În comunism, tot ce era occidental – și american, în special – era rău și trebuia înfierat adânc, desigur. Orice, de la idee, la denumire, la revistă și până la mâncare și îmbrăcăminte. Prin urmare, când Partidul lăsa să treacă ceva cu nume, sau chiar cu iz american, mirare mare era, întrebări nesfârșite de ce oare, și chiar speranțe.
Vă imaginați, așadar, ce șoc a fost când într-o zi a apărut în televizor o știre că în Patrie va fi adus ceva foarte special, și anume corn flakes! Cred că erau anii 70, îmi aduc aminte că eram în primii ani de școală. Da, exact cu denumirea aceasta!
Uluiala a fost generală și vestea s-a răspândit ca fulgerul. Nu despre produs, că nimeni nu știa ce este, ci despre denumirea lui în engleză. A apărut și în ziare, au repetat informația în televizor de multe ori, de a crescut exponențial audiența știrilor, toată lumea stând lipită de ecran ca să audă cuvintele acelea englezești, și eventuale amănunte suplimentare.
Campania asta a ținut vreo șase luni înainte să apară primele pungi prin magazine. Oricum, foarte rare și foarte puține, trebuia să te ai bine cu vreo vânzătoare de la anumite magazine ca să faci rost de una.
Și la noi în sat se vorbea despre asta, desigur. Și singura speranță era la taică-meu, cum altfel, fiindcă doar el trecea de marginea satului și cu altă treabă decât mersul la spitalul din Târgu Bujor.
Și da, după câteva luni, s-a întâmplat! Taică-meu a venit acasă nu cu una, ci chiar cu două pungi de corn flakes!!! Vestea s-a răspândit și oamenii s-au adunat în fața casei. Câțiva vecini și alții vreo doi, trei, nu se știe după ce criterii aleși de maică-mea, au fost primiți în casă pentru o degustare. Ceilalți au rămas dincolo de gard.
S-au aliniat toți și au așteptat într-o liniște deplină până a apărut maică-mea cu câțiva fulgi pe o tavă. Cred că-i numărase, să fie cam trei sau patru pentru fiecare. Și au gustat. Luat câte unul, îl mestecau îndelung, se uitau la maică-mea, se uitau la ceilalți. Maică-mea îi urmărea cu mare și îndreptățită atenție. Eu la fel, în spatele ei, și sperând să nu mai ceară și alții.
Și deodată se aude un strigăt, chiar din capătul șirului: mămăligă! E mămăligă, coaja care rămâne pe ceaun după ce torni mămăliga! Vreo doi sau trei, după ce și-au revenit din șoc, au încuviințat, i-au dat dreptate. Dar ceilalți nu.
Cei din stradă au fost informați, apoi vestea a ajuns până în capătul satului, și de acolo a ajuns la Vârlezi, și chiar la Târgu Bujor, peste câteva zile. S-a vorbit mult despre asta luni de zile, da, țin bine minte.
Nu-mi mai aduc aminte să fi văzut vreodată după aceea vreo reclamă la ceva american, fie el de mâncare, de pus mâna pe el, limba, sau doar de văzut de departe. Și, oricum, la un moment dat, nu după mult timp, corn flakes au dispărut cu totul. Nici nu s-a mai vorbit despre ei în televizor sau în ziare. Dar oamenii nu i-au uitat…
