Am facut pe site-ul meu o sectiune in care pun anunturi de la unele dintre joburile pentru care facem recrutari. Nu toate au numele angajatorului si multe detalii, din diferite motive. Noi nu avem obsesii legate de confidentialitate, ba dimpotriva, ori de cate ori putem pune numele clientului (angajatorul) de la inceput, si toate celelalte detalii, inclusiv salariul, o facem. Insa de multe ori angajatorul ne cere sa nu-i divulgam numele de la inceput, ba uneori nici macar detalii care ar putea duce la banuirea lui. Are fiecare socotelile lui in aceasta privinta, desigur!
Asadar, de multe ori trebuie sa jonglam cu putinele informatii pe care le putem comunica, in asa fel incat sa fie cat de cat clara atractivitatea jobului, dar sa avem grija si de sensibilitatile clientului, pe de alta parte.
Dar adesea putem folosi asta si in avantajul nostru, scapand de niste candidati care, cel mai probabil, mai mult ne-ar incurca, si fara ca ei sa-si dea seama. Cateodata strecor in text cateva cuvinte sau formulari care, catorva, nu multi, le aprind niste beculete. Altora nu. Si noi ii asteptam pe cei cu beculetele, dupa cum usor se poate intelege… Ceilalti stramba din nas neinteresati, sau, daca au mai mult timp, ne scriu comentarii ironice legate de anunturile noastre si de profesionalismul nostru, in general.
Si pozele au rolul lor in scanariul acesta, desigur! De cate ori pun un anunt, imediat incepe sa se reverse un val de reprosuri si de zeflemeli, pe de o parte, dar si de sfaturi despre cum ar fi mai bine sa scriem anunturile, pe de alta parte.
Iata un mesaj din aceasta a doua categorie, unul foarte politicos si constructiv, de la o cititoare care chiar a vrut sa-mi faca un bine, si careia ii multumesc din nou, aici, pentru asta!
Simate Domnule Butunoiu,
Primesc de ceva timp aceste mesaje si am observat ca in ultima perioada includeti si fotografii. Este de apreciat ca incercati sa adaugati elemente noi mesajelor, desi fotografiile nu sunt intotdeauna cele mai potrivite. Un exemplu este cea de mai jos. Nu imi dau seama daca ar trebui sa zambesc sau sa ma identific cu acea persoana atunci cand citesc anuntul. Nu cunosc niciun HR Director care sa arate asa in pauza de masa si cred ca sunt putini si cei care ar gasi imaginea amuzanta intr-un astfel de anunt.
Asocierea intre un Director de HR regional si o tanara stand pe baloti de fan este nu numai nepotrivita, ba chiar jignitoare pentru oameni de conducere in HR. De asemenea, parerea mea este ca alimentam un stereotip conform caruia oamenii de HR sunt femei. Este adevarat, cei mai multi profesionisti si manageri in domeniu sunt femei, dar nu numai. Va ofer acest sfat nesolicitat pentru ca imi imaginez ca trimiteti aceste mesaje unei liste extinse de distributie si cred ca dumeavoastra sau echipa care pregateste aceste mesaje poate face o treaba mult mai buna. Un designer bun va poate reinventa aceste email-uri complet, precum si website-ul, si v-ar putea aduce mai multi candidati potriviti.
Cu stima,
M
Insa nu am luat poza la intamplare, nu e prima poza cu o fata frumoasa care mi-a cazut in mana, si hai cu ea in anunt! Nu, am cautat una cu o fata frumoasa (dar putea sa fie, la fel de bine, si cu un baiat frumos si nepasator, dar pozele cu ei sunt mai rare) pe camp, la o ferma, pe niste baloti de paie… In anunt am scris “Cautam un Director pentru o companie multinationala, unul dintre gigantii mondiali din domeniul resurselor naturale (commodities)“, dar nu am scris ca e unul dintre marii traderi de cereale, pentru ca acestia sunt doar vreo doi, trei in Romania, si toata lumea s-ar fi apropiat prea tare de ce nu trebuiau sa afle chiar din prima. Si asa am mai scapat de cativa candidati frustrati, dupa cum am spus…
La fel am facut cand am pus o poza dintr-un supermarket, sau una cu fiordurile norvegiene, greu de confundat, atunci cand cititorii cautau jobul prin cu totul alta parte, cu harta in mana.
Prin urmare, cei care imi acorda putina incredere si nu sunt convinsi, ab initio, ca pozele cu fetele cu sani mari au legatura doar cu “imaginatia mea bolnava”, cum mi-a scris cineva, ci si cu jobul, s-ar putea sa fie mai castigati… 🙂
Comentarii (19)
Tuturor ne plac femeile frumoase,o masina scumpa,un vin bun si asta nu e discriminare si doar natura umana,cat despre conditiile din casa mea care le consider eu bune sunt de acord.
Daca nu-ti place “casa” mea nu te oblig sa vii s-o vizitezi!
Cat despre fatarnicia pe care o afiseaza unii in public si adevaratul caracter nu mai zic (Pomohaci ).
Asa este, evident! De parca vituperatorii de aici nu tot pentru asta muncesc si isi dau sufletul prin frmele acelea… 🙂 🙂 GB
Treaba asta se discuta acu 20 de ani in State, asa ca mi se pare amuzant cum oameni care se cred inteligenti ca GB pot fi atat de inapoiati in gandire. In nicio tara vestica n-ar fi acceptat un asemenea anunt. Un simplu Google search te-ar lamuri.
Treaba e simpla si logica – daca vrei sa atragi performanta, mesajul de recrutare e cel mai bun mijloc.Oamenii care ar aplica pt o pozitie promovata astfel sunt poate fix aceia pe care ii ratezi, pentru ca nu imi imaginez nici un om competent si cu valorile acasa aplicand pentru o mizerie din asta. Argumentul cantitativ (”atrag mai multe CV-uri’) nu face dacat sa confirme ca masele reactioneaza la anunturi ieftine, in timp ce oamenii de calitate mai rar.
Am citit multe postari de pe blogul asta si am vazut transformarea ta, GB, dintr-un om decent, cu capul pe umeri, intr-un cinic arogant si sexist. Pentru ca da, cand ai sa iti confrunti propriile bias-uri si ai sa iesi din aura falsei certitudini cu care te inconjuri mereu (daca se va intampla asta), ai sa-ti dai seama cat de idiot si sexist e anuntul cu poza asta. E de Daily Mail, mai rau decat Can-Can. Dar nah, daca asa merge businessu in Ro, ce sa zic, good luck perpetuating the problem!
loosen up a bit, please! recomand life coaching cu Remi Gaillard 🙂
D. Butunoiu are tot dreptul să considere tânăra din imagine femeie (fată?) frumoasă. Chestiunea e cred că nu are dreptul să bage altora pe gât această idee(percepție). Dincolo de ce se mai găsește la hiperlegătura în cauză. D. care semnează Un domn e scurt și la obiect(și bineînțeles, ca atare, profund incorect politic și totodată inteligent)
Imi aduce aminte de Intentio operis, intentio lectoris si intentio auctoris de Umberto Eco. 🙂
Marturisesc ca eu m-as fi gandit la Playboy, ca doar si femeile sunt o resursa naturala pe care nu o pretuim indeajuns…noi, barbatii 🙂
Lasand la o parte gluma misogina…scuze doamnelor !…pot sa spun ca inca nu am vazut in UK, si nici chiar USA, stilul acesta de publicitate in HR. E ceva din gama testelor de inteligenta “Daca alergati la un maraton si-l depasiti pe cel de pe ultimul loc, pe ce loc sunteti ?” despre care Plesu spunea ca pe el il scot ca fiind prost de fiecare data, ca intotdeauna e vorba despre o smecherie, nu despre inteligenta…asa zicea Plesu cand l-a intrebat Liiceanu chestia asta intr-o emisiune.
Am intrebat o doamna care lucreaza in Danemarca in HR la o foarte mare companie (gandest-te la o poza cu multe containere in port 🙂 ) ce crede despre aceasta strategie. Mi-a spus ca daca ar concepe un anunt cu o d-ra la plaja in port printre containere, a doua zi si-ar cauta job…in afara Danemarcei.
Cred ca face parte din ceea ce se vede pe la targuri si expozitii: in Europa de V vezi hostesse imbracate decent, nu din cale-afara de dragute, dar fasnete ! In Europa de E, si mai ales Rusia si mai incolo de ea, zici ca esti la o petrecere a lui Hugh Hefner ! Tot timpul, est europenii trebuie sa iasa din normalitate !
In URSS fetili au doua joburi: Demi,respectiv de noapte
Nici eu nu as fi facut asta daca eram angajat la o companie. Dar eu nu sunt. GB
Tocmai de-asta e si mai rau. Daca facea Pedersen asta, lumea zicea “uite si la astia”, mai putini ziceau “stie Mona ce face gasca ei ?”, iar foarte putini stiau cine a dat de fapt cu bata in balta. Cand brandul businessului e sinonim cu brandul personal al fondatorului trebuie sa fii atent si cum mergi pe strada. Ca angajat te mai poti recupera pe la altii (vezi povestea cu CEO de “meserie” din Ziarul Fin de vineri a lui Hostiuc), ca antreprenor e mai greu.
Anunturile cu ghicitori ar putea sa prinda la entry-level si lower-middle…e eye-catching, e incitant…dar la seniori “adevarati” mai greu…risti sa pierzi oameni altfel buni si sa atragi amatori de romane politiste. Sa stii sa citesti printre randuri e un punct forte, dar pana la o limita, dupa care devine o slabiciune pt ca vezi teoria conspiratiei peste tot.
Povestea cu clientul care nu vrea sa se stie ca e in cautari e atat de puerila (clientul e pueril, de fapt), pt ca de foarte multe ori agentia de HR le spune candidatilor pe care-i considera premium ce si cum in momentul in care simte ca-i pierde…evident nu e profesionist, dar banii din fee vorbesc. Mi s-a intamplat asta de multe ori si la agentii altfel serioase. Sa nu mai vorbim despre cazul in care esti prieten cu cine trebuie in agentiile de HR, ca atunci afli printre primii ce si cum.
Am scris de o suta de ori, si aici, pe site, si prin alte parti, ca ma bucar sa ii pierd pe cei care nu mai vor un job pentru ca nu le place cum e formulat sau ilustrat anuntul, sau ca nu le place mutra recrutorului… GB
Ma indoiesc puternic ca HRul de la HQ Cargill, Bunge, Glencore, AMD, etc stiau sau au acceptat forma de promovare gen GB. Chiar daca le era prezentata inteligent, riscurile de imagine asociate erau prea mari. Plus ca nu cred ca ar fi fost incantati de ideea ca si criteriu initial de selectie a interpretarii artisitice a compozitiei “Fata texana pe baloti de paie”, faza de maturitate deplina a artistului. Cum am mai spus pe aici si peste tot unde mai postez, acestea sunt strategiile pietelor imature. In USA te trezeai cu un proces de discriminare pt poza asta de la o femeie obeza, o negresa, o asiatica, un barbat negru, etc. De-asta pe o piata matura lucrurile nu se petrec ca pe taramul lui Pop-Genunche, iar traderul ala mare nu accepta in ruptul capului ideea ta de promovare.
Nici pe mine nu ma intereseaza milioanele clientilor arabi care nu vor sa manance la un pranz cu mine un muschiulet de porc impanat. Imi raman regiile autonome…pt palmares.
Keep walking, Sir !
Bine, daca o fata frumoasa pe un balot de paie “aduce riscuri de imagine prea mari”, ocupa-te tu de obeza ta negresa si asiatica, eu o sa raman in continuare cu fata frumoasa si cu balotul de paie si o sa pun toata viata numai poze cu ea, si fiecare, eu si cu tine, adica, ne vedem de ale noastre. Si eu o sa fac in continuare numai ce vreau eu pe site-ul meu si cu viata mea, numai eu decid ce si cum scriu, nu imi va da nimeni un manual de proceduri. GB
Imi cer scuze ca am murdarit siteul cu prezenta mea. Promit ca nu se va mai repeta. Imi asum vina de a fi considerat acest site ca o zona de debate si nu un curs nord-coreean de proceduri despre cum candidatii trebuie sa faca viata HRului cat mai usoara.
Adieu, Votre Majeste !
PS 1: puteai pune pe balotii aia orice, de la un caine la un copil…prostii se uitau la caine (decolteu), iar desteptii isi dadeau seama ca filmul e despre paie, cainele e fenta…iar ideea o puteai folosi de la Viena la L.A. Punand acolo o fata de Playboy, ideea e buna de la Otopeni la Caracal.
PS2 : am intrebat 7 oameni de HR de calibru din UK si Canada (au si altii mailuri si bloguri) ce cred despre promovarea cu fata. Niciunul nu a spus ca ar face asta pe pietele lor, mai ales pt un client greu.
PS3 : daca mai aveam indoieli, acum mi s-au spulberat, GB nu o sa fie furnizor in RO.
Omule, aia din poza e o fata frumoasa. Daca pentru tine orice fata frumoasa si senzuala e “o fata de Playboy”, sa-ti fie de bine, pune tu pe site-urile tale ce crezi ca e mai bine sa pui, eu pun pe ale mele ce-mi place. Si da, am scris si mai inainte, dar nu ai retinut, ca daca faceam un anunt sau scriam ceva pe site-ul altcuiva, respectam regulile lui. Evident ca cei 7 de calibru ti-au dat raspunsul asta, nu cred ca s-ar astepta nimeni la altceva. Si eu as fi facul la fel, ti-am spus, daca as fi fost angajat. La mine pe site va fi tot timpul discriminare, vor fi intotdeauna mult mai multe poze cu fete frumoase decat cu fete urate, si mult mai multe cu pantaloni scurti decat cu deux pieces, fusta si taior gri, care dau mana cu barbatul in costum, uitandu-se amandoi la un grafic cu o sageata in sus… GB
George, siteul asta nu e in subsolul case tale, e imaginea ta publica. Ce pui aici e luat in sens profesional de clientii tai…si daca tu nu vrei. Si te asigur ca la un HQ greu din vest nimeni nu gusta chestia cu poza…in multe cazuri poate fi vorba despre exact ce vorbeam cu Mike: corectitudinea politica aplicata cu barosul.
De 6 luni studiez profiluri de agentii HR din Ro pt ca mi s-a bagat pe gat pe gat un proiect de 2018 de care m-am ferit ca de dracu si ma-sa la un loc pt ca stiu ca nu voi gasi oameni in RO decat extrem de greu si prefer expatii: chimisti, metale grele, raportare financiara stil american, lucrari de earthmoving cum nu s-au mai facut in Ro de 40 de ani etc. In fapt asist HRul britanic in “exotic country” din postura de roman. Evident, ei merg pe ideea local branchului unei internationale, eu cred altceva. Daca eu le spun ca GB e bun si el foloseste in anunt o poza cu o fata in pantaloni scurti printre eprubete, eu ajung sofer de Uber.
Da, e imaginea mea publica, dar nu am doua, una profesionala, pe care sa o expun, si una personala, pe care sa ma straduiesc sa o ascund daca cred ca nu face bine la business. Si stiu foarte bine ca nu face bine la business sa scriu asa ceva si sa fac tot ce fac eu, ce scriu acum, de pilda, dar nu-mi pasa prea tare. Si da, sunt destui care nu lucreaza cu mine din cauza asta. Foarte bine, sa lucreze cu cine le place lor, e normal sa fie asa, dar eu nu o sa spun in public ce vor ei sa auda doar ca sa-i adaug la lista de clienti. Si stii si tu foarte bine ca anunturile mele au mult mai multi cititori, atrag mai multe CV-uri, si ca, pe de alta parte, pe candidatii care renunta sa mai aplice pentru ca sunt deranjati de formele anuntului e mai bine sa nu-i ai in firma, nu cred ca e cazul sa-ti explic acum de ce… GB
Ultimul răspuns marca GB (omul, nu tara!) este absolut delicios
E ca pro tv-ul. El asta da pentru ca asta poate. A creat anunțul criptic si sexist ca asta e cererea publicului. Si el nu se schimba sa il educe. Nici nu ar avea cum, e clară preferința lui pentru fete frumoase, sa nu uitam ca romania e plină de fete frumoase. Un fel de omul potrivit la locul potrivit. Arivistul clasic.
Iar semnătura dupa fiecare comentate e delicioasa. Daca nu e clar ca e el?!
GA
Inteleg ca si Isarescu merita acelasi loc cu smoala unde ai vrea sa ajunga GB, nota bene..dar nu pe diagonala, cu atentie lectura, nu in pasul diapazonului ! http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22073883-isarescu-catre-bancheri-scoala-nu-aveti-incotro.htm