Senatorul are strada goala, de la un capat la celalalt, insa face tot felul de manevre ca sa isi urce masina pe trotuar, mai sa intre cu ea in Piata Dorobantilor. Peste cateva zile cineva a pus acolo niste baricade, ca sa nu mai poata urca, insa doamna Andronescu a gasit o bresa in sistemul de aparare, si hop!, iar cu masina pe trotuar.
Credeam ca cei care au pus baricadele se aparau de doamna senator Andronescu, insa acum mi-am dat seama ca se aparau de masinile politiei, care cred ca se iau la intrecere cu jamdarmii si cu cei de la politia locala, care sperie mai multi bucuresteni de pe trotuar. Sa fii politist in Bucuresti, sa ai toata strada libera, cum se vede si in poza, si tu sa-ti pui masina cu girofar pe trotuar, de-a curmezisul, paralel cu ceilalti incalcatori de lege, spune multe…
@un domn, GB & toti,
LMA si sa avem un an nou macar la fel de interesant ca cel care a trecut.
Cu rasturnari de situatii, cu infirmarea pronosticurilor semidocte, cu chestionarea asa ziselor “elite” de cele mai multe ori auto declarate, cu vocea clara a celor, multi, care nu au fost auziti de mult….
Servus, draga “un domn”.
Interesant va fi, intr-adevar, si din acea perspectiva.
Sa vedem cit va fi si barilul de petrol si celelalte resurse, citi bocanci se trimit trimit in Middle East si citeva altele. Mai trebuie si o economie care sa iti permita sa faci ce ai vrea…..
Oricum, te lasa cu gura cascata cit de obtuze sint perspectivele din Romania ultimilor 20 de ani. Un comportament de parca “vecinul” ar fi fost o tarisoara de calibrul Romaniei, sau parca era normal ca americanii sa plateasca si vest europenii sa scoata profitul din economiile estice, sau parca “vecinul” nu era o tara extrem de resilienta ( …cind o societate trece printr-o serie de socuri, de-a lungul timpului, isi dezvolta o anumita rezilienta de care e mai bine sa ti cont!).
O sa vedem ce va fi, va fi interesant si ma indoiesc ca “luminatii locali” sint la inaltimea noilor realitati !
servus
as vrea sincer sa te intreb: crezi ca un program/misiune impotriva Cracanatului de la Kremlin de genul Zero Dark moscow nu ar avea succes (dupa modelulul zero dark 30) ? chiar initiat din Romania ?
Draga “un domn”,
Sincer cred ca un program de genul Zero Dark M ar fi o ideie tare neinspirata si am sa iti spun si de ce.
La nivel informatic Occidentul, si aici includ si Romania, sintem “varza” si prin asta inteleg total vulnerabili. Am stii cum sa atacam dar nu avem habar cum sa ne aparam!
Este putin ca in “echilibrul” din Razboiul Rece. “Pacea” era data de inteligenta logica “daca el ma distruge il distrug si eu”!!
Arhitectura informatica a Occidentului a fost creata fara a avea mijloace de aparare in cap. Abia acuma incep sa se gindeasca!
La “altii”, este diferit. Universul informatic are anumite “segregari”, compartimentari etc.
Deci ca sa iti raspund, “un domn”, un “program” de genul Zero Dark ar putea provoca o retaliere cu consecinte foarte, foarte, nedorite. Poate chiar declansate automat.
Ramine totusi realitatea ca folosind inteligenta ( care, precum am spus-o, “iluminatii” locali ma indoiesc ca o poseda la nivelul cerut de situatiile actuale!) se pot face multe.
…:)) daca unul merge pe strada si cade intr-un canal nu inseamna ca cei de la canalizare nu au pus capacul. Poate un vecin, nevasta etc. stia pe unde va merge :)))
sincer cred ca sansa noastra este sa trecem URSS prin TUNGUS, altfel e ne trec pe noi…aproape 100 de ani au incercat metode de anihilare, 60 milioane de oameni au murit “gratie” strabunicului stalin (al Cracanatului). URSS nu este un catalizator ar reucerii pipulatiei Planetei, este un microb..
Si aici as pune putina apa…ca sa fac un “spritz” :))
Metoda era sa isi lichideze in majoritate covirsitoare …..propria populatie!!
In locurile pe care le “colonizau” gaseau localnici care isi lichidau ei propria populatie sau segmente ale ei !!
Cam peste tot era ca in locurile din Africa pe care le ajutau….cite un trib ajungea la putere “sub steagul rosu” si acela facea ce facea….ca era tribul lui Najibula in Afganistan…..:))) pina la triburile de pe linga localitatea Scornicesti :)))
Servus Mike B
La Multi Ani !
baricada de la Inter se va clarifica NUMAI dupa : canonizarea ayatolahului FSN :Nea Nelu + confiscarea foloaselor necuvenite din furtul banilor CRESCENT !
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Comentarii (13)
La ce ora s-a luat pulsul strazii? E important de lamurit misterul.
Pare destul de tanar pentru asemenea preocupari, asa-i? Parca… 🙂
Reminiscentele! Ar fi interesant, scaunelul cand il va lua dupa el.
@un domn, GB & toti,
LMA si sa avem un an nou macar la fel de interesant ca cel care a trecut.
Cu rasturnari de situatii, cu infirmarea pronosticurilor semidocte, cu chestionarea asa ziselor “elite” de cele mai multe ori auto declarate, cu vocea clara a celor, multi, care nu au fost auziti de mult….
da, va fi interesant 2017 si prin perspectiva http://www.contributors.ro/editorial/rusia-dezbina-sa-intelegem-cum-sa-ne-aparam/#comment-303123
Servus, draga “un domn”.
Interesant va fi, intr-adevar, si din acea perspectiva.
Sa vedem cit va fi si barilul de petrol si celelalte resurse, citi bocanci se trimit trimit in Middle East si citeva altele. Mai trebuie si o economie care sa iti permita sa faci ce ai vrea…..
Oricum, te lasa cu gura cascata cit de obtuze sint perspectivele din Romania ultimilor 20 de ani. Un comportament de parca “vecinul” ar fi fost o tarisoara de calibrul Romaniei, sau parca era normal ca americanii sa plateasca si vest europenii sa scoata profitul din economiile estice, sau parca “vecinul” nu era o tara extrem de resilienta ( …cind o societate trece printr-o serie de socuri, de-a lungul timpului, isi dezvolta o anumita rezilienta de care e mai bine sa ti cont!).
O sa vedem ce va fi, va fi interesant si ma indoiesc ca “luminatii locali” sint la inaltimea noilor realitati !
servus
as vrea sincer sa te intreb: crezi ca un program/misiune impotriva Cracanatului de la Kremlin de genul Zero Dark moscow nu ar avea succes (dupa modelulul zero dark 30) ? chiar initiat din Romania ?
Draga “un domn”,
Sincer cred ca un program de genul Zero Dark M ar fi o ideie tare neinspirata si am sa iti spun si de ce.
La nivel informatic Occidentul, si aici includ si Romania, sintem “varza” si prin asta inteleg total vulnerabili. Am stii cum sa atacam dar nu avem habar cum sa ne aparam!
Este putin ca in “echilibrul” din Razboiul Rece. “Pacea” era data de inteligenta logica “daca el ma distruge il distrug si eu”!!
Arhitectura informatica a Occidentului a fost creata fara a avea mijloace de aparare in cap. Abia acuma incep sa se gindeasca!
La “altii”, este diferit. Universul informatic are anumite “segregari”, compartimentari etc.
Deci ca sa iti raspund, “un domn”, un “program” de genul Zero Dark ar putea provoca o retaliere cu consecinte foarte, foarte, nedorite. Poate chiar declansate automat.
Ramine totusi realitatea ca folosind inteligenta ( care, precum am spus-o, “iluminatii” locali ma indoiesc ca o poseda la nivelul cerut de situatiile actuale!) se pot face multe.
…:)) daca unul merge pe strada si cade intr-un canal nu inseamna ca cei de la canalizare nu au pus capacul. Poate un vecin, nevasta etc. stia pe unde va merge :)))
sincer cred ca sansa noastra este sa trecem URSS prin TUNGUS, altfel e ne trec pe noi…aproape 100 de ani au incercat metode de anihilare, 60 milioane de oameni au murit “gratie” strabunicului stalin (al Cracanatului). URSS nu este un catalizator ar reucerii pipulatiei Planetei, este un microb..
Si aici as pune putina apa…ca sa fac un “spritz” :))
Metoda era sa isi lichideze in majoritate covirsitoare …..propria populatie!!
In locurile pe care le “colonizau” gaseau localnici care isi lichidau ei propria populatie sau segmente ale ei !!
Cam peste tot era ca in locurile din Africa pe care le ajutau….cite un trib ajungea la putere “sub steagul rosu” si acela facea ce facea….ca era tribul lui Najibula in Afganistan…..:))) pina la triburile de pe linga localitatea Scornicesti :)))
cel mai grav lucru ar fi ca Nastase numit el Inusi sa fie revitalizat…URSS este aproape de invazie..asta ne da GRATIS lor !
Misterul baricadei …. de la Inter, cind se ca lamuri ?