(Ziarist) Domnule Butunoiu, de ce vor oamenii să facă un MBA?
(GB) In afara de acela de a castiga mai multi bani la jobul din prezent, sau de a gasi unul mai bun si mai bine platit decat cele de dinainte, nu am auzit de alte motive. Probabil ca nici nu exista.
Putem face un portret al candidatului la MBA?
Da, insa mai multe portrete. Eu am identificat trei tipologii destul de bine conturate si nu imi aduc aminte sa fi intalnit pe cineva in ultima despre care sa am dubii asupra categoriei in care sa-l pun. Primii sunt cei care chiar vor sa invete ceva la aceste MBA-uri, vor sa faca lucrurile mai bine, in general, care invata tot timpul cate ceva si cauta sa avanseze in permanenta, care isi fac treaba constiincios si responsabil.
Apoi sunt oportunistii eterni, speculatorii, cei care cauta in permanenta, instinctiv, cu price pret oportunitatea, solutia cea mai rapida si mai usoara de avansare in cariera, indiferent care ar fi aceasta, meritata sau mai putin meritata, morala sau nu chiar foarte departe, cinstita sau nu evident necinstita.
Si in ultima categorie intra disperatii, cei care vad in MBA solutia providentiala, ultima carte pe care o mai pot juca dupa ce au ratat aproape tot si nu au reusit sa ajunga acolo unde, de obicei, doar ei cred ca ar trebui sa fie, si aproape nimeni din jurul lor sa nu aiba aceeasi parere. Acestia isi sacrifica tot pentru o cariera, isi vand casele si masinile ca sa isi plateasca MBA-ul, sunt parasiti de familiile pe care risca sa le lase pe drumuri in caz ca nu le reuseste nici aceasta manevra.
De ce aceste şcoli au, pentru mulţi oameni, lipit de nume timbrul excelenţei?
Pentru marketingul din jurul lor e bine conceput si realizat, si e sustinut cu insistenta de propriii clienti ai acestor scoli, care au tot interesul ca aceasta imagine sa se propage, ei insisi fiind primii beneficiari ai acestei pozitionari.
Ce-nveţi la o astfel de şcoală?
Foarte multe lucruri, mai ales daca esti suficient de inteligent, de observator de amanunte si de cultivat ca sa observi, sa procesezi, sa analizezi si apoi sa tragi concluzii valide din toate cate se intampla acolo. Si MBA-ul e un loc cu concentratie foarte mare de informatii, detalii, contexte si personaje ca sa te poti alege cu un castig substantial daca stii cum sa le valorifici.
In primul rand, inveti niste lucruri pe care le le-ai putea invata oricum daca ai citi cateva carti bune timp de cateva saptamani sau luni. Apoi o multime de franturi de psihologie si psihologie sociala, chiar daca nu si cu legaturile dintre ele, despre cum se intampla lucrurile in lume si, mai ales, intr-o organizatie, intr-o firma, intre angajatii din firma, despre ce e bine sa faci si sa spui si ce nu, cui si cand, si multe, multe altele. Probabil ca o mica parte sunt spuse pe gura de catre profesori, pe celelalte trebuie sa ti le iei singur, din pacate…
Dar ce dezveţi?
Nu stiu, cred ca nimic.
Care sunt câştigurile personale şi profesionale ale unui absolvent?
Apartenenta la grup, in primul rand! Sunt multe avantaje ale acestei apartenente, atat pe plan individual, personal, legate de starea psihica, de stima si siguranta de sine, cat si profesionale. Totusi, sunt putini cei in stare sa le exploateze pe toate si la maximum. Cateodata se intra intr-un cerc virtuos dupa un astfel de exercitiu: cei in cauza devin mult mai siguri pe ei si mai indrazneti, unii dintre interlocutorii lor cred ca exista un fundament si o justificare reale pentru asa ceva, fara indoiala, si ca doar vina lor (a interlocutorului, adica) daca nu ii este foarte clar care sunt acelea, inca, insa e convins ca vor deveni evidente in scurt timp.
De ce-şi trimit firmele oamenii la o astfe de formă de şcolarizare?
Pentru ca angajatii ii bat la cap intruna sa o faca, promitandu-le ca vor fi mult mai productivi din ziua urmatoare absolvirii, sau pentru ca isi fac niste calcule si ajung la concluzia ca e o investitie buna, sau pentru ca si altii o fac si atunci inseamna ca e un lucru bun, chiar daca nu e foarte clar de ce…
Care sunt „sinonimele” unui MBA? Sunt şi în România astfel de şcoli care concurează MBA-urile?
Nu stiu sa existe astfel de sinonime. Brandul acesta a fost atat de bine construit, incat nu prea poate sa mai fie copiat, dupa cum se vede. Daca ai face o scoala in care sa inveti de zece ori mai multe lucruri decat la un astfel de MBA, insa care nu ar avea cele trei litere magice atasate numelui si diplomei, probabil ca nu te-ai alege cu mare lucru de la angajatori. Cam cum e cu doctoratele, de pilda. Si acelea tot trei litere au, insa, e drept, una din ele e cu litera mica.
La ce foloseşte o diplomă de MBA?
Ca sa obtii bani, un birou mai mare, ceva oameni in subordine, masina mai puternica, invidia celorlalti, mai multe oportunitati de sex etc.
De ce costă atât de mult un MBA?
Pentru ca se cumpara, nu ar avea niciun motiv sa le dea mai ieftin.
(poza lui short-shit de pe www.deviantart.com)
Comentarii (25)
[…] de ani la MBA-ul de la London’s…” – scrie cineva intr-un comentariu la un articol despre MBA-uri, despre cei care dau bani pe ele, despre motivele si calculele lor etc., pe care l-am scris acum […]
Este correct, MBA-ul a devenit o “eticheta” pentru oportunisti, carieristi de profesie, extreme de ambitiosi e adevarat, dar fara personalitate si charisma. Am lucrat in multinationale si manager-ii sau CEO ( Yorgos Ioannidis de ex. ) adevarati – nici macar nu stiam ca “sunt MBA” :-)))
exista pe langa cele 3 tipologii si o a 4-a pe care nu o putem ignora data fiind incidenta acesteia in ultimii 10-15 ani.
Un personaj caruia “i se pregateste ceva”, insa data fiind inconsistenta (sau chiar lipsa!) rubricii “Educatie” din CV, este trimis(a) de catre companie sa-si “lustruiasca” CV-ul. Interesul subiectului este unul scazut, trece prin scoala (de business) ca “voda prin loboda”, dar care ar mai putea fi dealtfel motivatia inafara de “certificare si confirmare”?… E nevoie de diploma respectiva, iar “fabricarea” vreuneia ar putea costa cam la fel de scump ca pretul platit de “dottore”-le autohton.
In rest, punctul de vedere al lui GB mi se pare unul destul de corect, poate usor cinic, insa perfect valid.
Sunt si exceptii…cei care au facut un MBA ptr a performa in domeniul respectiv fara a avea nici pretentii pecuniare exagerate, nici vise de marire ci pur si simplu ptr. dorinta de a se autodepasi, de a invata mereu ceva nou, de a aplica noile abordari insusite in compania in care activeaza si nu in ultimul rand de a oferi/share-ui colegilor atat din practica cat mai ales din teoria acumulata. Si poate cel mai interesant este mediul deosebit in care patrunzi, atat profesorii cat si colegii pe care ii cunosti si care… multi din ei iti devin prieteni. Si un exemplu: am avut coleg de MBA la London`s Lloyd`s Maritime Academy & Middlesex University Business School de 69 de ani, capitan de nava comerciala. In ce categorie ar putea fi clasat?
Demn de admirat, l-as incadra in categoria oamenilor ambitiosi si hotarati care isi pun in aplicare dorintele de studiu si evolutie, depasind orice fel de inhibitie sau descurajare in fata varstei. Un al fel de a spune “sa vrei si vei putea”. Chapeau!
La prima vedere, l-as incadra in categoria “caraghiosi” pe omul acela de 69 de ani care a dat banii pe asa ceva. Mai bine i-ar fi donat unui camin de batrani, sa-i dea nepotilor sau ar fi facut ceva util cu ei. Un argument in plus sa fii foarte atent la oamenii care incep sa imbatraneasca… GB
Cel de 69 e batrin pentru cel se 60…cel de 59 e batrin pentru cel de 55….cel de 24 e batrin pentru cel de 19….
La ce virsta trebuie sa incepi sa fi atent la oamenii care incep sa imbatrineasca?
La 50. GB
Deci pina la 49 toti sint tineri? 🙂
Ai uitat matematica din liceu… GB
George, am o dilema. De asta te-ai apucat, sau de asta ai renuntat la doctorat? 🙂 Eu zic altceva. Sa fii foarte atent la cei care sapa groapa altuia. S-ar putea sa cada singuri in ea. 🙂
In legatura cu distinsul student cred ca cel mai bine este “fiecare lucru la timpul lui”, dar exista minti stralucite si sharp pana la o varsta foarte inaintata care pot da lectii de logica si rationament tineretului, depinde foarte mult de cu ce esti inzestrat de la natura, ce viata duci si cum evoluezi.
Bun articol: pragmatic, rece, corect.
Bravo, stiu ca esti fata intelegatoare si perspicace si asa si pe dincolo, dar sa nu ti se urce la cap, da ?
Te doare capul de la atatea “DE CE -uri” care mai de care, si nici ca se vor gasi raspunsuri prea curand sau vreodata. Am spus! 🙂
Scoate demonii din tine, urgent! si gandeste mai curat, ca ma faci sa vomit de cateva luni incoace!
Nu gasesti un raspuns logic draga oportunistule mioritic vei performa ca la Hollywood si vei cistiga cit la Bollywood.
Asta in cazul in care nu performezi deja ca la Bollywood si cistigi ca tot acolo si te satisface asta.
Am spus :)))
Draga Mike B., fyi, nu am cautat si nici nu voi fi in cautare, imi pare rau ca te dezamagesc de o anumita logica si pes cash nu au fost targetul meu, ever si nici nu cred ca vor fi vreodata, fiecare cu prioritatile lui, stiu ca e greu de inteles pt capusorul tau materialist dar asta este 🙂 exista viata si dincolo de asa ceva, believe me my friend, si inca ce viata 🙂
If you say so, I believe you and wish you enjoyment of your way of life. 🙂
no doubt 🙂 meet you next door 🙂
addendum: next door only on invitation, taking into account all your adventures, you might get an invitation after serious efforts:) still not sure if you are qualified or capable of getting one.. sorry…
Draga Mike B.Poate ti se aduc comentarii nemeritate despre modul aventuros de a face business aici si pretutindeni, dar daca ceea ce vezi ca se intampla si lasi sa se intample fara a schimba cursul potecii pas cu pas, cred ca ai si tu partea ta de vina iar eu stiam ca “Ardealu-i fruncea”, dar nu la rele. 🙂
Napoi, oi avea shi tu dreptache, dragule, ca vorba aia “Arjdelenii au minthe multa….no nu tatai buna!”
Atentie, George!
Abordarea anumitor probleme in mod logic si chiar bazat pe valoare este periculoasa pentru ca lasa sa se intrevada o “gindire veche” care prevala in alta era!
Sintem in secolul 21….”the media is the message”…the skills to get a job are not the ones to do the job (and tenure in a company is 3-5 years on average :)) )….value is what the payer feels he should pay….things are done in a “knee jerk strategy” way….
Decuplarea valorii de pret este o realitate a secolului 21.
Firmele costa mai mult decit profitul care il aduc, activul personal pare mai valoros decit este….iei cu $/Ron100 o actiune care plateste ceva maruntis ca dividend si a carei valoare abia creste….iei cu $/Ron 200K o casa pe care daca ai inchiria-o 25 de ani ai plati $/Ron 100K etc.
Totul este psihologie, “behavioral economics”….Hollywood si Boolywood 🙂
Tot asa si cu MBA-ul: se plateste speranta ca va aduce valoare pentru candidat si pentru firma. Cit este de corelata valoarea cu costul, pentru candidat si pentru companie, asta este alta poveste care, ca multe alte situatii in business-ul secolului 21, la care nu se cauta raspuns.