(intrebari Forbes)
In primul rand, in opinia dvs, exista o cultura, un stil managerial romanesc, specific culturii de business din Romania ? Care ar fi caracteristicile acestuia ? Care ar fi caracteristicile culturii de management occidentale ?
Cel mai important element de “background” al spatiului de business din Romania (deci, romanesc) e neincrederea generalizata. Dupa ultimele studii pe care le-am vazut eu, Romania are cel mai mic “indice de incredere generalizata” din Europa (sunt niste studii sociologice care se fac la fiecare 2 ani pe aproape toate tarile din Europa), de 10%, si asta mai multi ani la rand. Asta inseamna ca orice om (manager, angajat etc.) are in permanenta o stare de alerta latenta fata de 9 din 10 oameni care il inconjoara, considerand ca ar putea sa-i faca rau daca nu este atenti si nu tine tot timpul garda sus. Practic, toata lumea se teme de toata lumea : angjatii de angajatori, managerii de angajati, angajatii intre ei, autoritatile fata de cetateni, cetatenii intr eei etc. etc. Spre comparatie, indexul de incredere generalizata in tarile scandinave este de peste 60%. Aceasta neincredere generalizata modeleaza si determina decisiv toate relatiile sociale din Romania, la orice nivel, inclusiv actul managerial, in orice tip de organizatie. Prin urmare, defensiva, suspiciunea, nevoia de dublu control si de supracontrol, reticenta fata de delegare, se numara printre caracteristicile principale ale managementului romanesc (adica in Romania, fie ca e el practicat de catre romani sau de catre straini). Asta duce la o deturnare masiva de resurse catre instrumentele de monitorizare si control, cu efecte directe asupra productivitatii.
Ce diferente credeti ca exista intre managerii romani ai unor filiale de multinationala, si cei straini ? Cum se descurca un manager occidental in mediul de afaceri romanesc, si care dintre abilitatile dobandite in strainatate ii sunt aici cele mai utile, respectiv cele mai putin utile ?
Singura diferenta sistematica si persistenta pe care am observat-o eu de 20 de ani de cand fac executive search este legata de reflexul de organizare si de ordine, de instinct de a lucra procedurizat, mult mai slab la managerii romani decat la cei straini. Nu am folosit intamplator termeni ca « reflex » si « instinct », pentru ca acestea sunt in mult mai mare masura rezultatele unor mimetisme sociale decat ale unui proces de invatare. Evident, diferentele dintre managerii straini si cei romani se micsoreaza treptat, insa destul de lent. In rest, nu cred ca exista nicio diferenta de fond intre managerii romani si cei straini, nici in privinta cunostintelor tehnice, nici in cea a profilurilor de personalitate si nici macar in cea a profilului moral. Romanii fura ceva mai mult, dar nu e o diferenta semnificativa fata de straini incat sa fie contabilizata in contul stilului managerial.
Exista, insa, o diferenta deciziva (si va ramane vizibila inca foarte multi ani de acum inainte) intre rezultatele aplicarii actului managerial atunci cand e facut de catre un roman, respectiv de catre un strain (vorbesc aici doar de cei din tarile occidentale) : exact aceleasi lucruri, facute exact in acelasi fel, identice din toate punctele de vedere, de catre un manager strain si unul roman, duc la efecte total diferite, cu un avantaj net pentru managerul strain. Multi manageri straini sunt urmati aproape neconditionat de catre angajatii romani, chiar si atunci cand nu sunt nici cei-mai-inteligenti si nici cei-mai-buni-profesionisti (cu rezultatele pozitive aferente), si invers, manageri romani brilianti (inteligenta, pregatire etc,) intampina o rezistenta subconstienta din partea angajatilor romani, cu rezultate negative asupra rezultatelor globale.
In mediul de business romanesc, care sunt atu-urile unui lider de provenienta locala, prin comparatie cu un manager din strainatate ?
Trasaturile unui manager pot fi grupate in 3 mari categorii: competenta tehnica, profilul de personalitate si profilul moral. In strainatate, competenta tehnica are o importanta mult mai mare in « economia » succesului managerial si managerii sunt respectati, adesea,mai mult pentru competenta decat pentru personalitate. In Romania lucrurile stau diferit, datorita nivelului foarte ridicat de neincredere despre care am scris mai sus. Aici, o personalitate mai puernica are sanse sa produca rezultate mai bune decat competenta tehnica; altfel spus, managerii romani sunt obligati sa fie mai charismatici decat omologii lor occidentali, sa impuna respect mai mult printr-o personalitate puternica decat prin competenta profesionala (tehnica).
Care sunt conditiile de piata sau de evolutie a business-ului in care o mare companie occidentala sau multinationala incredinteaza conducerea locala sau regionala unui manager local ?
Conform celor scrise mai sus, in momentul in care gasesc in Romania un lider onest (profilul moral despre care vorbean) si foarte charismatic (pleonasm partial).
Comentarii (20)
mr Butunoiu! spare us with your appeareances in public!what kind of a big shit are you anyway?the dorobanti think-tank!get lost!the way you came the way you dissapear!fuckin! moron!arogant piece of shit!
Nu, nu se face.
GB
Se face in peisajul de business Romanesc o diferenta intre notiunea de “executive” si cea de “manager”?
Mi se pare ca este un fel de “lump together” in categoria managerilor a tuturor celor care nu sint executanti!
la cum se intampla lucrurile aici nici nu este nevoie, desi, teoretic, in denumire, mai intalnesti astfel de situatii.
Dar ce respect impun menageri “repatriati” ( … daca o fi existind asa ceva in peisajul Romanesc !) ?
Ma refer la aceia care au devenit manageri/ executives in Europa de West sau America si care, dintr-un motiv sau altul (e.g. sa faca ceva folositor inainte de pensie, sa fie aproape de familie etc. etc.) s-au hotarit sa revina in tara.
Angajatii reactioneaza la fel fata de managerii romani, fie ei “inapoiati” sau care nu au parasit niciodata Romania.
GB
Foarte interesant!
Este acest respect bazat, atunci, in majoritate pe un sindrom de inferioritate?
Lol …. cind te referi la “inapoiati” te referi la aspectul fizic al repatrierii sau la faptul ca sint “inapoiati” ca s-au repatriat (… mental ma refer) ?
Nu e un complex de inferioritate, dimpotriva; e un mecanism mai complex, insa pe care sociologii pot sa-l explice convingator. Printre altele, e vorba si de nivelul general de incredere la nivel social… poveste lunga.
“Inapoiatii”… e un alint pentru cei care pleaca din Romania si se inapoiaza, dupa o vreme.
GB
Ce dracu’ vrea sa insemne “un alint”?
La angajare nu e asa. La cea mai mica indoiala asupra onestitatii candidatului respectiv, e dat deoparte. Insa lucrurile se schimba radical la promovare; cu alte cuvinte, odata intrat in firma (vorbesc doar de multinationale, nu de firmele antreprenoriale, unde patronul e direct interesat de ce se intampla acolo si de cine-l fura si cine nu), lucrurile se schimba radical. Am si scis un articol pe tema asta (“Ce-i furat e bun furat”).
GB
voi cauta articolul.
nu stiu cum este la angajare. tu stii mai bine. intr-adevar, eu am vazut ce se intampla in firme cu unii care fura si despre care toata lumea stie asta.
la angajare nu depinde si de ceea ce gasesc angajatori pe piata? ai avut situatii in care au intarziat cu luni de zile sa angajeze pentru ca nu gaseau pe nimeni potrivit?
am citit articolul. 🙂 din pacate, chiar la asta ma gandeam. 🙁 🙂
ce faci cand managerii care fura iti trimit CV-ul? sau cand descoperi in cursul recurtarii ca a facut asa ceva? depinde cat de mult a furat sau cum?
firmele antreprenoriale au rezultate financiare mai bune pentru ca au angajati care fura mai putin?
Nu poate face nimeni o legatutura directa intre nivelul furturilor si rezultatele financiare, si nu se va putea face vreodata. Dupa cum am scris, la angajare sunt foarte atenti cu lucrurile astea si daca exista cele mai mici indoieli, acesti candidati sunt scosi din cursa. Eu le spun intotdeauna clientilor (angajatorii) ce aflu despre candidati, e treaba lor sa decida ce accepta si ce nu. Cu cateva mici exceptii, in cei 20 de ani de cand fac executive search nu s-a intamplat ca un astfel de candidat sa fie luat in calcul.
GB
merci. probabil stiu sa se prezinte bine si fura mai putin, cat sa nu bata la ochi si sa nu aiba probleme. altfel, dupa 20 de ani, am fi plini de manageri care nu fura si discuta fineturi in materie de etica. este singura explica pe care o pot gasi la faptul ca totusi mai aud de asa ceva. poate mai sunt si altele.
Probabil ca la toate nivelurile functioneaza. Eu stiu ca asa se intampla la top management, dar cred ca se poate extrapola cu usurinta. In mare, personalitate puternica si charisma desemneaza cam acelasi lucru pentru ceea ce am scris eu aici, nu e relevant sa intru in detalii pe ce inseamna cu adevarat fiecare (charisma include personalitatea puternica, invers nu).
GB
tocmai din acest motiv te-am intrebat. din ceea ce ai scris pare ca, uneori, in decizia angajatorilor, charisma este mult mai importanta decat profilul moral, chiar si in situatiile in care se stie ca managerul are ceva minusuri (de la mici furturi pana la orice) la moralitate. probabil ca este legat de ceea ce tot spui ca selectiile se fac pe criteri mult mai subiective decat isi imagineaza oamenii si decat vor sa recunoasca.
la noi, orice angajat castiga in primul rand prin charisma, indiferent de nivel.
ce inseamna, in acest articol, personalitate puternica?
[…] Fara indoiala un articol de citit, cumva adiacent la ce spuneam mai sus, este acest inteviu despre diferentele dintre manageri. PS2: Aceasta simpla postare a lui Stefan Murgeanu, m-a determinat sa pornesc acest […]
[…] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu, Enache Adrian. Enache Adrian said: RT @stmurgeanu: Manageri romani vs manageri straini – http://bit.ly/hKyrzq […]