut asta 🙂
suna a orgoliu :))))
Post scriptum:
Studentilor le este PERMIS sa lucreze DOAR un anumit numar de ore pe saptamana (nu am retinut exact cate), si sunt platiti cu 7 euro pe ora, 10 in zilele de sarbatoare, dar nu mai mult de 6 ore pe zi. Asta cu forme legale. Ca or mai fi si unii care lucreaza ‘la negru’ – e interesant de vazut. Exista si job-uri platite cu 30 de euro/ora, sau chiar mai mult, de pilda meditatii la matematica in lb japoneza :)… Sunt apreciati studentii care vorbesc bine mai multe limbi straine (a fost unul din criteriile de selectie si in cazul fiului meu), limba engleza fiind indispensabila (cu un certificat care sa ateste nivelul de cunoastere si competentele lingvistice).
Buna ziua,
Am sa-l intreb despre toate, eventual am sa-l rog sa intre pe site-ul dvs., care mi se pare foarte instructiv. Din cate stiu eu pana acum:
– nu se tine cont de lamentatii de niciun tip, cine face fata, bine, cine nu – facultatea nu e obligatorie. Studentii care merg la facultatea respectiva o fac pentru ca vor cu tot dinandinsul sa invete, iar compromisuri profesorii nu prea fac -banuiesc eu ca de aceea si sunt pe o pozitie buna -29 parca in top 100, nu stiu sigur;
– in ceea ce priveste nivelul (intelectual, de pregatire al) colegilor, a fost ‘surprins’ sa constate, la primul impact, ca este unul foarte ridicat, sunt in general oameni la a doua facultate sau care au facut altceva dupa terminarea liceului – voluntariate, etc., prin diferite colturi ale lumii de obicei, media de varsta a studentilor din anul intai este de peste 21 de ani (baiatul meu are 19) si stiu foarte bine pentru ce s-au dus acolo; profesorii sunt foarte bine pregatiti, asistentii la fel, si dupa fiecare curs au loc discutii de consolidare a materiei (studentii pun intrebari si cer lamuriri acolo unde nu au inteles, iar asta imediat dupa curs).
Voi reveni cu raspunsuri la obiect, pentru ca mi se pare important sa existe niste termeni de comparatie… Tare mult as vrea ca lucrurile sa inceapa sa se aseze si la noi, sa nu mai fie posibil sa iasa din facultate licentiati semianalfabeti (cum se intampla acum pe la fac. particulare) alaturi de oameni care chiar au avut interes pentru studiu…
Rugaminte pentru doamna sau domnul xy :
S-ar putea sa fie prematur, tinand cont ca fiul dumneavoastra, student la Berlin, e abia in anul I, dar intrebati-l urmatoarele, iar apoi poate ne comunicati raspunsurile :
1. La cate ore de curs, seminar etc. e OBLIGAT sa participe, daca vrea sa sustina examenele? Ce se intampla daca nu are frecventa ceruta?
2. Cate lucrari are de efectuat, obligatoriu, intr-un semestru si ce se intampla daca nu le preda la timp si la calitatea ceruta?
3. Cate pagini, cu aproximatie, are nevoie sa studieze (sa aprofundeze, nu doar “sa citeasca” sau sa memoreze) intr-un semestru?
4. De cate ore de studiu individual are nevoie, in medie, pentru a avea o sansa sa promoveze un examen?
5. De cate ori a auzit un coleg rugandu-l pe un profesor sa-l “inteleaga” ca el lucreaza si nu are timp de invatat etc. etc., ori sa pretinda ca, daca lucreaza in domeniu, trebuie musai sa primeasca note mari pentru ca stie “practica” si nu are nevoie de “teorie inutila”?
6. Care e procentul studentilor ale caror note se situeaza in jumatatea superioara a grilei de notare (diferita in Germania de cea din Romania)? Care e procentul celor care obtin note maxime?
7. Cine tine cont de eventualele lamentatii de tip “studentii sunt suprasolicitati”, “exigentele sunt prea mari”, “profesorii nu sunt intelegatori” etc.?
Atat cat stiu eu, munca studentilor e incurajata peste tot in lume, pentru ca are multe efecte benefice asupra dezvoltarii individuale, inclusiv asupra gestiunii timpului in perioada studiilor, dar numai ca AUXILIAR al invatarii scolare, nu ca substitut al acesteia.
Pentru studentii angajati cu norma intreaga sunt organizate programe universitare speciale (“la distanta”, “cu frecventa redusa” etc.), dar durata unui astfel de program este mai lunga cu cel putin un an decat cea “cu frecventa normala”, tocmai pentru a le da posibilitatea sa aloce timp suficient studiului – exigentele in ce priveste invatarea sunt aceleasi!
In ce ma priveste, merg pe linia lui George : incurajati-va copiii sa MUNCEASCA intai la scoala si numai apoi “la serviciu” ! Incurajati-i sa invete mai intai “carte” si sa gandeasca profund cum pot sa aplice corect teoria in practica, pentru ca numai in acest fel practica poate deveni “experienta” ! Oricat de slab ar fi (sau ar parea) un curs sau un profesor, daca studentul participa ACTIV, iar apoi intareste, completeaza, corecteaza, prin studiu individual si exercitii practice, ce a inteles la curs / seminar, va invata infinit mai multe, si cu bataie mai lunga, decat se invata prin simpla ucenicie sau rutina la locul de munca, pe care unii le confunda cu “experienta”.
Buna ziua,
In primul rand vreau sa va felicit si sa va multumesc pentru tot citesc de pe blogul dvs., gratuit :)! Imi place din ce in ce mai mult, chiar eram in cautarea unor astfel de materiale, vroiam sa stiu si eu cu ce se mananca sociologia, despre care se vorbeste din ce in ce mai mult de cativa ani incoace. Pe blogul ES e mai mult decat atat, abia astept sa va citesc si cartile.
In al doilea rand, asa cum ati apreciat, se pare ca e inca prematur pentru baiatul meu sa raspunda la intrebarile pe care le-ati adresat.
(“Nu.
Nu-mi place sa spun nu, dar intrebarile astea ma supra-solicita. Ar trebui sa ma apuc de statistica 😛 O sa raspund la cateva dintre ele, la cele la care pot, dar altadata. Acum mi-e somn, maine lucrez, azi am lucrat, am fost la facultate, sunt treaz de la 6. Ai fi mandra de mine daca ai sti cum mi-am petrecut saptamana: aproape ca nu am facut nimic “inutil”. Nu tu film, teatru, beletristica, nici chiar ziar n-am citit, totul ca sa pot sa ma pregatesc pt facultate, sa lucrez in acelasi timp si sa mai si scriu aplicatia la bursa.
Sunt grozav, ce mai!”)
Am postat raspunsul lui exact, care denota o ‘superba infatuare’, (deocamdata, il las in apele lui) si ca sa va marturisesc ca nu prea stiu cum sa ma port cu copilul meu care e pe cale sa devina adult… Parca ma intimideaza putin (: …
intr-adevar. extrem de interesant blogul doamnei ES. din pacate, insa mi-a luat ceva timp sa o obisnuiesc cu design-ul (este cu atat mai obositor cu cat lucrez mult pe calculator, zilnic).
am tot intrat de vreo trei patru ori pana am reusit sa citesc ceva. dupa ce am trecut de etapa aceasta a fost perfect.
Perfect de acord cu postul dvs.
Cunosc cativa oameni extraordinari in domeniul IT care din cauza tentatiei de a lucra inca din timpul facultatii nu au reusit sa-si valorifice talentul la adevaratul potential.
Din pacate nici mediul nu ajuta: scutirea de impozitare pentru programatori este pe de-o parte buna, dar pe de alta pune mare presiune pe studenti pentru a se angaja in loc sa fie incurajati sa ramana pe studii.
Stau si ma intreb de ce se face “practica” inca din timpul facultatii, pentru TOATE facultatile, daca nu ar fi atit de important sa capete, chiar si studentii, un minim de indeminare in ceea ce vor face dupa terminarea facultatii? Pentru asta eu vad necesar sa fie angajati in bransa pentru care se pregatesc, nu sa lucreze ca ospatari daca ei fac dreptul, de exemplu, si sa aiba privilegiul de a-si face programul in functie de programul de la scoala. De pilda intr-o zi nu poate lucra deloc, in altele doar 4 ore, iar in timpul examenelor sa aiba concediu toata sesiunea. Asta nu i-o accepta nimeni daca nu lucreaza chiar la mama sau la tata in firma, dar, daca se poate, nu vad decit lucruri bune in munca inca din timpul facultatii.
Baiatul meu e student anul I la drept, la zi, facultate de stat. Are un program total haotic, doua ore dimineata, doua la prinz, doua seara. E putin probabil ca ar gasi ceva foarte “adaptabil” si e vorba de anul I, de-abia se adapteaza vietii de student, dar tare mi-as dori sa gaseasca un loc in care, macar in regim de voluntariat, sa poata lucra ca sa vada, in mod concret, ce inseamna meseria pe care si-a ales-o. Chiar si doar in vacante. Cred ca e o dorinta inteligenta si civilizata din partea mea. Poate nu ii place, sa observe asta abia dupa 4 ani de facultate ar fi trist si… neeconomic, mai ales ca timp.
Discutia ar putea sa se lungeasca, bine-nteles, cu multe alte argumente de ambele parti.
Dar cine vorbeste despre practica sau despre internshipuri in articol??? Eu am scris acolo despre angajare, care e cu totul si cu totul altceva.
Intr-adevar, si pe comentariile din Capital am vazut de multe ori spunandu-se ca la facultate nu se face mare lucru, ca profesorii sunt prosti etc. si ca de aia e mai bine sa te angajezi. Mie mi se pare ca dimpotriva, cu atat mai mult ar trebui sa te ocupi de invatatura si sa faci eforturi sa suplinesti ceea ce nu iti dau facultatea in sine sau profesorii.
Si, tot legat de ideea de mai sus. Da, orele sunt puse nu dupa interesul studentilor ci dupa cel al profesorilor, asa ca ei si le pun in functie de cum au de mers la cumparaturi sau sa stea in weekenduri prelungite. Insa o facultate nu inseamna numai cursurile alea, chiar asa proaste cum sunt ele. Se mai pot intampla si alte lucruri: de pilda, exista in fiecare facultate o camera mare, in care sunt multe rafturi pe care sunt randuite niste obiecte din carton si hartie, pe care le poti scoate de pe raft si sa te uiti pe ele. Sa-i spuneti baiatului student ca aia se numeste “biblioteca”, in eventualitatea ca nu stie sau nu a facut inca legatura intre placuta de pe usa si ce e inauntru. Si asta e doar unul dintre exemple…
GB
Multumesc pentru sfaturi. Din fericire sint unul dintre parintii, de invidiat, pe care alti parinti il intreaba cum a procedat ca sa-l faca pe copil sa citeasca si asta dinainte de a merge la scoala. Nu pot sa spun ca citeste, ci ca devoreaza obiectele acelea “din carton si hirtie”. Nu lipsa studiului individual sau indrumat de catre profesori ma ingrijoreaza in facultatea feciorului, ci faptul ca scoala nu iti garanteaza decit, poate, o cariera de succes si nu o viata fericita. As vrea mai mult pentru copilul meu… mai mult decit sa munceasca pe niste bani “frumosi”, as vrea sa-si faca meseria cu bucurie, fie ca e avocat, medic, frizer sau bucatar. Si as vrea sa-i reuseasca din prima, daca nu cer prea mult de la soarta. In lipsa unei experiente minime in cimpul muncii nu vad cum si-ar putea da seama cineva ca ii place sau nu ce face. Acum inteleg, insa, ca nu ati exclus ideea de “a lucra” ci “a te angaja”. In concluzie, nu exista o diferenta de opinie, deci renunt la alte argumente.
In alta ordine de idei: blogul pe teme de gastronomie/ restaurante s-a lansat? Daca e ceva ce ma pasioneaza chiar mai tare decit HR-ul, aia e “arta culinara”.
Nu cred ca o sa se deschida prea curand facultatea care sa-ti garanteze fericirea. Nici macar cea care sa-ti garanteze o cariera de succes. Probabil ca nici nepotii nu o vor apuca, asa ca va trebui sa va cautati fericirea prin metodele consacrate, pentru moment.
E bine sa treci prin cat mai multe experiente in viata (printre altele, ca sa inteleaga mai bine ce i-ar placea si ce nu), insa prin trecerile astea e de preferat sa si inteleaga bine ce vede si ce i se intampla. Nu oricine trece prin multe scoate si un profit din asta. Ba, dimpotriva, pentru multi e o pierdere de vreme. Prin urmare, tot acolo ajungem: inainte de a trece prin multe, e bine sa treci pe la biblioteca si pe la scoala.
Site-ul despre restaurante (www.restograf.ro) e online. Nu e gata inca, e in lucru si in teste pana la sfarsitul lui ianuarie, insa va puteti face o idee destul de clara despre ce e vorba.
GB
Buna ziua, Carmen,
Si eu am un baiat student in primul an. A ales sa studieze stiinte politice in Germania, la Univ. Libera din Berlin, din mai multe motive, unul dintre ele fiind si dezorganizarea care domneste in inv. superior de la noi. Acolo se pare ca lucrurile stau cu totul altfel. In primul rand, programul la facultate este mult mai compact, au inclusiv o zi si jumatate libera (in cazul lui, joi dupa-amiaza si vineri), in afara de week-end. Au dreptul sa lucreze un anumit numar de ore, exista numeroase job-uri pentru studenti chiar in cadrul universitatii (la biblioteca, pe langa profesori, etc.)
Inca inainte de a aplica la aceasta univ. stia exact unde va locui, ce va manca si cat il va costa, cat va fi platit in cazul in care-si va gasi un job (si si-a gasit unul, cu un program extrem de flexibil, la un important muzeu din Berlin), toate informatiile fiind accesibile pe siturile facultatilor. Nu mai vorbesc de solicitudinea si de organizarea impecabila a admiterii! Inclusiv la transport s-au gandit, in taxa de inscriere pe care am platit-o intrand si asigurarea transportului pe intregul semestru (sau an?), adica a primit un card valabil pe toate mijloacele de transport in comun din Berlin si din imprejurimi.
Acolo cei mai multi studenti se intretin singuri, e absolut normal ca un student sa lucreze si sa-si castige banii pentru subzistenta, fiindu-le create conditii in acest sens chiar de catre universitate.
Nu ar fi minunat sa se poata si la noi asa ceva?
Mult succes baiatului tau, in cariera si in viata!
Pare un sistem aproape de perfectiune cel despre care povestesti tu, xy, intotdeauna ma bucur sa aflu si despre experientele altora.
Multumesc mult pentru urari! Lucruri bune si frumoase sa i se intimple si baiatului tau!
GB, multumesc pentru link. Am intrat azi dimineata si inca mai citesc cronici.
Student fiind, insetat de cat mai multe cunostinte, audiaza in paralel cursuri de . . .
Cativa dintre cei ce au procedat astfel: Eminescu, Arsenie Boca, Delavrancea, Bratianu
Parcurgerea bibliografiei obligatorii si a celei facultative reprezinta o buna “umplutura” a pauzelor din program, in mod constant si continuu are avantaje certe privind sedimentarea cunostintelor acumulate
Cat timp este necesar pentru parcurgerea respectivei bibliografii la drept ? In ce ramane, adaugati memoriile si autobiografiile personalitatilor din domeniul de interes.
Dl. Ciuca a facut foarte bine ce a facut.
Nu-mi iese din minte un baiat care-a venit la mine la un interviu anul trecut, un pusti genial, cu facultatea facuta in limba engleza, cu vreo doua burse luate in strainatate, n-aveam ce-i reprosa din punctul de vedere al educatiei si=al civilizatiei. I-am explicat ca raportat la rezultatele academice, jobul pe care i l-ar oferi angajatorul e cu mult sub ce-ar merita el si l-am lasat sa aleaga. Omul nostru m-a rugat cu cerul si cu pamintul sa-l pun pe lista scurta, ca toate ofertele pe care le primise erau gen operator call center si alte prostii. L-am trimis mai departe, nu inainte de a-l sfatui sa faca tot posibilul sa plece din tara, ca nu-i de el aici.
Teoria cu scoala facuta la perfectie si cu cautatul de lucru dupa apartine unui trecut nu foarte indepartat. Vremurile insa se schimba rapid iar copii astia, cu CV-uri beton in brate, constata ca nu-i angajeaza nimeni cu tot cu rezultatele lor magnifice. Undeva teoria trebuie sa se “pupe” cu practica si zau daca stiu ce sfat i-ai fi dat copilului aluia cu rezultate extraordinare, dar o frunza-n vint cind a venit vorba de angajare. Sper sa-si fi facut un rost in strainatate.
Subliniez urmatoarea nuanta: se pune in balanta obtinerea unor rezultate slabe in studentie (echivalent cu diploma lipsita de continut) cu acumularea de experienta (de un nivel discutabil avand in vedere gradul de cunostinte).
Prin reducere la absurd, fara studii/educatie, dar cu experienta in munca vei fi angajat mai usor. Corect, dar societatea si business-ul nu mai progreseaza astfel. Aceasta era valabil la Dickens, Ford & Co .
Daca te referi insa la internship, asta e deja altceva.
Discutam pana la urma de o analiza cost-beneficiu si de o strategie de dezvoltare prin educatie.
“If you are planning for a year, sow rice; if you are planning for a decade, plant trees; if you are planning for a lifetime, educate people.” – Chinese proverb
Pusti genial? Adica vrei sa spui ca tu ai vreo 50de ani? Din poza mi se pare mie ca tu nu esti departe de virsta acelui pusti genial. Putin respect totusi.
Am lucrat pentru un client, mare corporatie cu HQ in UK, care facea angajari in Ro si puneau foarte mult accent pe diplomele obtinute, inclusiv in politica de comp & ben. Mie mi s-a parut un pic ciudat la momentul respectiv, dar e de inteles. In afara, invatamantul superior e in asa fel structurat si evaluat incat garanteaza obtinerea unor competente . iar ca student ai nevoie doar de intenrship, practica (de multe ori e platita prin intermediul unui parteneriat intre mediul privat si facultate) pentru a-ti completa studiile.
la noi in Ro, din pacate ti se cere experienta, imediat dupa ce termini facultatea. Nu cred ca e un criteriu foarte bun, dar se incadreaza perfect in peisajul autohton. Sunt putine domeniile (IT, automotive) in care exista parteneriate intre companii si universitati si care permit studentilor sa efectueze practica platita.
Draga Miorlau Pufos, tu ce studii beton ai?
M-ai lovit in cap cu o caramida cand ti-am citit numele de post, si desi nu spui numai prostii, miauni in stilul celor care au facut facultatea la Dimitrie Cantemir si au degreeuri din alea cu dubla/tripla/cvadrupla specializare, mai ceva ca un Axel: socio-psihologie, psiho-drept, socio-pat, si prosto -psiho- pat.
De ce nu pleci tu din tara mea, ca ar fi mai mult loc liber ca sa ne intoarcem noi, astia cu CVuri de beton, pe care voi nici nu stiti sa le cititi?
Ar fi exclus, intr-adevar sa ne pupam cu voi, din simplul motiv ca noi stim sa pupam pe bune, cu foc si dor, pe cand voi va mirositi aerul din jurul urechilor, cum am vazut eu ca face o mare doamna care poarta Vuitton, acolo tinandu-si mintea. Ce sa facem daca nu ne place Vuittonul, sa il purtam numai ca sa fim din aceeasi gasca cu voi?
Eu sper sa cazi in Vuitton, si noi sa tragem fermoarul peste tine si sa te trimitem in Timbuktu, ca in “Pisicile Aristocrate” un Disney care sigur te va inspira sa te faci si mai lady si inca si mai “cilivizata”, asa, ca de la Plescoi, unde vremurile si manierele nu se schimba, ci numai moda….
Dl Ciuca Sr. si multi altii nu pot decela, pe termen mediu/lung, intre “valoarea” experientei obtinute in munca din studentie si “costul” rezultatelor slabe din facultate. Lipsurile se acumuleaza si nu trebuie sa fii finantist sau fizician ca sa intelegi.
Dar poate ca domnia sa stie ca invatarea este un proces continuu si spera ca Jr. va recupera in timp, uitand ca acumularea este functie de varsta, iar experienta fara o baza de reflectie este doar vechime in campul muncii (stie omul ceva aici).
Sau poate ca in paralel a investit intr-un garaj pentru noul Jobs al ionatanelor dambovitene.
Si cand te gandesti ca este directorul directiei de strategii …
Da, daca nu avea o astfel de functie – si unde? Taman in Ministerul Educatiei! – trecea cu totul neobservat dl Ciuca. Dar omu’ a vrut sa-si impartaseasca public din preaplinul experientei sale…
GB
….Se pare ca articolul acesta a generat discutii si pe “Capital”/Editoriale..
Enjoy it!:-)