Intrebare ziarist: Ce meserie ar trebui sa-si aleaga candidatii care dau acum admitere la licenta pentru a nu fi in situatia de a-si schimba meseria dupa 10 ani? Cum va arata piata muncii in urmatorul deceniu si cat pret se va mai pune pe diploma?
GB: In primul rand, trebuie avut in vedere ca mai putin de 20% dintre joburi necesita o certificare academica completa (o licenta “full”, adica inca de la primul ciclu de facultate: medicina, arhitectura, drept, o parte din inginerie etc.). Pentru unele joburi e suficienta licenta de la al doilea ciclu (master), iar pentru marea majoritate (HR, IT, vanzari, marketing, operatii etc. etc.) nu conteaza ce facultate faci in primul ciclu si, adesea, nici in al doilea.
In al doilea rand, pentru angajatori, si, in special pentru marii angajatori, adica pentru marile institutii si corporatii, multinationale sau, oricum, pentru cele mai dorite de catre tinerii absolventi, e mult mai important profilul candidatului, impresia pe care o lasa pe ansamblu, cultura generala, potentialul si increderea pe care o inspira, decat cunostintele tehnice intr-un domeniu sau in altul. Eu nu am auzit de vreun interviu de angajare a unui proaspat absolvent in care sa fi fost intrebat de vreo formula invatata in facultate, de ceva ce numai in facultatea respectiva putea invata. Dimpotriva, se pun intotdeauna intrebari generale, se dau teste de logica, de personalitate, de cultura generala, de perspicacitate, de seriozitate. Cu mai putine cuvinte spus, firmele serioase vor tineri absolventi inteligenti, civilizati si morali, si nu mari specialisti intr-un domeniu ingust.
Or, in aceste conditii, e evident ca alegerea universitatii e de o suta de ori mai importanta decat alegerea facultatii (a specializarii). Si asta pentru ca prestigiul, nivelul general al studentilor, imaginea si valoarea lor pe piata sunt specifice universitatii pe ansamblu, in general, si nu fiecarei facultati in parte.
Asadar, cu exceptia cazurilor in care e clar pentru junele in cauza si pentu familia lui ca vrea/ va trebui sa o ia intr-o directie in care e obligatorie certificarea inca din primul ciclu universitar, pentru toate celelalte joburi si meserii nu are aproape nicio importanta la ce facultate te duci in primul ciclu, atata vreme cat ajungi la o universitate cu prestigiu, din care ai sanse mari sa iesi mai inteligent decat intri, cu o imagine mai buna, si de sine si publica, mai citit si mai cult, mai moral si cu mai multa incredere de sine. Toate acestea iti asigura un succes aproape garantat pe piata de top a muncii, indiferent de domeniu si de ce se va intmpla in urmatorii ani pe aceasta piata. Eu insist cat pot de tare pe langa parintii ingrijorati care vin la mine sa le spun ce trebuie sa faca ala micu pentru a avea o leafa mai mare la absolvire ca sa-l lase sa se duca unde-i place lui mai mult, cu conditia sa fie la o universitate serioasa si, daca se poate, la una prestigioasa. Daca lui ii plac istoria sau geografia, sa se duca la Istorie, la Geografie, sau oriunde altundeva il « trage ata ». Orice absolvent de filologie, de matematica, de teatru, de metalurgie, de ase sau de stiinte politice poate ajunge presedinte de multinationala, comisar european sau prezentator de televiziune. Daca nu e puturos sau prea prost de la natura…
George, daca intr-adevar exista o reporterita care te-a intrebat asa ceva, spune-i duduitei respective sa mearga pe site-ul companiei de consultanta in management McKinsey Consultants si sa se uite dupa un raport numit “From Education to Employment”, care acopera toate tarile din OCDE.
Probabil va avea “o iluminare”…. :))
Si articolul si comentariile mi se par … “pe aratura”.
In procesul acesta de tranzitie de la scoala in cimpul muncii sint trei grupe mari si late de intervenanti care conteaza:
1) candidatul si aici inteleg si reteaua lui de suport,
2) angajatorul si
3) institutia de invatamint de unde pleaca candidatul.
Poate ar mai fi si guvernul, daca ar stii ce face…..
Candidatul habar nu are ce cer angajatorii, caci nu au nici o tangenta cu ei. Tot ce stiu este ce le spun rudele (aka reteaua de suport) si balivernele care le sint turnate in cap de unitatile de invatamint.
Angajatorul, care de obicei se plinge ca nu gaseste candidati viabili, nu este implicat in procesul de formare al candidatilor si se plinge.
In mod sigur angajatorul cauta competente nu ce spune George, caci trebuie sa vinda ceva, care in mod sigur nu este moralitatea candidatilor pe care o aminteste George.
Institutia de invatamint, habar nu are pe ce planeta este. Ce o intereseaza este sa recruteze candidati la intrare. Habar nu se stie unde sint acei candidati la trei luni dupa ce au iesit de pe bancile scolii.
Singura chestie cu care sint de acord in articol este ca pentru angajatorii (multinationale si cei cautati) ce conteaza, fiind dat contextul de mai sus, este seriozitatea si dorinta de a asimila cunostiinte noi ale candidatului.
Hope it helps,
cu siguranta “angajatorul cauta competente…caci trebuie sa vanda ceva” , dar e foarte interesanta mentalitatea ta in ceea ce priveste moralitatea. Ai obiceiul sa “vinzi” ceva nu tocmai Ok?
perfecta ecuatie, si sunt de acord cu ea, insa ea se probeaza din toate punctele de vedere, nu-i asa? 🙂 … subiectivismul exista de ambele parti
pui intrebari, al caror raspunsuri sunt “generalizari” ? Nu am obiceiul sa le fac, ci analizez in prealabil, dehhh defect profesional 🙂 . Dar, totusi, ca sa-ti raspund la intrebare, zic … depinde de angajator, fiecare isi cauta angajatul in functie de ceea ce-si doreste: competente, inchis ochii, moralitate, cooperare, competitivitate, etc. Acum te las pe tine sa-mi spui pe care le agreezi tu 🙂
Covirsitoarea majoritate a oamenilor fac o facultate ca sa aiba un job.
Asta parca pentru a confirma cazurile lui Gates si Jobs care au lasat scoala balta ca sa faca ceva in viata.
Acuma multi ani, cind eram la MBA la una din scolile acelea cum va plac voua (….”top” bla bla… dar care cinstit a facut atit de mult in formarea mea incit imi este si imi va fi totdeauna foarte draga inimii mele), un ilustru profesor, fost Rodhes Scholar, ne explica cum de fapt MBA-ul ne selectioneaza in functie de ce cred ei ca ne duce capul si nu ne prea streseaza, de fapt ne lasa sa “ne jucam” cum si ce vrem noi. La angajare firmele vin si isi zic “If this one put himself through that school and did well, she/he will do well in our place as well”. Cam aceiasi ideie ca la campionii olimpici: ca sa fi campion olimpic prima chestie este sa fi …. foarte atent cum iti alegi bunicii si parintii, genele acestora…:))
Pina la urma am impresia ca universitatile bune sint bune pentru ca isi permit sa ii admita numai pe cei buni!
Viata in afara jobului in Romania…. nu stiu ce sa spun… mi-e frica ca nu exista nici la job nici in afara lui. Sta lumea 8-10 ore la un job care nu ii place si nu vad cum se poate deconecta total in restul timpului. Majoritatea sint mizerabili la job si in afara lui….
Dar cam asa este, in mai mare sau mai mica masura, peste tot in lume. Pina la urma mult conteaza nivelul de inteligenta si capacitatea fiecaruia de a se autointelege.
Da, viata in afara jobului exista doar in afara romaniei!!!
Acolo unde oamenii au hobby-uri, calatoresc, citesc, fac sport, au acces la expozitii si adevarate restaurante nu fake, acolo unde cultura e la ea acasa, unde snobismul si parvenitii nu sunt iubiti, unde fronda e clasata jos, unde bunul gust vine din mosi-stramosi, nu se face peste noapte venind de la camp, unde calitatea vietii nu e echivalenta cu numarul banilor, unde diletantismul, siesta si ostentatia sunt desuete… ei da, viata are mult mai multe valente decat in Romania… fortunately!!!
madalina…ai venit recent de pe Marte ? iarta ma dar ce spui tu e doar o parte din viata in afara job ului..tu in schimb in mod egoist si meschin tastezi aici STRICT ce faci tu..de unde stii tu ce viata are romanul in afara job ului ? ma bucur ca esti departe de Romania pentru ca atat sufleteste cat si social/professional esti o unealta din mecanismul SNOBILOR din Franta parca ? au revoir…
Eu imi cresc singur baiatul care e tocmai in anul in care-si alege facultatea. De aceea am citit cu mare atentie ce spui George si sunt 200% de acord! Criteriile de baza sunt: sa urmeze ceva ce-i place si sa fie o Universitate de prestigiu.
As putea sa argumentez destul de usor dar n-as face decat sa reiau argumentele tale. Ma bucur ca mai gandeste cineva asa cum trebuie si pe tema asta. Multumesc pentru gandurile exprimate!
Problema reala nu este reprezentata de domeniul de studiu ci de elasticitatea si pasiunea candidatului pentru domeniul respectiv… In ceea ce ma priveste , dupa multi ani de munca in IT, mi-am dat seama ca actualii si fostii mei colegi nu prea aveau studii in acest domeniu dar aveau o pasiune aparte pentru IT. Am tras astfel concluzia ca prefer sa lucrez cu un om pasionat de job-ul lui in locul unui om cu studii specifice dar blazat si autosuficient.
Legat de schimbarea job-ului dupa 16 ani de IT mi-ar placea sa incerc un job nou care sa fie mult mai real si mai palpabil ca realizari . Acum intervine insa marea problema , reconversia profesionala in tara noastra nu iti asigura o trecere stabila de la un job la altul si esti nevoit practic sa o iei de la 0 ca venituri. Daca noi , tinerii, putem face aceasta schimbare cu eforturile de rigoare ,pentru persoanele peste 40-45 ani acest lucru este aproape imposibil.
Imi este clar ca nu traiesc si nu voi trai intr o societate ideala dar este deranjant sa fii privat de o asemenea optiune .
Din pacate anumite persoane nu sunt constiente ca statul nu trebuie sa functioneze ca un CAP ci ca un SA la care cetatenii sunt actionari
Sunt perfect de acord! Un fost cursant de-al meu, care lucreaza la o multinationala, prin urmare are si un venit corespunzator, extrem de pasionat de arta culinara, mi-a cerut un sfat referitor la decizia lui de a pune punct carierei in multinationala care-l sugruma cu fiecare zi, si de a incepe o cariera ca bucatar, dar self-employed, pentru ca nu are experienta in munca dintr-o bucatarie profesionala! Profilul: in jur de 35 de ani, cu rata la un apartament si la o masina, cu o dorinta teribila de a avea un copil pentru care faceau si el si sotie sute de analize si proceduri, si ale carui cost de viata era in jur de 8000 lei/luna! Este imposibil ca din tarte, quiche-uri, cozonaci si macaroon, de unul singur, si chiar si numai cu un angajat sa faci venitul asta luna de luna! Prin urmare, posibilitatile de re-conversie profesionala sunt, insa doar daca ai alte resurse sa poti supravietui 2 – 5 ani, in Romania! 🙂
O sustinere de 2-5 ani ar antrena destul de multi doritori de stat … degeaba . Daca esti suficient de increzator in puterile tale o perioada de 1-1.5 ani este suficienta sa te stabilizezi financiar (! nu sa atingi aceeasi cota de venit).
Desi intr o tara cu mecanisme sociale dezvoltate ( si nu vorbim de marele hoax US ) deceniul 4 de viata este un nou inceput, la noi pentru multi este inceputul unui sfarsit.
Revenind un pic la subiect 🙂 … universitateafacultatea ar trebui sa dezvolte un mod de gandire util oamenilor care invata acolo si societatii care ii va incorpora..
Orientarea catre un domeniu sau altul nu ar trebui sa aiba la baza veniturile ci pasiunea .Asta este o alta cutuma balcanica care trebuie combatuta … poti avea venituri decente indiferent de domeniul in care activezi atat timp cat iti place ce faci si te implici.
Eu cred ca exista o confuzie a situatiei de fapt in Romania si idealul la care tindem. Daca pana acum au fost angajate persoane fara background academic de profil si acestia s-au specializat la locul de munca, din diverse motive (au ajuns prin pile de tot felul, nu existau suficienti candidati calificati si specializati si angajatorii recruteaza ce pot, etc), nu cred ca acesta este un model ce trebuie propagat. Pe modelul- daca asa a mers pana acum, merge si de acum inainte. Prin urmare, nu sunt de acord cu afirmatiile din articol si consider ca o persoana de specialitate – asa cum se presupune ca sunteti Dvs.- ar trebui mai degraba sa indrume tinerii absolventi catre o specializare, si nu spre o amanare a problemei.
Mai mult, cred ca specializarea ar trebui inceputa pe perioada liceului si nu de abia la facultate.
Este adevarat la un interviu conteaza atitudinea candidatului. Candidatul insa prin CV trebuie sa ajunga sa fie chemat la interviul respectiv. Iar o diploma de geografie, istorie sau ecologie trecuta in CV, nu cred ca va face sa fii chemat la un interviu pentru un post in marketing sau vanzari de ex, chiar daca diploma este emisa de Universitatea Bucuresti. Decat daca angajatorul nu are alte optiuni mai bune.
Eu am fost si sunt angajator. La ultimul anunt de job publicat (pentru un post de junior), am fost suprinsa de cat de multe persoane au aplicat si mai ales cat de specializate erau unele dintre ele- studenti la o facultate de profil, burse in strainatate la facultati de profil, internship-uri afara, proiecte personale, voluntariat in domeniu, etc. Avand in vedere oferta bogata de candidati, nici nu m-am uitat la absolventi fara legatura cu domeniul.
Este adevarat ca poti ajunge presedinte de multinationala sau vedeta TV chiar daca nu ai studii in domeniu. Dar cred ca in acest caz tine foarte mult de noroc si sunt mai degraba niste cazuri izolate.
Cred ca mai indicat este sa iti faci un plan de cariera in acest sens, care sa inceapa chiar din liceu. Daca vrei sa fii vedeta TV- inscrie-te la jurnalism, ia lectii de dictie si cursuri de teatru din timpul liceului si citeste presa nationala si internationala cel putin 2 ore pe zi pe perioada liceului. Iar cand ajungi la facultate (jurnalism, stiinte politice sau tearu) aplica pentru intershipuri, fa-ti un blog unde sa iti publici articolele, aplica pentru burse in strainatate. Sau daca Esca are numai liceul terminat, inseamna ca merge si asa si nu are rost sa ne facem planuri? Esca este exceptia, nu regula.
In ceea ce priveste candidatii care nu au o vocatie clara, cred ca ar trebui sa se indrepte spre o facultate practica, sau chiar sa renunte la ideea de facultate si sa se apuce o meserie. Ce faci cu facultatea de geografie? Dar cu cea de istorie? In afara de cativa aboslventi chiar pasionati de domeniu care poate vor face cercetare sau vor deveni profesori buni, restul absolva degeaba aceasta facultate. Ca sa nu mai zici de cei care fac Facultatea de Management (chiar daca la ASE) si vor sa devina manageri de multinationala, sau cei care termina Relatii Internationale ca sa sa devina Comisari Europeni, ca tot mentionati dvs. aceste posturi.
PS. As fi curioasa sa stiu care sunt acele universitati “de prestigiu” din Romania. Pentru ca daca vorbim de Universitatea Bucuresti sau de ASE de ex., nivelul studentilor de acolo mi se pare mai mult decat mediocru. Cu exceptia catorva pasionati, desigur.
In functie de ce decizi sa specializezi copilul acela inca din liceu? Si cine ia decizia asta? Si cum? Saracul copil… Si ce faci cu o facultate de geografie? Sau cu una de istorie? Dar la ce crezi tu ca foloseste o facultate? Ca sa-ti gasesti un job, nu asa ca asta crezi? Nu as vrea sa fiu copilul tau… GB
George…dar de aceea merge societatea noastra asa de bine! Pentru ca HR-ii, ca si angajatorii, prefera atitudinea candidatului si cultura lui generala, pentru ca prestigiul universitatii absolvite e mai important decat efortul pe care l-a depus studentul in facultatea pe care a absolvi-ot! Usurinta cu care se pune eticheta “aaa, ai terminat Universitatea din Bucuresti”versus “hmmm…ati terminat Universitatea Dunarea de Jos din Galati” ma revolta! Despre ce cultura generala este vorba, pentru ca eu pot sa vorbesc despre literatura si muzica rock, de exemplu, cu mai mare usurinta decat despre fotbal, tenis, masini, yachturi, ceasuri sau bijuterii! Cine stabileste despre ce cultura generala vorbim cand aplicam pentru un job? Si de unde aceasta idee absurda ca nimeni nu pune accent pe competentele tehnice? Dar pe ce? Pe cele estetice? Pe cele vestimentare? Pe accesoriile pe care le poarta intervievatul? (Are Rolex e bun, are Q&Q e prost!)?
Deci, ca sa inteleg: cine termina o scoala medie in strainatate e bun, cine termina o facultate + un doctorat in Romania e anatemizat?
In ceea ce priveste orientarea copilului spre studii…as da un singur sfat parintilor: Invatati-i ca viata fara cunoastere nu inseamna decat impostura, minciuna si manipulare!
…si strangeti niste bani ca sa-l puteti sa-l trimiteti la studii in strainatate! Nu pentru valoarea diplomei, cat pentru exercitiul de a trai intr-un sistem corect de valori, nu ca cel in care traim noi aici in Romania!
Ei, ce sa spun?! Curios: exact aceleasi criterii sunt aplicate si celorlalti cautatori de joburi! Sunt sigura ca exista si exceptii, pe care nu le-am intalnit eu, din pacate! De fapt, de ce nu spui: in cautarea unui job, tinerii absolventi de scoli etc trebuie sa stie si cine-i recomanda! Doar “vocea si talentul meu”nu-i suficient! Iti spune Stan patitu’ !
Recrutarea absolventilor e cea mai grea ! GB stie ce spune : motivatia , atitudinea , cultura , stilul de abordare , si universitatea sint reperele . Am vazut multi candidati cu 2 ” facultati ” facute in provincie cu experienta in constructii / capsuni ,care aplicau pentru un post de necalificat !!!! Ce sa-l intreb pe respectivul ??? De materiile studiate sau media anilor de studii ?
” Sunt obsedat de ideea relativismului din jurul nostru, de cate lucruri sunt manipulate in jurul nostru si mai ales de lupta de care trebuie sa beneficiezi pentru a gandi liber , pentru a crea liber … Stiu ca de mici copii suntem aruncati intr-un malaxor care educa mintile , o educatie care exclude alegerea , suntem mici iar atunci cand crestem si ajungem la varsta alegerilor intre ce si ce ? Intre doua lucruri insuflate de societate in tine , intre doua lucruri dorite de ei pentru tine … Liberul arbitru este un concept tare perfid, eu cred ca in realitate ai o singura sansa de a pune totul sub semnul intrebarii pentru a putea cu adevarat afla ce iti doresti tu in viata .
Cati oameni nu mor de tineri mergand pe drumul asta al compulsiunii , al lucrului bine facut si asezat cu grija in noi , cu pietate , in fiecare zi a existentei noastre? Cati oameni nu se trezesc pierduti si lipsiti de vise, lipsiti de implinire , tocmai atunci cand ar trebui sa fie impliniti ? Ma gandesc ca exista un defect in noi ceva care ne impiedica pur si simplu sa ne vedem de lumea noastra si sa fim cu adevarati fericiti. Am invatat ca fericirea inseamna o familie , un copil , o masina si concedii in destinatii corporatiste, muraturi toamna , sarabatorile in familie si procrearea orgiastica a unor idei vehiculate in societate … dar asta inseamna fericire?
Mi se pare ca este ca si cum ai lasa o haina , haina ta la care ai lucrat fiecare cusatura si imbraci fashul ala de plastic colorat pentru a putea sa intri’n sala de ballroom a vietii , sa fii bagat in seama. Esti cuantificat dupa numarul de culori de pe tine si dupa verigheta de pe deget dar in realitate asta te defineste ? Cand parasesti dansul ala obosit si pleci de acolo uiti intr-un cuier haina aceea mica si peticita la care ai lucrat atata timp… Haine de firma ce te imbraca, iti acopera celulele si dau forma si culoare corpului si viselor tale , dar invariabil undeva in viata ta , ramane atarnata intr-un ungher haina ta mica si frumoasa, acum prafuita si scorojita .. O redescoperi tarziu, mult prea tarziu aruncata neglijent de gardienii vietii tale intr-un colt…imbatranita si lipsita de culorile moderne… Te uiti la ea si ochii ti se umplu de lacrimi , iti vin in minte visele acelea colorate , iar narile se umfla la parfumul acelei mici haine ….
Ciudati suntem noi oamenii , construim sali de viata si culoare in care primim la intrare hainele unei vieti ce nu ne apartine si ce lasam in urma ? Lasam in urma propriiile noastre vise ascunse in niste haine de copil demodate si brandless … Cred ca fericirea incepe acolo unde reusesti sa pastrezi aceasta haina cu tine, sa o ingrijesti si in fiecare zi sa cosi un centimetru de vise la ea..acolo unde ea devine brandul tau si alegerea ta … Cred ca nimic nu este mai cumplit decat sa fii gol , ascuns in faldurile stralucitoare ale unor haine care nu iti apartin ..pentru ca mai devreme sau mai tarziu , iti va fi dor de pielea ta, de haina ta de acasa..la care ai lucrat si ai aruncat in ea toate visele tale …Nu inteleg de ce dezamagirea ne arunca in conformism, de ce raniti incepem sa devenim ca ceilalti ? Ne aruncam intr-o trupa diforma si zgomotoasa in care nu auzim nimic , in loc sa tipam tare gandurile naostre , cuvintele noastre …
si sa ne zbatem sa fim noi…
Este ca si cum odata cu prima dezamagire apare glasul acela care iti spune , ti-am spus eu ….Ne este frica sa devenim noi insine si ne bazam pe societate , exact pe cel mai anamorfic lucru sa ne ofere identiatea vietii noastre , iar ceea ce primim in schimb poarta sintetic numele de viata …. ”
Unul dintre oamenii pe care ii citesc . Cu drag .
Revin cu o completare/solutie : in scurta vreme incepe scoala . Printre putinii parinti ce isi mai duc odraslele la scoala , vom vedea si bunicii , bunicutele sau “bonele” . Aceleasi pesonaje ii si recupereaza . Opriti-va din ceea ce faceti cateva minute . Veti vedea acesti copii cum , ajunsi acasa , arunca ghiozdanele si fie se pun in fata consolei de jocuri , fie deschid un “comp”, fie zac in fata blocului . Putini , merg la scoli denumite pompos “after school” . Si mai putini dintre cei ce merg acolo , invata sa faca si altceva decat sa danseze , sa faca origami sau mai stiu eu ce “trend-icosenii” impun vremurile ca moda . Daca am gasi resurse pentru ca fiecare copil sa fie monitorizat sau consultat de un psiholog , poate ca pe noi , ca parinti responsabili ce ne pretindem , ar sti cineva sa ne ajute sa descoperim ce valente poseda odrasla . Si poate ca nu i-am mai “trimite” la drept cand ei ar fi mecanici ff buni , sau la medicina , cand de fapt , acel copil poate fi un bun etolog , ca si asa lipseste din lista joburilor romanesti , in contextul dramei copilului Ionut .
Mike, George,
Azi schimbarea domeniului profesional e o moda izvorata dintr-o necesitate acuta, se topeste icebergul…
Pur economic – angajatorului ii trebuie mai putini oameni, dar care fac mai multe, iar aceasta polivalenta ii permite angajatului sa supravietuiasca fiind valid pentru o gama mai larga de posturi.
Psihosocial – ambii isi gasesc noi valente, se descopera pe ei insisi, joaca un puzzle mai interactiv, isi largesc orizontul, “life as a learning oportunity” – cum bine zice amicul tau C Steele, Mike, nu?
Azi intervievarea unui tanar absolvent se centreaza pe “cat de rapid inveti” si mai putin pe “cat ai invatat pana azi”.
Sa se duca la orice specializare, dar nu in Romania! In Vest, oriunde reusesc sa obtina o bursa de studii.
Si evident, sa nu se mai intoarca in mizeria asta!
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Comentarii (30)
Foarte frumos spus, felicitari…o dovada in plus ca femeile sunt mai profunde.
George, daca intr-adevar exista o reporterita care te-a intrebat asa ceva, spune-i duduitei respective sa mearga pe site-ul companiei de consultanta in management McKinsey Consultants si sa se uite dupa un raport numit “From Education to Employment”, care acopera toate tarile din OCDE.
Probabil va avea “o iluminare”…. :))
Si articolul si comentariile mi se par … “pe aratura”.
In procesul acesta de tranzitie de la scoala in cimpul muncii sint trei grupe mari si late de intervenanti care conteaza:
1) candidatul si aici inteleg si reteaua lui de suport,
2) angajatorul si
3) institutia de invatamint de unde pleaca candidatul.
Poate ar mai fi si guvernul, daca ar stii ce face…..
Candidatul habar nu are ce cer angajatorii, caci nu au nici o tangenta cu ei. Tot ce stiu este ce le spun rudele (aka reteaua de suport) si balivernele care le sint turnate in cap de unitatile de invatamint.
Angajatorul, care de obicei se plinge ca nu gaseste candidati viabili, nu este implicat in procesul de formare al candidatilor si se plinge.
In mod sigur angajatorul cauta competente nu ce spune George, caci trebuie sa vinda ceva, care in mod sigur nu este moralitatea candidatilor pe care o aminteste George.
Institutia de invatamint, habar nu are pe ce planeta este. Ce o intereseaza este sa recruteze candidati la intrare. Habar nu se stie unde sint acei candidati la trei luni dupa ce au iesit de pe bancile scolii.
Singura chestie cu care sint de acord in articol este ca pentru angajatorii (multinationale si cei cautati) ce conteaza, fiind dat contextul de mai sus, este seriozitatea si dorinta de a asimila cunostiinte noi ale candidatului.
Hope it helps,
cu siguranta “angajatorul cauta competente…caci trebuie sa vanda ceva” , dar e foarte interesanta mentalitatea ta in ceea ce priveste moralitatea. Ai obiceiul sa “vinzi” ceva nu tocmai Ok?
Satisfactie = Perceptie – Asteptari
Toate cele trei componente ale ecuatiei sint subiective.
Ce parere ai despre moralitatea angajatorilor?
perfecta ecuatie, si sunt de acord cu ea, insa ea se probeaza din toate punctele de vedere, nu-i asa? 🙂 … subiectivismul exista de ambele parti
pui intrebari, al caror raspunsuri sunt “generalizari” ? Nu am obiceiul sa le fac, ci analizez in prealabil, dehhh defect profesional 🙂 . Dar, totusi, ca sa-ti raspund la intrebare, zic … depinde de angajator, fiecare isi cauta angajatul in functie de ceea ce-si doreste: competente, inchis ochii, moralitate, cooperare, competitivitate, etc. Acum te las pe tine sa-mi spui pe care le agreezi tu 🙂
Mike, nu faci o facultate doar ca sa iti gasesti un job la terminarea ei. Aici, de unde iti scriu eu acum, exista viata si in afara jobului… GB
Covirsitoarea majoritate a oamenilor fac o facultate ca sa aiba un job.
Asta parca pentru a confirma cazurile lui Gates si Jobs care au lasat scoala balta ca sa faca ceva in viata.
Acuma multi ani, cind eram la MBA la una din scolile acelea cum va plac voua (….”top” bla bla… dar care cinstit a facut atit de mult in formarea mea incit imi este si imi va fi totdeauna foarte draga inimii mele), un ilustru profesor, fost Rodhes Scholar, ne explica cum de fapt MBA-ul ne selectioneaza in functie de ce cred ei ca ne duce capul si nu ne prea streseaza, de fapt ne lasa sa “ne jucam” cum si ce vrem noi. La angajare firmele vin si isi zic “If this one put himself through that school and did well, she/he will do well in our place as well”. Cam aceiasi ideie ca la campionii olimpici: ca sa fi campion olimpic prima chestie este sa fi …. foarte atent cum iti alegi bunicii si parintii, genele acestora…:))
Pina la urma am impresia ca universitatile bune sint bune pentru ca isi permit sa ii admita numai pe cei buni!
Viata in afara jobului in Romania…. nu stiu ce sa spun… mi-e frica ca nu exista nici la job nici in afara lui. Sta lumea 8-10 ore la un job care nu ii place si nu vad cum se poate deconecta total in restul timpului. Majoritatea sint mizerabili la job si in afara lui….
Dar cam asa este, in mai mare sau mai mica masura, peste tot in lume. Pina la urma mult conteaza nivelul de inteligenta si capacitatea fiecaruia de a se autointelege.
glumetule 🙂
Da, viata in afara jobului exista doar in afara romaniei!!!
Acolo unde oamenii au hobby-uri, calatoresc, citesc, fac sport, au acces la expozitii si adevarate restaurante nu fake, acolo unde cultura e la ea acasa, unde snobismul si parvenitii nu sunt iubiti, unde fronda e clasata jos, unde bunul gust vine din mosi-stramosi, nu se face peste noapte venind de la camp, unde calitatea vietii nu e echivalenta cu numarul banilor, unde diletantismul, siesta si ostentatia sunt desuete… ei da, viata are mult mai multe valente decat in Romania… fortunately!!!
madalina…ai venit recent de pe Marte ? iarta ma dar ce spui tu e doar o parte din viata in afara job ului..tu in schimb in mod egoist si meschin tastezi aici STRICT ce faci tu..de unde stii tu ce viata are romanul in afara job ului ? ma bucur ca esti departe de Romania pentru ca atat sufleteste cat si social/professional esti o unealta din mecanismul SNOBILOR din Franta parca ? au revoir…
unde? 🙂
Eu imi cresc singur baiatul care e tocmai in anul in care-si alege facultatea. De aceea am citit cu mare atentie ce spui George si sunt 200% de acord! Criteriile de baza sunt: sa urmeze ceva ce-i place si sa fie o Universitate de prestigiu.
As putea sa argumentez destul de usor dar n-as face decat sa reiau argumentele tale. Ma bucur ca mai gandeste cineva asa cum trebuie si pe tema asta. Multumesc pentru gandurile exprimate!
Salut,
Problema reala nu este reprezentata de domeniul de studiu ci de elasticitatea si pasiunea candidatului pentru domeniul respectiv… In ceea ce ma priveste , dupa multi ani de munca in IT, mi-am dat seama ca actualii si fostii mei colegi nu prea aveau studii in acest domeniu dar aveau o pasiune aparte pentru IT. Am tras astfel concluzia ca prefer sa lucrez cu un om pasionat de job-ul lui in locul unui om cu studii specifice dar blazat si autosuficient.
Legat de schimbarea job-ului dupa 16 ani de IT mi-ar placea sa incerc un job nou care sa fie mult mai real si mai palpabil ca realizari . Acum intervine insa marea problema , reconversia profesionala in tara noastra nu iti asigura o trecere stabila de la un job la altul si esti nevoit practic sa o iei de la 0 ca venituri. Daca noi , tinerii, putem face aceasta schimbare cu eforturile de rigoare ,pentru persoanele peste 40-45 ani acest lucru este aproape imposibil.
Imi este clar ca nu traiesc si nu voi trai intr o societate ideala dar este deranjant sa fii privat de o asemenea optiune .
Din pacate anumite persoane nu sunt constiente ca statul nu trebuie sa functioneze ca un CAP ci ca un SA la care cetatenii sunt actionari
Zi buna!
Sunt perfect de acord! Un fost cursant de-al meu, care lucreaza la o multinationala, prin urmare are si un venit corespunzator, extrem de pasionat de arta culinara, mi-a cerut un sfat referitor la decizia lui de a pune punct carierei in multinationala care-l sugruma cu fiecare zi, si de a incepe o cariera ca bucatar, dar self-employed, pentru ca nu are experienta in munca dintr-o bucatarie profesionala! Profilul: in jur de 35 de ani, cu rata la un apartament si la o masina, cu o dorinta teribila de a avea un copil pentru care faceau si el si sotie sute de analize si proceduri, si ale carui cost de viata era in jur de 8000 lei/luna! Este imposibil ca din tarte, quiche-uri, cozonaci si macaroon, de unul singur, si chiar si numai cu un angajat sa faci venitul asta luna de luna! Prin urmare, posibilitatile de re-conversie profesionala sunt, insa doar daca ai alte resurse sa poti supravietui 2 – 5 ani, in Romania! 🙂
O sustinere de 2-5 ani ar antrena destul de multi doritori de stat … degeaba . Daca esti suficient de increzator in puterile tale o perioada de 1-1.5 ani este suficienta sa te stabilizezi financiar (! nu sa atingi aceeasi cota de venit).
Desi intr o tara cu mecanisme sociale dezvoltate ( si nu vorbim de marele hoax US ) deceniul 4 de viata este un nou inceput, la noi pentru multi este inceputul unui sfarsit.
Revenind un pic la subiect 🙂 … universitateafacultatea ar trebui sa dezvolte un mod de gandire util oamenilor care invata acolo si societatii care ii va incorpora..
Orientarea catre un domeniu sau altul nu ar trebui sa aiba la baza veniturile ci pasiunea .Asta este o alta cutuma balcanica care trebuie combatuta … poti avea venituri decente indiferent de domeniul in care activezi atat timp cat iti place ce faci si te implici.
Eu cred ca exista o confuzie a situatiei de fapt in Romania si idealul la care tindem. Daca pana acum au fost angajate persoane fara background academic de profil si acestia s-au specializat la locul de munca, din diverse motive (au ajuns prin pile de tot felul, nu existau suficienti candidati calificati si specializati si angajatorii recruteaza ce pot, etc), nu cred ca acesta este un model ce trebuie propagat. Pe modelul- daca asa a mers pana acum, merge si de acum inainte. Prin urmare, nu sunt de acord cu afirmatiile din articol si consider ca o persoana de specialitate – asa cum se presupune ca sunteti Dvs.- ar trebui mai degraba sa indrume tinerii absolventi catre o specializare, si nu spre o amanare a problemei.
Mai mult, cred ca specializarea ar trebui inceputa pe perioada liceului si nu de abia la facultate.
Este adevarat la un interviu conteaza atitudinea candidatului. Candidatul insa prin CV trebuie sa ajunga sa fie chemat la interviul respectiv. Iar o diploma de geografie, istorie sau ecologie trecuta in CV, nu cred ca va face sa fii chemat la un interviu pentru un post in marketing sau vanzari de ex, chiar daca diploma este emisa de Universitatea Bucuresti. Decat daca angajatorul nu are alte optiuni mai bune.
Eu am fost si sunt angajator. La ultimul anunt de job publicat (pentru un post de junior), am fost suprinsa de cat de multe persoane au aplicat si mai ales cat de specializate erau unele dintre ele- studenti la o facultate de profil, burse in strainatate la facultati de profil, internship-uri afara, proiecte personale, voluntariat in domeniu, etc. Avand in vedere oferta bogata de candidati, nici nu m-am uitat la absolventi fara legatura cu domeniul.
Este adevarat ca poti ajunge presedinte de multinationala sau vedeta TV chiar daca nu ai studii in domeniu. Dar cred ca in acest caz tine foarte mult de noroc si sunt mai degraba niste cazuri izolate.
Cred ca mai indicat este sa iti faci un plan de cariera in acest sens, care sa inceapa chiar din liceu. Daca vrei sa fii vedeta TV- inscrie-te la jurnalism, ia lectii de dictie si cursuri de teatru din timpul liceului si citeste presa nationala si internationala cel putin 2 ore pe zi pe perioada liceului. Iar cand ajungi la facultate (jurnalism, stiinte politice sau tearu) aplica pentru intershipuri, fa-ti un blog unde sa iti publici articolele, aplica pentru burse in strainatate. Sau daca Esca are numai liceul terminat, inseamna ca merge si asa si nu are rost sa ne facem planuri? Esca este exceptia, nu regula.
In ceea ce priveste candidatii care nu au o vocatie clara, cred ca ar trebui sa se indrepte spre o facultate practica, sau chiar sa renunte la ideea de facultate si sa se apuce o meserie. Ce faci cu facultatea de geografie? Dar cu cea de istorie? In afara de cativa aboslventi chiar pasionati de domeniu care poate vor face cercetare sau vor deveni profesori buni, restul absolva degeaba aceasta facultate. Ca sa nu mai zici de cei care fac Facultatea de Management (chiar daca la ASE) si vor sa devina manageri de multinationala, sau cei care termina Relatii Internationale ca sa sa devina Comisari Europeni, ca tot mentionati dvs. aceste posturi.
PS. As fi curioasa sa stiu care sunt acele universitati “de prestigiu” din Romania. Pentru ca daca vorbim de Universitatea Bucuresti sau de ASE de ex., nivelul studentilor de acolo mi se pare mai mult decat mediocru. Cu exceptia catorva pasionati, desigur.
In functie de ce decizi sa specializezi copilul acela inca din liceu? Si cine ia decizia asta? Si cum? Saracul copil… Si ce faci cu o facultate de geografie? Sau cu una de istorie? Dar la ce crezi tu ca foloseste o facultate? Ca sa-ti gasesti un job, nu asa ca asta crezi? Nu as vrea sa fiu copilul tau… GB
George…dar de aceea merge societatea noastra asa de bine! Pentru ca HR-ii, ca si angajatorii, prefera atitudinea candidatului si cultura lui generala, pentru ca prestigiul universitatii absolvite e mai important decat efortul pe care l-a depus studentul in facultatea pe care a absolvi-ot! Usurinta cu care se pune eticheta “aaa, ai terminat Universitatea din Bucuresti”versus “hmmm…ati terminat Universitatea Dunarea de Jos din Galati” ma revolta! Despre ce cultura generala este vorba, pentru ca eu pot sa vorbesc despre literatura si muzica rock, de exemplu, cu mai mare usurinta decat despre fotbal, tenis, masini, yachturi, ceasuri sau bijuterii! Cine stabileste despre ce cultura generala vorbim cand aplicam pentru un job? Si de unde aceasta idee absurda ca nimeni nu pune accent pe competentele tehnice? Dar pe ce? Pe cele estetice? Pe cele vestimentare? Pe accesoriile pe care le poarta intervievatul? (Are Rolex e bun, are Q&Q e prost!)?
Deci, ca sa inteleg: cine termina o scoala medie in strainatate e bun, cine termina o facultate + un doctorat in Romania e anatemizat?
In ceea ce priveste orientarea copilului spre studii…as da un singur sfat parintilor: Invatati-i ca viata fara cunoastere nu inseamna decat impostura, minciuna si manipulare!
…si strangeti niste bani ca sa-l puteti sa-l trimiteti la studii in strainatate! Nu pentru valoarea diplomei, cat pentru exercitiul de a trai intr-un sistem corect de valori, nu ca cel in care traim noi aici in Romania!
Aici era vorba doar despre tinerii absolventi, nu despre toti cautatorii de joburi… GB
Ei, ce sa spun?! Curios: exact aceleasi criterii sunt aplicate si celorlalti cautatori de joburi! Sunt sigura ca exista si exceptii, pe care nu le-am intalnit eu, din pacate! De fapt, de ce nu spui: in cautarea unui job, tinerii absolventi de scoli etc trebuie sa stie si cine-i recomanda! Doar “vocea si talentul meu”nu-i suficient! Iti spune Stan patitu’ !
Recrutarea tinerilor absolventi se face altfel decat cea a celor cu (o oarecare) experienta… GB
Recrutarea absolventilor e cea mai grea ! GB stie ce spune : motivatia , atitudinea , cultura , stilul de abordare , si universitatea sint reperele . Am vazut multi candidati cu 2 ” facultati ” facute in provincie cu experienta in constructii / capsuni ,care aplicau pentru un post de necalificat !!!! Ce sa-l intreb pe respectivul ??? De materiile studiate sau media anilor de studii ?
Ai dreptate, Gabriela.
“exercitiul de a trai intr-un sistem corect de valori” – ati surprins esenta, esentialul!
” Sunt obsedat de ideea relativismului din jurul nostru, de cate lucruri sunt manipulate in jurul nostru si mai ales de lupta de care trebuie sa beneficiezi pentru a gandi liber , pentru a crea liber … Stiu ca de mici copii suntem aruncati intr-un malaxor care educa mintile , o educatie care exclude alegerea , suntem mici iar atunci cand crestem si ajungem la varsta alegerilor intre ce si ce ? Intre doua lucruri insuflate de societate in tine , intre doua lucruri dorite de ei pentru tine … Liberul arbitru este un concept tare perfid, eu cred ca in realitate ai o singura sansa de a pune totul sub semnul intrebarii pentru a putea cu adevarat afla ce iti doresti tu in viata .
Cati oameni nu mor de tineri mergand pe drumul asta al compulsiunii , al lucrului bine facut si asezat cu grija in noi , cu pietate , in fiecare zi a existentei noastre? Cati oameni nu se trezesc pierduti si lipsiti de vise, lipsiti de implinire , tocmai atunci cand ar trebui sa fie impliniti ? Ma gandesc ca exista un defect in noi ceva care ne impiedica pur si simplu sa ne vedem de lumea noastra si sa fim cu adevarati fericiti. Am invatat ca fericirea inseamna o familie , un copil , o masina si concedii in destinatii corporatiste, muraturi toamna , sarabatorile in familie si procrearea orgiastica a unor idei vehiculate in societate … dar asta inseamna fericire?
Mi se pare ca este ca si cum ai lasa o haina , haina ta la care ai lucrat fiecare cusatura si imbraci fashul ala de plastic colorat pentru a putea sa intri’n sala de ballroom a vietii , sa fii bagat in seama. Esti cuantificat dupa numarul de culori de pe tine si dupa verigheta de pe deget dar in realitate asta te defineste ? Cand parasesti dansul ala obosit si pleci de acolo uiti intr-un cuier haina aceea mica si peticita la care ai lucrat atata timp… Haine de firma ce te imbraca, iti acopera celulele si dau forma si culoare corpului si viselor tale , dar invariabil undeva in viata ta , ramane atarnata intr-un ungher haina ta mica si frumoasa, acum prafuita si scorojita .. O redescoperi tarziu, mult prea tarziu aruncata neglijent de gardienii vietii tale intr-un colt…imbatranita si lipsita de culorile moderne… Te uiti la ea si ochii ti se umplu de lacrimi , iti vin in minte visele acelea colorate , iar narile se umfla la parfumul acelei mici haine ….
Ciudati suntem noi oamenii , construim sali de viata si culoare in care primim la intrare hainele unei vieti ce nu ne apartine si ce lasam in urma ? Lasam in urma propriiile noastre vise ascunse in niste haine de copil demodate si brandless … Cred ca fericirea incepe acolo unde reusesti sa pastrezi aceasta haina cu tine, sa o ingrijesti si in fiecare zi sa cosi un centimetru de vise la ea..acolo unde ea devine brandul tau si alegerea ta … Cred ca nimic nu este mai cumplit decat sa fii gol , ascuns in faldurile stralucitoare ale unor haine care nu iti apartin ..pentru ca mai devreme sau mai tarziu , iti va fi dor de pielea ta, de haina ta de acasa..la care ai lucrat si ai aruncat in ea toate visele tale …Nu inteleg de ce dezamagirea ne arunca in conformism, de ce raniti incepem sa devenim ca ceilalti ? Ne aruncam intr-o trupa diforma si zgomotoasa in care nu auzim nimic , in loc sa tipam tare gandurile naostre , cuvintele noastre …
si sa ne zbatem sa fim noi…
Este ca si cum odata cu prima dezamagire apare glasul acela care iti spune , ti-am spus eu ….Ne este frica sa devenim noi insine si ne bazam pe societate , exact pe cel mai anamorfic lucru sa ne ofere identiatea vietii noastre , iar ceea ce primim in schimb poarta sintetic numele de viata …. ”
Unul dintre oamenii pe care ii citesc . Cu drag .
Revin cu o completare/solutie : in scurta vreme incepe scoala . Printre putinii parinti ce isi mai duc odraslele la scoala , vom vedea si bunicii , bunicutele sau “bonele” . Aceleasi pesonaje ii si recupereaza . Opriti-va din ceea ce faceti cateva minute . Veti vedea acesti copii cum , ajunsi acasa , arunca ghiozdanele si fie se pun in fata consolei de jocuri , fie deschid un “comp”, fie zac in fata blocului . Putini , merg la scoli denumite pompos “after school” . Si mai putini dintre cei ce merg acolo , invata sa faca si altceva decat sa danseze , sa faca origami sau mai stiu eu ce “trend-icosenii” impun vremurile ca moda . Daca am gasi resurse pentru ca fiecare copil sa fie monitorizat sau consultat de un psiholog , poate ca pe noi , ca parinti responsabili ce ne pretindem , ar sti cineva sa ne ajute sa descoperim ce valente poseda odrasla . Si poate ca nu i-am mai “trimite” la drept cand ei ar fi mecanici ff buni , sau la medicina , cand de fapt , acel copil poate fi un bun etolog , ca si asa lipseste din lista joburilor romanesti , in contextul dramei copilului Ionut .
Cit de normala este dorinta de a nu-ti schimba meseria dupa 10 ani?
Este aceasta dorinta ceva bun? Ceva ce ajuta un tinar?
Mike, George,
Azi schimbarea domeniului profesional e o moda izvorata dintr-o necesitate acuta, se topeste icebergul…
Pur economic – angajatorului ii trebuie mai putini oameni, dar care fac mai multe, iar aceasta polivalenta ii permite angajatului sa supravietuiasca fiind valid pentru o gama mai larga de posturi.
Psihosocial – ambii isi gasesc noi valente, se descopera pe ei insisi, joaca un puzzle mai interactiv, isi largesc orizontul, “life as a learning oportunity” – cum bine zice amicul tau C Steele, Mike, nu?
Azi intervievarea unui tanar absolvent se centreaza pe “cat de rapid inveti” si mai putin pe “cat ai invatat pana azi”.
Sa se duca la orice specializare, dar nu in Romania! In Vest, oriunde reusesc sa obtina o bursa de studii.
Si evident, sa nu se mai intoarca in mizeria asta!