Intentionat-proasta guvernanta

Marea, imensa problema legata de managementul companiilor si institutiilor de stat, prin care se sustrag direct sau se pierd miliarde prin proasta conducere intentionata sau complice trecere cu vederea, e pur politica. Nu este de natura manageriala, asa cum cred foarte multi, nici sociala, nici economica, de conjunctura sau de context. Ci este si a fost tot timpul o decizie politica.

Lipsa totala a monitorizarii si controlului e o invitatie la frauda generalizata, la toate nivelurile. Si marea frauda, marea coruptie are tot interesul sa mentina activa aceasta mica frauda generalizata, e cel mai eficient paravan. Cu atat mai mult cu cat pot da o aparenta de legalitate, sau chiar sa legalizeze coruptia, pur si simplu.

Intentionat-proasta guvernanta si complicitatea la ea sunt principalul canal de coruptie, mai ales in ultimii ani. Intentia e aproape imposibil de probat in justitie, iar managementul bun sau prost nu au definitii si criterii de evaluare operationale opozabile in sala de judecata.

Un exemplu dintre altele mii, si nici macar cu cifrele cele mai “spectaculoase”: mare companie de stat, angajeaza un mare “manager privat” ca director general. In contractul de mandat, cinci criterii de performanta, pe baza carora ii era calculat si bonusul. Profitul, si inca vreo cateva. Vreo doi ani, cat a stat acolo, marele manager privat nu a iesit din birou. Toata ziua, de dimineata pana seara, se uita la cele cinci cifre, sa vada cum cresc, si isi calcula bonusul.

Cand ai o companie mare, un contabil sef chiar si mediocru si care nu vorbeste bine nici limba romana, daramite vreuna straina, poate sa faca sa creasca orice cifra vrei tu sa creasca, luand de la altele: de la investitii, de la reparatii, din alte zeci de locuri. Si o poate tine asa un an, doi ani, sau chiar mai mult. Asa ca firma a facut in primul lui an de “management” cel mai mare profit pe care l-a avut vreodata. Toate ziarele au scris despre aceasta “performanta”. Si managerul privat a luat un milion si jumatate de Euro bonus in doi ani, dupa care si-a dat singur demisia. Evident, nu va ajunge la inchisoare, desi a pus compania in pericol, si ca existenta, dar si in pericol de accident si vatamare fizica pentru angajati si pe cetateni.

Intentionat-proasta guvernanta nu e ceva ce au descoperit angajatii de la stat, si nici macar o “inventie” romaneasca nu este. E prezenta peste tot acolo unde i se permite sa se instaleze. Din biroul meu de head-hunter, o vad zilnic si in companii private, romanesti sau exemplare multinationale. E suficient ca sistemul de monitorizare si control sa aiba o gaura sau o gaurica, si intentionat-proasta guvernanta se strecoara imediat prin ea.

Chiar daca intentionat-proasta guvernanta nu poate sa fie pedepsita proportional cu pagubele pe care le produce, si nici macar nu poate sa fie demonstrata in justitie, ea poate sa fie ingradita si limitata oricat de mult se doreste in companiile si institutiile de stat prin monitorizare si control in timp real. Cel mai important este ca acest sistem sa acopere simultan toate departamentele si activitatile organizatiei, in asa fel incat nici macar un contabil sef genial si care vorbeste engleza si germana sa nu mai poata muta cifrele dintr-o parte in alta, si cresterea unui indicator sa fie, de fapt, o simpla scadere a altuia care scapa monitorizarii.

Aici, experienta marilor companii private in materie de sisteme de monitorizare si control la nivel de management executiv e mai mult decat suficienta, nu cred ca mai este ceva semnificativ de inventat in aceasta privinta. Iata un exemplu de sistem de monitorizare de la o companie din industria cimentului, care poate sa fie folosit in orice companie si institutie de stat cu cateva ajustari si adaptari relativ simple, aproape toate in categoria de “core business”. Acesta are 11 clase mari si un total de vreo 120 de indicatori sintetici pe care managementul executiv ii urmareste in timp real: pe unii zilnic, pe altii saptamanal, lunar, trimestrial etc.

• Operatii (core): cuprinde indicatorii legati de activitatea de baza a companiei (core business)
• Venituri: indicatori financiari, comerciali si de alta natura: volum, structura veniturilor, tipuri de produse si servicii, grad de colectare etc.
• Cheltuieli: indicatori financiari si de alta natura: executie bugetara, structura etc.
• Productivitate: indicatori financiari, operationali si de alta natura
• Tehnic: indicatori legati de intretinere, mentenanta, nivel tehnologic, performante etc.
• Operatii (non-core): indicatori financiari si nefinanciari legati de operatiile care nu fac parte din core business: logistica, administratie, filiale etc.
• Dezvoltare & Investitii: indicatori legati de planurile de extindere si dezvoltare a companiei si de executia investitiilor in curs sau viitoare
• Resurse umane: indicatori legati de managementul performantei, dezvoltare organizationala, disciplina, relatii sociale etc.
• Juridic: indicatori financiari si operationali legati de activitatea departamenului juridic: numarul si structura litigiilor, preventie, operare, costuri etc.
• Risc: indicatori legati de managementul tuturor tipurilor de risc: operational, financiar, piata, frauda etc.
• Relatii externe: indicatori legati de calitatea si executia relatiilor cu entitatile din afara companiei: clienti, furnizori, autoritati, parteneri interni si externi etc.

Numarul de indicatori care trebuie urmariti simultan pentru a avea sub control permanent fiecare coltisor din companie si pentru a prevesti eventualele probleme poate parea mare, insa nu e deloc asa. In primul rand, mai mult de trei sferturi dintre acestia sunt indicatori « de deviatie » (smoke detectors), adica nu se urmaresc valorile absolute, ci doar abaterile. Or, daca e bine condusa activitatea, aceste abateri sunt rare si nu prea apar simultan, asa ca chiar un singur om se poate descurca bine cu urmarirea lor in timp real. Apoi, altii sunt verificati la intervale mari de timp, asa ca monitorizarea stricta poate ajunge repede o activitate de aproape rutina.

Niciun consiliu de administratie nu va face un astfel de sistem de monitorizare si control din proprie initiativa. Si niciun management executiv al unei companii sau institutii de stat nu va avea vreodata interesul ca acesta sa-i urmareasca eficient si in detaliu toata activitatea si sa-i limiteze marja de manevra frauduloasa. Asa ca guvernul e singurul care poate si sa decida si sa-l construiasca. Un avantaj enorm este ca acest sistem poate sa fie unitar, cu aproape trei sferturi dintre indicatori identici pentru orice entitate sub monitorizare. Ceilalti, majoritatea legati de obiectele de activitate specifice, pot fi monitorizati separat cu usurinta si ei, daca principiile sunt clare si instrumentele deja puse la punct.

In cateva luni si cu cateva sute de mii de Euro, guvernul poate sa faca un astfel de sistem functional cu toti indicatorii relevanti, modurile si procedurile de culegere a informatiilor, de prelucrare si de prezentare a lor, de transmitere si de raportare, sistemele de alerte (smoke detectors) si mecanismele care se declanseaza automat in fiecare situatie, cine si cand este informat, cine si ce autoritate de interventie si de decizie are.

Sa faca un departament propriu-zis de monitorizare si control generalizat, fizic, adica, cu o cladire, oameni, birouri si calculatoare, iarasi e relativ simplu. Si nu costa mult. Si daca ar vrea, guvernul ar putea sa si informatizeze si sa automatizeze sistemul. Macar colectarea unitara si prelucrarea centrala a informatiilor, si tot ar fi ceva.

Daca ar exista, acest sistem ar scoate la lumina o realitate infricosatoare. Si daca s-ar lua si decizii pe baza acestor informatii, rezultatele s-ar masura in miliarde. Ar fi, de departe, cea mai rentabila investitie pe care statul ar fi facut-o vreodata, fara indoiala, daca o legam si de realitatile zilei. Si una dintre cele mai mari reparatii morale care pot sa fie imaginate.

Share this...

Facebook

Twitter

Linkedin

email