(o cronica subiectiva)
Nu stiu daca “gardin” inseamna ceva in vreo limba sau daca are o legatura cu “gradina”, asa cum pare; m-am uitat si pe Internet si nu am gasit cuvantul asta. E drept, am renuntat repede, poate ca m-as fi lamurit pana la urma daca mai insistam. Asa ca nu stiu de ce se cheama astfel micul restaurant de langa Arcul de Triumf, intre Kiselev si Ion Mihalache. Nu stiu nici de ce i-au prelungit numele cu un “The original restaurant” si daca accentul aici este pe conotatia “veritabil” (o fi incercat cineva sa-i copieze?), sau pe cele de “deosebit” sau “extravagant” – nu e cazul!
De fapt, Jadoo (o sa-i folosesc denumirea prescurtata) e mai mult o terasa acoperita (functionala si iarna) cu trei foarte mici sali la etaj, in care se pare ca nu se duce mai nimeni vreodata. Pacat de ele, pentru ca sunt frumoase si ca se ajunge acolo pe o scara superba de lemn, din alte timpuri, fiind vorba de o casa veche. Terasa e destul de placuta iarna si toamna, cand e frig afara si vezi cum ploua sau ninge prin peretii de sticla. Vara, probabil, multi ar prefera o terasa deschisa, nu una semiacoperita. Oricum, e destul de confortabila, desi e foarte lunga si ingusta si chelnerii trebuie sa faca drumuri lungi, adesea in viteza, ca sa ajunga pana in capat.
Amenajarea e simpla, destul de comuna, facuta cu o oarecare economie de resurse. Mesele si fotoliile sunt joase, de terasa (de gradina, cu scandurele) si sunt destul de confortabile. Locul pare destul de curat in mare, pe unde umbla clientii, si ceva mai putin prin locurile in care se uita in special un carcotas care cauta nod in papura cand scrie o cronica despre restaurantul respectiv. Vesela e in ton cu atmosfera fara mari pretentii, insa tacamurile sunt dintre cele mai ieftine si de calitate proasta.
Jadoo e, mai degraba, un restaurant de proximitate in care vin cei din zona (oameni instariti, in general) sa manance fara prea multe complicatii. Intr-adevar, am vazut oameni de toate varstele, si romani si straini deopotriva, multi cu familia pe vreo trei generatii, unii cu copii chiar foarte mici, semn ca erau obisnuiti ai locului.
Meniul e lung, am numarat peste 130 de feluri, si e aproape in intregime italian, cu mici insertii de gen ciorba de burta, pastrama, tochitura si saramura. Gasesti acolo toate felurile si combinatiile standrd, cu riscuri minime sa dai peste ceva despre care sa nu fi auzit: antreurile binecunoscute, pizza, orez si paste, “ficatei, ciupercute si cascaval pane”, salate, ciorbe, destul de multe feluri de peste si fructe de mare si multe carnuri din care unele descrise destul de atragator.
Eu am fost de doua ori la Jadoo, inainte de a scrie. Prima data am asteptat foarte mult, un chelner a venit abia dupa un sfert de ceas si primul fel a ajuns dupa trei sferturi. Nu e de mirare, pentru ca erau doar doi chelneri la o sala cu vreo 70 de locuri, din care mai mult de jumatate erau ocupate. A doua oara au venit mult mai repede, si chelnerul si felurile de mancare, probabil ca si pentru ca era mai gol. Am apreciat efortul chelnerilor de a ramane amabili in ciuda oboselii care li se citea pe fata. Cred ca si-ar dori foarte tare niste colegi, pentru ca eu i-am vazut tot timpul alergand si incercand sa faca mai multe lucruri deodata si sa vorbeasca cu cate doi clienti in acelasi timp. Asta inseamna ca timpul de asteptare poate sa fie foarte diferit de la o zi la alta. Noi am mancat intr-o ora si jumatate in prima zi si intr-o ora a doua oara. Oricum, destul de mult pentru un restaurant la care te duci mai degraba sa-ti astamperi foamea si nu pentru cine stie ce delicii culinare pe care sa vrei sa le savurezi in tihna.
Am luat niste midii destul de banale dupa gustul meu, preparate “la prima mana”, adica fara prea multe fasoane. Prima data cand am mancat asa ceva, undeva in Franta, chiar pe malul oceanului, am avut un mic soc, nu dintre cele mai placute: am vazut cum au luat scoicile inca vii, le-au aruncat intr-un vas cu apa clocotita, fara absolut niciun condiment sau adaos, le-au fiert putin, dupa care mi-au pus oala direct pe masa, urmand sa mi le iau singur de acolo si sa mi le pun in farfurie pe masura ce le mancam. M-am mai uitat o data in oala ca sa fiu sigur, si, intr-adevar, nu mai era nimic altceva langa scoicile acelea. Eu nu am putut manca nici macar o jumatate de molusca, mi s-au parut ca nu au niciun gust. Degeaba mi-au explicat frantujii ca asa si trebuia sa fie, intentionat au pus doar apa chioara la fiert, “ca sa ramana gustul pur al animalutului” (les betes).
Nu stiu daca cheful de la Jadoo avea acea reteta in minte cand mi-a preparat midiile, pentru ca nu am primit doar apa chioara, dar nici mare diferenta nu era. Asa ca m-am lipsit de puritatea gustului de molusca si am trecut direct la o pastrama de berbec destul de tare si cu zgarciuri, insa pe care am mancat-o aproape pe toata, ca mi-era foame. Si muschiuletul de porc al invitatului meu a fost destul de banal, asa ca prima masa la Jadoo a fost declarata ratata, desi am comandat la recomandarea chelnerului. “Recomandare” e un fel de a spune, pentru ca am obtinut niste indicatii dupa multe insistente. La inceput nu a vrut cu niciun chip sa ne recomande ceva, ba chiar s-a enervat, apoi cred ca a spus ceva la intamplare, doar ca sa nu-l mai batem la cap.
A doua oara am luat un peste si spanac cu usturoi ca garnitura si file de vita Voronov cu legume. Dorada a fost destul de bun, la fel si spanacul, insa vita a fost o surpriza de proportii (adica foarte buna!) – era ultimul lucru de care m-as fi asteptat sa-mi placa la Jadoo, mai ales ca de la masa vecina tot auzeam niste comentarii destul de critice la adresa mancarii de acolo, in general (am tras cu urechea … L). Si legumele au fost foarte bune, facute cu un sos din coniac, mi s-a spus.
Preturile nu sunt mici la Jadoo Gardin. O masa cu antreu, carne sau peste, desert, apa, un pahar cu vin si cafea are sanse mari sa sara de 100 de lei de persoana. Antreurile, salatele, pastele, orezul si pizza sunt pe la 20 de lei portia, carnea pe la 40 (surprinzator, porcul e mai scump decat vita) iar pestele si fructele de mare pot depasi 60 de lei.
In concluzie, cred ca sunt putini cei care gasesc o motivatie suficient de puternica pentru a merge la Jadoo Gardin (The Original Restaurant) altfel decat pentru ca sunt in apropiere si li s-a facut foame. Insa nici nu cred ca patronii de acolo si-au propus altceva si nici nu cred ca ar avea multe motive sa-si propuna, atata vreme cat se gasesc clienti destui in cartier si pare sa fie o afacere profitabila. Cu alte cuvinte, Jadoo e un restaurant cuminte, care nu vrea sa-si asume riscuri inutile.
