Operaţionalizaţi în câţiva indicatori relevanţi normalitatea într-o firmă din România.
Am scris de multe ori ca asteptarile angajatilor sunt nerealiste atunci cand sunt frustrati pentru ca lucrurile nu se intampla asa cun scrie in reviste sau in cursuri ca ar trebui sa se intample. Am atasat cateva articole in care am scris mai pe larg despre asta, nu mai reiau acum ideile de acolo, care sunt inca perfect actuale, si vor fi inca mult timp de aici incolo. Eu folosesc pentru « normalitate » o definitie cu care nu toti sunt de acord: «Daca lucrurile se intampla intr-un anumit fel in peste 70% din cazuri, atunci inseamna ca acesta e « normalul » momentului, restul e doar aspirational. »
În ce fel de firme angajarea şi/sau promovarea angajaţilor e condiţionată implicit/explicit de împrietenirea cu şeful (direct sau managerul companiei)?
Nu exista o legatura atat de directa si de evidenta pe cat pare la prima vedere. Sunt situatii (nu foarte multe, totusi) in care aceasta imprietenire e mai degraba un obstacol, fie direct din partea sefului cu care esti prieten, fie din a celor de mai sus de el care stiu despre aceasta si introduc o nota mai mare de subiectivitate in evaluari decat e cazul (si intr-o directie si in alta). Mai pe scurt, imprietenirea asta poate influenta foarte mult lucrurile, insa e mult mai greu de spus in ce directie, daca pozitiv sau negativ. Asa ca e mai bine pentru multi sa nu se bazeze prea mult pe asta, mai ales in organizatiile mari din mediul corporatist. In businessurile antreprenoriale, prietenia cu patronul iti aduce aproape sigur avantaje directe imediate. Mai dificil e cand patronul si directorul general sunt persoane diferite iar cel in cauza e prieten numai cu unul dintre acestia.
Cât de obiective sunt deciziile de promovare/concediere a angajaţilor dintr-o firmă în care relaţiile şef-angajat sunt personalizate? Mai mult, cât de probabil e să fii promovat pe criterii meritocratice într-o firmă în care relaţiile şef-subaltern sunt personalizate?
Indiferent de relatiile sef- angajat, aceste decizii sunt MULT mai subiective decat cred cei mai multi si decat se asteapta angajatii. Asta si in mediile corporatiste (multinationale, firme mari) si in cele antreprenoriale. Macar in mediile antreprenoriale lucrurile se spun ceva mai pe fata („… pentru ca asa vreau eu!”), pe cand in cele corporatiste se fac eforturi mari sa se dea o aparenta de obiectivitate, pentru ca asa da bine si sunt obligati de catre departamentul de PR. Am vazut si cazuri in care o relatie mai stransa intre sef si angajat a facut ca deciziile sa fie chiar mai obiective decat in cazul in care nu ar fi existat aceasta relatie, din teama unuia dintre cei doi, sau chiar a amandurora de a nu-si pierde credibilitatea.
Poţi supravieţui într-o firmă dacă nu aderi explicit la această practică? Ce se întâmplă cu “anomicii” din astfel de companii (cei care nu se conformează). Concret, ce se întâmplă cu performerii care decid să nu se “împrietenească” cu şefii? Dar cu angajaţii paraziţi care nu vor să se adere la această practică.
Da, si e chiar de preferat sa alegi „solutia” asta, cealalta e mult mai riscanta, din diverse puncte de vedere: poti incerca sa te imprietenesti cu unii sau cu altii si aia sa nu vrea, sau chiar sa se enerveze din cauza asta sau sa se considere ca e doar un demers interesat, sau sa te imprietenesti „degeaba”, dupa cum am aratat mai sus, sa fii marginalizat de catre ceilalti colegi etc.
Practica personalizării relaţiilor şef-subaltern e împărtăşită şi de companiile din străinătate? De ce?
Sunt multe motive, pe unele le-am detaliat in articolele atasate. Ma opresc doar la una din explicatii – probabil cea mai frecventa: multi oameni nu au nici un fel de viata personala, pentru ca nu sunt in stare sa-si faca asa ceva, muncesc mult prea mult si nu le mai ramane timp pentru nimic etc. E normal, in aceste circumstante, ca multi dintre aceia sa-si indrepte toate asteptarile catre mediul familiar si (aparent, adesea) protectiv al firmei, sa-si personifice chiar relatiile cu firma insasi (ceea ce e to tampenie, pentru ca firma nu e o vietate, cum am mai si scris), nu numai cu managerii si cu cei din jur. Daca si firma „pluseaza” (discursuri demagogice cu firma care-i iubeste si le vrea binele, team-buildinguri, bagat in viata omului acolo unde nu are ce cauta etc.) atunci bietul angajat isi ofera bucuros viata pe tava firmei si celor de acolo. Poate nici nu e rau, ca altfel unii dintre ei s-ar simti complet pierduti si ar putea ajunge pe la nebuni.
Sunt mai mulţi sau mai puţini proşti într-o organizaţie în care recrutările şi promovările s-au făcut funcţie de criterii subiective (adeziunea la practica prieteniei şefi-subalterni), decât într-o organizaţie construită după principii “mai” meritocratice?
E o diferenta mare intre un „prost” stampilat ca atare de catre niste oameni a caror inteligenta poate fi considerata ca garantata si un „prost” in sensul managerial al termenului, adica unul care nu are ce cauta pe postul respectiv pentru ca face stricaciuni. Un „prost” din prima categorie poate avea rezultate profesionale mult mai bune decat un „destept”, si invers. „Prostia nu dauneaza profitului” – am scris si un articol cu titlul asta. Intr-o corporatie cu „principii” mai clar definite legate de recrutare si de promovare, sunt sanse mai mari sa ajunga oameni mai inteligenti, la modul general (pentru ca niciodata nu va indrazni cineva sa scrie altfel la „principii”), insa asta nu va garanta ca si rezultatele firmei vor fi mai bune. Am dat mereu un exemplu celebru cu doua firme aproape identice, din toate punctele de vedere, dintre care una a angajat numai destepti la toate nivelurile si pe toate posturile, pe cand cealalta destepti numai in posturile cheie si „normali” in rest. De ani de zile, fara exceptie, cea de-a doua a fost mai profitabila decat prima.
E profitabil în toate cazurile să fii “prieten cu şefii”? Sau sunt şi companii în care practica aceasta e marginalizată şi taxată? Unde?
Nu poate generaliza nimeni, evident! Trebuie considerat fiecare caz in parte.
Care e cel mai mare rău pe care “împrietenirea” cu şefii îl poate aduce pentru actorii implicaţi, inclus pentru organizaţie?
Sa ramai/ ramana insarcinata cand iti trebuie asta cel mai putin?
Comentarii (2)
Poate ne spune “domnul” Gutunoiu ce inseamna corporatie/companie cu “principii”. Mai mult ca sigur ne vorbeste din experienta persoanala. 🙂
“*OPERAȚIONALIZAȚI ÎN CÂȚIVA INDICATORI RELEVANȚI* normalitatea într-o firmă din România”… adică “descrieți reperele normalității”, nu?
Practic, “încep transmiterea rezultatului vibrațiilor corzilor mele vocale printr-un dispozitiv care transmite informația pe frecvența de 1900 MHz în 8 canale cu viteza de 270.833 kbit/s către un subiect apropiat din punct de vedere afectiv” înseamnă “sun un prieten pe mobil”…