Am gasit azi cateva file dintr-un caiet de acum vreo 30 de ani, in care imi propusesem sa tin un jurnal cu lupta omului cu calculatorul, chiar pe la inceputurile lui. Le fac cadou celor din noile generatii, care nu inteleg titlul articolului fara sa se uite pe Google.
La cateva luni dupa revolutie am infiintat mai multe firme, printre care si Ciel, care face si acum software de contabilitate si de business. Departamentul de asistenta telefonica a clientilor era in una dintre camere, si cand auzeam chicoteli si rasete infundate de acolo, toti ne adunam asteptand sa puna telefonul in furca si sa vina sa ne povesteasca.
Multi oameni si-au luat atunci primul lor calculator, tocmai ca sa aiba programele de contabilitate. Asa ca cea mai mare parte din timpul celor de la asistenta era ca sa le spuna cum sa foloseasca calculatorul, pana sa ajunga si la instalarea softului nostru. Asta cu cei care decideau sa cumpere si calculatorul, evident, pentru ca erau destui care credeau ca e suficient sa ia dischetele Ciel ca sa dea drumul la contabilitate. Cand aflau ca softul nostru nu merge decat pe un calculator, ii puneam in dificultate, mai ales ca nu prevazusera acel detaliu hard in buget.
A fost greu sa-i convingem pe cei de la departamentul de asistenta ca toti cei care ii suna vorbesc serios si ca trebuie sa fie rabdatori. Si, mai ales, sa acopere receptorul cand izbucnesc in ras.
- Nu merge, nu porneste imprimanta, calculatorul bazaie dar ecranul e stins!
Procedura pentru cei de la client service era sa traga adanc aer in piept, sa ramana calmi si sa puna un sir de intrebari care incepeau cu:
- Ati verificat, e bagat firul in priza? E deschis calculatorul, ati apasat pe buton? E vreun fir intre calculator si imprimanta, in afara de cel care duce la priza?
La inceput le-a fost jena sa puna intrebarile, insa in scurt timp s-au convins de eficacitatea lor… I-am rugat sa tina un jurnal cu discutiile mai savuroase cu clientii, si chiar au scris o vreme in caiet, dar dupa ce s-au inmultit si ei si clientii, aveau din ce in ce mai putin timp. Apoi au uitat de el cu totul. Credeam ca s-a pierdut definitiv, dar iata ca l-am gasit acum, din intamplare.
Cel mai amuzant era la instalare. Oamenii veneau la noi, luau o cutie frumos colorata cu trei floppy disks de 5 in ea (cele in carton, la inceput, apoi am trecut la cele de 3, de plastic) si un manual destul de gros, dupa care se duceau acasa si instalau, adesea cu noi pe telefon, cand nu se descurcau.
- Sa stiti ca am bagat discul dar nu merge! Face pac-pac-pac, pac-pac-pac. Abia am reusit sa il bag!
I-a luat ceva timp baiatului de la asistenta sa se prinda de ce face pac-pac-pac, si printr-o intuitie geniala l-a intrebat daca a scos discul din plicul de hartie inainte sa-l bage in calculator.
- Nu, nu l-am scos, ca in carte scrie ca sa introduc discul, nu sa-l scot din plic!
- Da, asa este, o sa corectam! Acum vedeti ca e intr-un plic de hartie, acela e doar de protectie. Scoateti-l si apoi introduceti discul in fanta!
- Da, asteptati putin!
Sta baiatul si asteapta la telefon, sta, sta…
- Gata, l-am bagat, dar acum face si mai tare, si e un sunet diferit, mai infundat: poc-poc-poc, poc-poc-poc…
- Bine, scoateti discul si sa o luam de la inceput!
- Dar nu mai iese! S-a dus acolo inauntru…
Dar deja o alta banuiala incolteste in mintea asistentului:
- Hmmm, dar de ce v-a luat atat de mult timp sa scoateti plicul, ce i-ati facut?
- Pai pana am gasit un foarfece…
- Pai ce sa faceti cu foarfecele?
- Pai cum, sa scot plicul de protectie, cum ati zis! Am incercat sa dezlipesc cartonul, dar nu a mers, asa ca l-am taiat cu foarfecele!
- Cartonul, spuneti? Ce culoare avea cartonul?
- Negru, toate trei sunt negre!
- Vreti sa spuneti ca ati taiat cartonul negru, ati scos un mic cerculet de plastic negru din el si l-ati introdus in fanta?
- Pai nu asa ati spus???
Dupa asta a intrat in procedura si “Scoateti plicul alb de hartie, dar lasati cartonul dreptunghiular asa cum il gasiti!”
Kitul de instalare era la inceput pe trei floppy disks de 5, dupa cum am spus.
- Nu merge! Primul disc a intrat foarte usor, fara nicio problema. Al doilea cu mare greutate, abia am reusit sa-l bag, dar nu sunt sigur ca a intrat pana la capat. Dar al treilea nu intra nicicum, sub nicio forma!
Altul:
- Va rog sa ma ghidati cu instalarea, sa nu gresesc cu ceva…
- Sigur, haideti sa incepem! Vedeti ca sunt trei discuri. Scoateti plicurile albe de la fiecare, dar nu va atingeti de cartonul negru! Buuun, acum luati discul pe care scrie 1 si introduceti-l in fanta, dar nu care cumva sa le introduceti si pe celelalte doua. Le lasati pe masa, pana va spun eu ce sa faceti cu ele!
- Gata, l-am bagat!
- Buuun, acum inchideti usita!
- Da, imediat, asteptati putin… Gata, am inchis-o!
- Hmmm, ce ati facut, mai exact?
- Pai am inchis usa, cum mi-ati spus!
- Care usa?
- Cea de la birou, ca una singura am. Nu trebuia???
- Ba da, ba da, foarte bine ati facut! Acum vedeti ca deasupra fantei e un fel de maner, cam ca la teava de gaze, e orizontal acum…
- Da, da, il vad!
- Acum dati-l sa vina in jos, sa fie perpendicular pe fanta!
- Gata, l-am dat!
Da, floppy-urile de 8 si cele de 5 ne-au colorat viata. Dar cele de 3 deja nu au mai fost la fel de amuzante…
Comentarii (2)
În orice domeniu există dispozitive pe care tehnicienii din acel domeniu le pot folosi foarte bine, dar ele nu sunt destinate publicului larg. De asta dischetele de 3,5 n-au mai fost amuzante, ele erau de-acum destinate și publicului larg.
Există și o improvizație tipic românească, atât de tipic românească încât nici nu mai e percepută ca improvizație: personalul care urma să folosească acele dischete ar fi trebuit instruit în prealabil, de către un tehnician venit la fața locului exact în acest scop.
Se poate servi cafeaua pe acele suporturi chique