Burebista – un restaurant cu specific (de supermarket) romanesc

(o cronica subiectiva)

De cand nu am mai vazut cronicile despre restaurante ale lui Michael Barclay, am incetat sa mai citesc asa ceva in presa bucuresteana. Mi-am zis ca mai bine le scriu singur si mi le citesc pe ale mele, daca nu o sa am altceva mai bun de facut. Am luat multe tepe memorabile in urma unor astfel de “lecturi”. Cum eu sunt foarte pofticios si ma gandesc toata ziua numai la mancare, de cate ori imi cadeau ochii pe cate un articol afrodisiac despre un restaurant, ma suiam repede in masina si ma duceam glont acolo. Asa am bantuit ca un caraghios Bucurestiul ca sa mananc lamentabil la un restaurant “spaniol” pe Toamnei sau pe acolo, am ajuns pe Stirbei Voda pentru o mancare mancare libaneza insipida, pe la Povernei si la Universitate pentru niste peste dubios, pe la Gradina Icoanei pentru o mancare mexicana banala, m-am invartit printre blocurile din Floreasca pentru a ajunge la micul restaurant al unui italian beat. Evident, toate erau descrise de catre autori ca niste culmi ale extazului gastronomic.

Eu am ramas cu o nostalgie foarte puternica dupa viata de la tara, din Moldova, si dupa mancarea de acolo, mai ales cea de la Craciun si de la Paste. Asa ca, atunci cand am citit un articol despre restaurantul “cu specific romanesc” Burebista, articol care a reusit – e drept – sa ma faca sa ma cred cu vreo 40 de ani mai tanar, am lasat multe lucruri balta si m-am si dus pe Calea Mosilor in aceeasi zi. Deja intrasem in pielea lui Pastorel Teodoreanu… Insa a fost lamentabil, dar lamentabil la modul memorabil.

Luna trecuta am dat fara sa vreau peste alt articol elogios din Adevarul despre “Bucataria romaneasca, la Burebista”. Cum impresia de la ultima mea vizita la ei (la cel “Traditional”, de pe Mosilor, ca mai au si unul “Vanatoresc”, pe Batistei), din urma cu unul sau doi ani, a fost foarte puternica si inca vie, l-am citit instinctiv. Am ramas perplex! Mi-am spus ca ori autorul e vreun student sarac de pe la jurnalism, care nu a mancat in viata lui decat la cantina din Regie, ori ca e neam cu patronul localului, ori ca Burebista pe care-l stiam eu nu mai exista si ca acum a aparut alt restaurant, exact in acelasi loc si cu acelasi nume, despre care era vorba in povestea jurnalistului. As fi uitat de acest articol daca, acum cateva zile, nu as fi ajuns din intamplare chiar in fata restaurantului cu pricina, chiar la ora pranzului si chiar cand ne era foarte foame.

Curiozitatea ne-a dat ghes si am intrat, cu povestea junelui jurnalist (asa mi-l inchipui eu, si mi-am permis sa il alint JJ) proaspata inca in minte: “Amenajarea interioară specifică românească a restaurantului te duce cu gândul la casele ţărăneşti, iar aerul din restaurant este unul rustic. Vizita în restaurantul Burebista te face să te simţi ca la ţară, aşteptând în orice clipă ca o băbuţă în straie naţionale să intre în local. Conceptul localului deschis în urmă cu aproximativ 10 ani a fost ca toţi cei care îi trec pragul să se simtă ca şi cum ar intra în lumea romanelor româneşti cu Moromete sau Lică Sămădăul.” Si continua JJ: “Pe pereţi, ardeii iuţi uscaţi stau agăţaţi pe şiruri lungi, iar la fel tronează şi ştiuleţii de porumb uscat. Şirurile de covrigi şi funiile de usturoi oferă un aer de autenticitate localului cu mâncăruri tradiţionale româneşti. De asemenea, o diversitate de obiecte specifice româneşti împodobesc localul, dându-i un aer aparte: farfurii din lut pictate manual, căni de lut emailate, fluiere, un nai şi o mulţime de măşti tradiţionale care întruchipează moşi şi babe din popor. Pe fiecare masă tronează în centru un prosop roşu ţesut la război, iar din tavan atârnă un candelabru care este de fapt o roată mare de la un car ţărănesc pe care sunt instalate câteva becuri.” Uau! Ca sa simti asa ceva cand intri la Burebista si sa mai faci si proza narativ-apreciativa pe decorul si pe atmosfera de acolo, cred ca iti trebuie un suflet neprihanit, de copil. Sau o minte de copil. Sau, si una si alta. Eu il invidiez (sincer!) pe JJ, pentru ca noi am vazut altceva in parterul acela de bloc comunist, amenajat in restaurant. Dar noi ne-am pierdut puritatea cam de multisor…

Pentru JJ, “mâncărurile sunt preparate pentru cei care apreciază calitatea gustului natural, bucătarul având o paletă largă de preparate delicioase, diverse, dar şi elaborate. Felurile din meniu sunt specifice bucătăriei româneşti, dar sunt combinate şi cu preparate din bucătăria internaţională.” Sigur, asa o fi pentru cineva pentru care cel mai natural lucru sunt micii si ficateii congelati si carnatii cu resturi de carne de la supermarket, toate incalzite “delicios si elaborat” la niste microunde. Adica “specifice bucatariei romanesti” din 2010.

Meniul de la Burebista Traditional e – cum altfel? – foarte lung. Eu am numarat vreo 120 de feluri acolo, care te fac sa visezi cand citesti: caprioare, mistreti, ursi, iepuri, prepelite, fazani, rate, “pui dracesti”, cerbi, ciorbe si borsuri, placinte, papanasi, ciolane de porc crocante, cocosei pe sabie, carnati de la garnita cu muraturi, caviar, guse de porc hranit cu ghinde, branza de oi, pastrama de berbecut de pasune, sorici, babic, jumari si multe, multe altele. Stiu, si eu am zis la fel! Dar nu e ceea ce pare a fi…

Prima data ne-au adus vanat, sorici si inca vreo cateva feluri pe care nu le mai tin minte. Insa tin minte ca nimic nu ne-a placut, nu am luat mai mult de 2-3 inghitituri din orice am avut in fata. Ultima data am cerut o supa de gaina cu taitei si un platou “cu ce au ei mai bun” (chiar asa am formulat si am lasat la alegerea lor). Am primit ce se vede in poza. Supa a fost rezonabila. De pe platou am mancat doar pentru ca eram foarte infometati: creierul pane a fost fara creier (ad litteram!), cascavalul acru, “ciupercutele” fade, legumele fierte de nemancat, “ficateii” fara niciun gust iar “carnaciorii” prosti, din cel mai ieftin si mai slab sortiment. Micii au fost acceptabili, iar cartofii cu usturoi si muraturile ni s-au parut o delicatesa, pe langa celelalte. Lamaia din poza nu am mai gustat-o.

Spre surprinderea noastra, restaurantul a fost aproape plin la pranz, chiar cu mese mari de cate 6 sau 8 persoane, dintre care unele nu vorbeau romaneste. E drept, cam toti aratau foarte diferiti de cei din revistele de business sau din cele cu fete frumoase si cu barbati cu carduri de credit in portofel. Insa erau mai veseli si aratau mai multumiti decat “ceilalti”.

Preturile din meniu sunt destul de mici, insa se pare ca sufera o metamorfoza ciudata pana ajung pe nota de plata. Au mai avut si altii acest “feeling”. In buna parte, si pentru ca unele preturi sunt trecute in meniu pentru cate 100g, si nu la valoarea totala. Noi am platit pe platoul din poza (2 mici, 4 ficatei, 2 felii de cascaval pane, 2 bilute de creier pane, carnaciori, ciuperci, cateva legume, masline si muraturi) cam 120 de lei. As fi fost bucuros sa dau mult mai mult de atat pe un astfel de platou, insa cu creier adevarat si cu carnati din carne, nu din resturi. Poate ca am nimerit noi exact ce nu trebuia si nu am avut norocul lui JJ, care a mers pe alta pista: “Ca un adevărat restaurant care se respectă, localul are şi specialitatea casei, dar şi specialitatea bucătarului. Puiul la jar (35 de lei) sau muşchiul de porc dacic (36 de lei) sunt printre specialităţile casei, iar dintre specialităţile bucătarului, cel mai gustos este antricotul de vacă de Noua Zeelandă, care costă 120 de lei.” Ospatarul a fost amabil iar cele doua picturi naïve de pe pereti neasteptat de frumoase intr-un astfel de loc.

Daca cineva isi inchipuie ca se poate duce la supermarket sa ia mici si ficatei congelati, carnaciorii si rosiile cele mai ieftine, zacusca si icre la galetusa, cascaval pane, creier si alte cele gata semi- sau pe-trei-sferturi-preparate, aduna cateva mese din lemn, lipeste niste farfurii de lut, niste stergare si niste coarne de cerb pe perete si gata! – are un restaurant “cu specific romanesc”, atunci sa stie ca se poate asa ceva in Bucuresti si ca nu ar fi deloc de mirare sa-i mearga chiar bine si sa aiba cronici elogioase. Asa au ajuns si cei de la Burebista sa-si deschida al treilea restaurant intr-un mic palat de pe langa Gradina Icoanei, care a fost al Casei Regale…

(www.restograf.ro)

Share this...

Facebook

Whatsapp

Twitter

Linkedin

Email