(o cronica subiectiva)
Oricine a fost chiar si o singura data la tara si a mancat acolo, mai ales de sarbatori, stie ca nu va gasi asa ceva in restaurantele bucurestene, si nici macar nu-si mai bate capul sa caute. De ce nu copiaza cineva pas cu pas ce se intampla la o astfel de masa taraneasca e greu de inteles. Mai ales ca sunt multi, foarte multi care ar plati dublu sau triplu numai ca sa regaseasca acele gusturi pe care nu le mai uiti vreodata dupa ce ti s-a intamplat sa dai de ele.
Ori de cate ori am auzit despre un restaurant cu « specific romanesc », mai nou sau mai vechi in Bucuresti, m-am dus. Adesea am plecat nu dezamgit, ci chiar furios de-a binelea. Mancarea e aproape identica peste tot. Nu degeaba Metro a depasit miliardul de dolari in Romania… Aceleasi icre, fasole batuta si zacusca la galetusa, aceiasi carnaciori din grasime si zgarciuri, mici, ficatei si ciupercute, toba cu gelatina, sorici transparent, legume congelate… Si doar putini se uita si pe alte rafturi decat cele pentru saraci, cu produsele cele mai ieftine posibil.
In Bucuresti am incercat sa ajung la toate restaurantele romanesti despre care vorbeste lumea. Cel mai prost am mancat la Burebista si la La Mama de langa Atheneu. A fost absolut lamentabil. Am luat mai multe feluri, pentru ca era ieftin, insa cele mai multe au ramas aproape neatinse, oricat de foame imi era. In clasamentul meu « invers », cele doua sunt urmate indeaproape de La Berbecu’, de Bistro Atheneu si de (defuncta acum – transformata in restaurant mexican) Beraria Dorobanti. Din cate imi aduc eu aminte, la toate acestea (cu exceptia « defunctului », care era, oricum, abia deschis) se manca mai bine cu multi ani inainte, probabil cand inca nu descoperisera « binecuvantarea » supermarketurilor. Cand s-a deschis primul La Mama, aproape de Stefan cel Mare, nu putini erau cei care se suiau in masina si faceau un drum lung pana acolo. la fel si la Burebista, din cate se povesteste, ca sa nu mai vorbesc de Bistro Atheneu, care era mai mereu plin. Alte restaurante la care ai toate sansele sa gasesti « in corpore » produsele si semipreparatele de la Metro si de la Carrefour sunt cele doua Case ale Jienilor, Don Taco, Livada cu Visini (sectiunea romaneasca, pentru ca acolo pretentiile se intind peste mari si tari), The Harbour si Dracula. Nici la Mon Cheri, McMoni’s, White Horse, Nicoresti sau Mama Leone nu e cu mult mai buna mancarea, insa acolo vezi macar un efort mai mare de a face ceva in plus si de a o combina un pic mai ingenios. Ceva ma aproape de ce ar putea sa fie o adevarata bucatarie romaneasca, si unde se vede si un efort mult mai consistent din partea bucatarilor, am vazut la Hanul Berarilor Interbelic, la Capsa, La Select, la Casa Boiereasca, la Jaristea, la City Grill-uri, la Bolta Rece sau la Vatra. Totusi, oricati bucatari s-ar apleca asupra unor pui si purcei de la supermarket, si oricat de priceputi ar fi acei bucatari, tot nu vor putea scoate mai mult decat ceea ce gasesti la aceste localuri cu pretentii foarte mari, de altfel. De la niciunul dintre aceste restaurante nu-mi aduc aminte de vreun fel de mancare, ceea ce inseamna ca nu m-as duce sa mananc acolo decat daca mi-ar fi foame si as trece chiar atunci prin fata unuia. Dintre restaurantele cu bucatarie romaneasca pe care le stiu eu, cele pentru care ma urc totusi in masina si strabat orasul ca sa merg sa mananc acolo (rar, foarte rar, de altfel, si mai ales daca sunt cu vreun strain curios care ia asta drept un « act cultural »), sunt: Caru cu Bere, Casa Doina, Cocosatul, Lotca, Crama Domneasca si Casa Romaneasca. Au mancare buna, destul de rar foarte buna, insa nicaieri comparabila cu adevarata mancare taraneasca, pe care o poti manca doar departe de Bucuresti. In afara de Lotca si de Cocosatul, celelalte sunt restaurante mari si strategia lor e usor de inteles. Caru cu Bere (cu cele 500 de locuri ale sale) si Crama Domneasca sunt localuri turistice, asezate in locuri frecventate de turisti, si nicaieri in lume nu li se da turistilor « de masa » ceea ce e mai bun de mancare, nu e profitabil din punct de vedere economic. Situatia e oarecum asemanatoare si pentru Casa Doina, asa ca patronii lor fac, probabil, exact ceea ce trebuie sa faca. Cocosatul si Lotca fac foarte bine, de asemenea, pentru ceea ce pretind ca sunt, asa ca nu au nici ele motive serioase sa schimbe lucrurile. Poate cei de la Casa Romaneasca ar trebui sa ofere mai mult decat o fac acum, daca vor sa convinga mai multi bucuresteni sa bata drumul pana la Otopeni pentru mancarea lor. Insa de 10 ani merg in formula aceasta si par sa se simta bine.
Daca patronii de restaurante si bucatarii ar vrea sa faca o mancare romaneasca mai buna, sau chiar mult mai buna, ar putea-o face. De doua ori m-am nimerit la cate o masa romaneasca « de protocol », adica facuta de restaurantele respective doar la cererea unor clienti simandicosi. A fost exact ca la mesele de la tara, din copilarie, si toti cei de fata au fost la fel de impresionati ca si mine. Deci se poate, si in Bucuresti. Insa patronii si bucatarii sunt convinsi sau ca bucurestenilor nu le place asa ceva, sau ca, pur si simplu, nu merita efortul. Numai ei stiu de ce…
Comentarii (10)
Pe cand o alta cronica a unui restaurant bucurestean ?
Am mutat tot ce tine de restaurante pe noul site, http://www.restograf.ro. Am scris acolo texte mici despre multe restaurante, o sa mai scriu si articole la un monet dat, inca nu stiu cand… GB
As da fara nicio ezitare Casa Romaneasca de unde am plecat de cele mai multe ori dezamagita (adica primele dati, ca pe urma m-am resemnat) pe Terasa Doamnei de langa BNR. Casa Doina are preturi exorbitante, dar explicabil, avand in vedere cine isi face veacul pe-acolo. Lotca, daca nu ma insel, are specific pescaresc, nu prea joaca pe aceeasi piata, dar mi-a placut acolo.
Stiu foarte bine ce vrei sa spui. Intamplator ma gandeam sambata, in timp ce curatam niste hrean, la gustul delicios pe care il are la tara…rasolul de porc cu hrean. Am incercat sa reproduc reteta la mine acasa, cu carne cumparata de la o macelarie (unde au mereu carne proaspata, zic ei ca ar fi de la ferma proprie) din Bucuresti. Am facut si mamaliguta de rigoare, dar degeaba, nici macar o palida asemanare.
Probabil ca, pentru a reproduce gustul bucatelor din satele de pe dealurile Moldovei de sud, ar trebui reproduse intocmai conditiile de preparare, adica la foc de lemne molcom, iar ingredientele ar trebui procurate chiar de acolo. Respectiv carnea, de porc/vita/oaie/pasare, crescute cu graunte si cu iarba pascuta natural, din gospodaria taranului, care oricum e nevoit sa-si vanda mai pe nimic, surplusul (tata a vandut cu 1300 lei un vitel de 400 de kg in toamna asta).
Domnule GB,
ce anume ti-a atras atentia la Cocosatul, din meniu?
Am fost acum vreo 2 ani. Imi mai aduc aminte doar niste cartofi la cuptor, muraturi si mici. De altceva nu mai stiu, insa am tot auzit pe unii si pe altii ca-l lauda.
GB
Cartofii si micii sunt la fel de buni si acum; n-am incercat papanasii.
🙂
Despre bucataria “vanatoreasca” ce parere aveti?
Nu stiu cum e. Nu am gasit niciodata un astfel de restaurant in Bucuresti, desi am auzit ca ar fi unul (Burebista Vanatoresc). Insa dupa ce am fost la Burebista Nevanatoresc si am vazut cum e (am si scris despre ei), nu mai am niciun motiv sa ma gandesc vreodata sa intru acolo.
GB
Pentru mistret, caprior si alte asemenea iti recomand Sibiul.